Desenele animate – delectare sau năuceală de cap?

Atunci când a început vacanța, aceasta se așternea ca o mare necunoscută în fața noastră întrebându-ne cu ce o vom umple.

Deși am călătorit, am stat pe afară, am făcut diverse activități, erau și momente în care parcă nu era nimic de făcut iar copiii spuneau că se plictisesc sau pur și simplu constatam că e liniște în casă. Îmi vedeam de treabă și uitam să mă mai uit ce fac, atâta vreme cât nu îi auzeam să se certe sau să se șicaneze.

Dar nu mi-a trebit mult să îmi dau seamă că această liniște avea un preț scump.

Copiii mei erau liniștiți pentru că erau acaparați de cutia magică, televizorul. Stăteau ca hipnotizați și se uitau în ea.

Ei, asta e, sunt copii, se uită la desene animate.

Hei, dar cât se uită?

Ia, gata, închideți televizorul, facem altceva!

La început protestau apoi au învâțat să zică ca mine și să facă ca ei. O vreme se jucau cu ceva apoi, cum nu eram atentă, cum cel mare dădea iar drumul la televizor. parcă era atras ca un magnet de telecomandă. Am început să ascundem telecomenzile. Aiurea, știa unde e butonul … eu de la el am aflat ca tv ul nostru plat are și butoane :))).

Devenise un fel de joc de-a șoarecele cu pisica.

L-am întrebat nu o dată de ce alege să stea la tv în loc să facă orice altceva. Mi-a zis sincer că parcă e ceva mai puternic de voința lui care îl atrage spre televizor.

Dar cel mai grav mi s-a părut că și Horia (2 ani si 9 luni) își formase reflexul ca imediat ce se trezea să se instaleze la tv. Că vrea să vadă aia sau ailaltă dar nu mai vroia mâncare și aproape mereu era scandal când era momentul să închidem. Chiar dacă el nu stă chiar hipnotizat ci se mai joacă, se mai duce, mai vine, tot la tv ajungea să stea nemișcat.

Am decis să iau măsuri și am scos cablul televizorului din camera în care nu prea stăteam eu.

Dar asta nu l-a împiedicat să deschidă și în camera de zi. Dar acolo măcar eram eu și eram mai atentă la ce se uită și cât se uită.

Dar la fel de atentă am devenit și la comportamentul lor.

Și nu mi-a trebuit prea mult să fac legătura între ceea ce se desfășura pe ecran și ceea ce se petrecea în casa mea.

După ce mergea televizorul pe desene o bucată de vreme, eu fiind cu mintea la ale mele sau chiar jucându-mă cu ei pe covor, simțeam că mi se ridică părul în cap și urechile vor să plece de la locul lor. Nici ochii nu erau prea încântați de ce vedeu: personaje cu forme incerte care țipau unele la altele. Chiar și desenele pe care le știam eu de pe programele pentru cei mici, pe care mi le aminteam mai potolite și educative, acum parcă ieseau din televizor și se năpusteau asupra mea.

Chiar și starea mea se schimba. deveneam irascibilă, pusă pe ceartă, simțeam că mă sufoc și vroiam instant să ies afară la aer.

Am urmărit o vreme tot acest fenomen, am încercat să țin piept furiei copiilor mei care se certau de la orice, care se respingeau unul pe altul, m-am luptat câteva zile la rând cu Dante să iasă afară la joacă.

Când am simțit că lucrurile o iau razna de tot, că vacanța asta se transformă într-un coșmar, am decis: fără cablu la noi în casă. Am scos cablul și în sufragerie și gata.

A mai durat câteva zile și lucrurile s-au liniștit. Horia a mai căutat telecomanda, Dante s-a mai fâțâit o vreme fără rost, s-au mai împus de câteva ori și apoi … gata.

