Să îmbrăcăm medicii bine!
Pe om îl citești după cum e îmbrăcat. Sau nu? Poate fi un zugrav îmbrăcat la patru ace? Dar un mecanic auto? Cum te influențează oare un chelner cu cămașa atârnând neglijent și cu pete de grăsime pe piept?
Ce au totuși în comun acești oameni? Au o uniformă. Prin natura meseriei lor e de preferat să aibă o ținută pe care să o îmbrace la muncă pentru a se diferenția de alți oameni din jurul lor.
Eu țin minte și acum când am intrat în cabinetul medical după ce am rămas însărcinată a doua oară. M-a întâmpinat un medic tânăr, numai zâmbet și bună dispoziție, cu un halat impecabil, la dungă, cu o atitudine sigură pe el și foarte hotărâte. Pentru mine a fost o legătură directă între halatul impecabil și atitudinea lui. Mi-au inspirat imediat încredere, siguranță. La fel a rămas până în ziua în care ne-am luat rămas bun, după o aventură de luni bune împreună și o naștere dificilă. Relația și încrederea zic. Dar și halatul.
Da, halatul acela impecabil al medicului poate fi o sursă de încredere pentru adultul care intră în cabinetul medical cu inima la gât și cu o mie de întrebări în cap.
Dar tot el, halatul, poate fi sursa de atracție pentru copilul ce nimerește la spital deși el ar vrea să fie la joacă. Din nefericire spitalele noastre pentru copii pot fi numite oricum numai locuri de joacă nu. Experiențele mele în aceste locuri sunt triste și pline de regretul de a nu avea și noi spații pe măsura medicilor pe care îi avem și a personalului care face uneori cât zece oameni la un loc.
Avem secție de pediatrie în oraș construită, nouă și … închisă.Exact așa cum auziți. În schimb etajul de spital județean dedicat copiilor devine aglomerat, sufocant, martor la multă durere și frustrare atât pentru părinți, copii, cât și personal.
Azi au venit medici de acasă pentru a îngriji oamenii accidentați de către un nebun în parcarea mall ului din oraș. Au venit medici dedicați, dornici să ajute, să își facă meseria.
Eu încă mai cred în oameni și încă mai cred în oamenii care vor să facă meseria pentru care s-au pregătit.
Iar medicii, asistentele medicale, infirmierele care ajută și fac eforturi uneori supraomenești vor să fie percepuți așa cum sunt: demni de încredere.
Am fost odată cu copilul într-un cabinet medical al aceluiași spital județean. Dulapuri din fier, instrumentar de pe vremea copilăriei mele, atmosferă de secol trecut. Dar ce m-a marcat cel mai mult a fost scaunul pe care medicul își desfășoară activitatea: sfâșiat, cu buretele la vedere, într-o stare deplorabilă. Îmi venea să fug, simțind că acolo nu e locul unde copilul meu poate primi îngrijire corespunzătoare. Cel care a schimbat totul a fost medicul: sigur pe el, îngrijit, cu același halat impecabil.
Dacă nu avem spitale, dacă nu avem instrumentar, dacă nu avem medicamente, măcar să îmbrăcăm medicii bine.
Fie că sunt bluze medicale cu imprimeuri fie că sunt halate medicale, contribuie și ele la un aspect care să inspire încredere atât pacienților maturi cât mai ales celor mici.
Probabil un cabinet privat ține mai mult cont de acest aspect și accesează mai ușor produse dintr-un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru, dar din ce am văzut eu și în spitalele de stat lucrurile au început să se schimbe și veșnicul halat alb sau verdesă fie înlocuitecu altele mai vesele, mai colorate, mai plăcute ochiului.
Da, la spital nu te duci de bună voie. Nici măcat la cabinetul veterinar nu te duci cu animăluțul fluierând vesel. Dar măcar oamenii pe care îi găsești acolo să îți ofere încrederea și sprijinul de care ai nevoie.
Medicii au venit de acasă să îi ajute pe semenii lor. Aceeași medici care fac gărzi de câte 24 de ore. Măcar hainele în care își petrec atâtea și atâtea ore să fie de calitate și să îi îmbrace bine. Fie vară fie iarnă.
eHalate oferă o gamă varitată de produse atât de damă cât și pentru domni, constând în bluze, halate, fuste, pantaloni, sarafane, încălțăminte, echipamente de lucru și accesorii.
SuperBlog 2018 proba 16.