Jurnal de sarcina – 3

Desi afara e cu adevarat luna lui cuptor, visele mele sunt presarate de alb. Albul zapezii vine din când în când la mine sa ma racoreasca si poate sa îmi usureze noptile. Nopti agitate, nopti în care nici o pozitie de somn nu mai e confortabila, nopti în care visele se amesteca cu realitatea.

Ziua îmi doresc sa fiu în multe locuri dar ma multumesc sa fiu doar în unul singur. Distantele de parcurs au început sa îmi para prea mari, metrii au început sa devina kilometri. Ma bucur de compania copiilor în saptamâna asta, îmi iau doza de energie de la zâmbetele lor, recunoscatoare fiind minunii de a avea sansa sa fiu în preajma micutilor. Ma împac cu gândul si situatia de a nu mai putea fi energica si plina de elan, îmi menajez energia si fortele, îmi dozez eforturile cât sa pot duce micile sarcini asumate la îndeplinire.

Ma gândesc cu bucurie la micile placeri ale vietii, la acele mici farâme de traire care ne fac zilele frumoase. Îmi vin în minte câteva astfel de bucurii: o leneveala la umbra unei terase cu o limonada în fata, savoarea unei prajituri cu fructe, dulceata unei caise, deslusirea unui nor pe cer, ploaia trecatoare de vara, umbra unui copac, gingasia unei flori, bucuria unei mici creatii, mânuta întinsa a unui copil, frumusetea unei fete, sarutul a doi tineri pe o banca în parc… si câte altele. Sunt asa de multe de privit, de vazut, de asezat în amintirea unei zile.

Mi-am umplut noptiera de carti si îmi transform leneveala în lecturi. Profit din plin de pauza asta de dute-vino pentru a-mi umple mintea de cuvântul scris.

Ma bucur în fiecare zi de burtica ce s-a rotunjit frumos, ca un pepene copt, în interiorul careia o mica fiinta face tumbe si giumbuslucuri, aducându-mi zâmbete pe chip. Fiecare atingere ce o simt în interiorul meu ma face sa plutesc si sa uit toate cele câte au capatat sensul de “nu se mai poate”.

Sentimente contradictorii ma asalteaza, avalansa de trairi greu de spus în cuvinte, bucurii, tristeti, vise, exaltari, tandrete, toata gama de sentmente vin peste mine în cursul unei zile. Le îmbratisez cu drag pe toate asa, de-a valma cum vin.

Ma privesc în oglinda si ma bucur de miracolul ce îl traiesc. Ma bucur de vara asta ce ma îndeamna sa port rochii vaporoase, ma visez printesa si îmi imaginez tinute de poveste.

Traiesc ziua de azi, astept racoarea serii pentru scurte plimbari în parc. Profit de linistea casei din care lipseste glasul lui Dante plecat la bunici, îmi însotesc linistea de leneveala si torsul pisicii ce ma însoteste în toate ungherele casei.

Cam asta e jurnalul meu amestecat la fel ca gândurile mele. Dar mi-s dragi asa cum sunt, ca niste panglici aruncate în sus si purtate de vânt.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.