Jucăriile au fost din nou scoase la iveală, cei doi frați au redevenit prieteni, tonul vocii lor a coborât simțitor, cărțile au primut locul cuvenit în atenția lor. Parcă sunt din nou copii mei. Aceia de dinainte nu erau copiii pe care i-am crescut și educat eu, erau copiii posedați de imaginile și sunetele agresive din cutia magică. Conviețuirea unui fratemai mic cu un frate mai mare atrage după sine și riscul ca cel mic să asiste la ceea ce preferă fratele mai mare, să fie influențat de gusturile lui. Pentru că nu îi puteam împărți și despărți am decis că așa e cel mai bine.

Acum la noi în casă nu se mai aude la fiecare două minute câte un țipăt, Dante e mult mai tolerant cu Horia, iese mai mult pe afară.

Să ne înțelegem, copiii mei nu stăteau cu orele la tv. Nu rămâneau uitați în fața ecranului. Dar cum aveau o clipă în care nu știau ce să facă cum aterizau cu telecomanda în mână. Nu cred că apucau să stea mai mult de 15 minute până le închideam eu. Dar se repeta ca un refren al zilei de ajunsesem să fiu vrăjitoarea cea rea care strică distracția copiilor. Doar că aia nu era distracție.

Desenele animate nu sunt toate rele, nu sunt toate agresive. Sunt și desene din care copiii au ce învăța, desene liniștite pentru cei mai mici. Dar chiar și acelea îl fac pe copil să le ceară iar și iar, probabil din același motiv pentru care cer și poveștile în mod repetat.

Totuși majoritatea desenelor, mai ales cele pentru copii mai mari, sunt năucitoare. Eu aveam de multe ori senzația că urmează să mă lovească un personaj de acolo, să arunce cu ceva în mine.

O vreme am crezut că sunt eu bătrână și sensibilă.

Dar acum, constatând schimbarea și discutând chiar și cu Dante despre asta, realizez că am avut dreptate: desenele animate sunt agresive. Tot la capitolul desene animate intra si serialele acelea difuzate pe posturile de desene, cu copii sau adolescenți. M-am uitat și la ele, Dante îmi mai povestește despre câte o secvență, despre ceva ce i s-a părut amuzant dar apoi când discut cu el vedem că nu era vorba deloc despre asta ci chiar despre bullying în toată regula.

La fel ca toate emisiunile și reclamele și știrile care se difuzează în România și care îi fac pe oameni să fie așa cum sunt: triști, agresivi, temători, fără inițiativă și putere de a gândi singuri. Nu sunt singura care a constatat asta si am întâlnit chiar și opinia unor oameni umblați prin lume care mi-au confirmat asta.

Și ne mai întrebăm de ce sunt copiii atât de agitați, atât de puși pe ceartă, atât de puțin empatici unii cu alții…

5 thoughts on “Desenele animate – delectare sau năuceală de cap?

  • September 4, 2018 at 5:59 am
    Permalink

    Dupa cum am promis aseara, am citit 🙂
    Da, probabil ca era nevoie de o interventie drastica in situatia voastra. Si probabil ca, dupa ce vor mai creste un pic, mai ales cel mic, veti baga cablul la loc, pentru ca exista atat de multe canale din care copiii pot invata lucruri interesante si utile, incat ar fi pacat sa nu profitati.
    Experienta noastra e putin diferita si am tot povestit-o pe net. Pe foarte scurt, fix cu o saptamana inainte sa raman gravida, mi-am sustinut disertatia de la masterat pe subiectul asta: influenta televizorului asupra copiilor. Luni de zile urmarisem canalele de la noi si ajunsesem la niste concluzii teribile. Asa ca, atunci cand am devenit mama, eram hotarata sa nu o las pe fiica-mea la tv decat 20 de minute pe zi, pe la 5 ani. Apoi a ajuns pe 2-3 ani si nu aveam niciun moment de respiro in casa, eram doar eu cu ea, asa ca i-am pus desene. Si a fost foarte bine. De la Mickey Mouse a invatat numere, forme si culori, de ex. Insa am avut si eu niste reguli: televizorul era in permanenta sub atentia mea, nu era deschis decat pe Minimax si, mai tarziu, pe unele seriale si filme de pe Disney Junior, si aproape toate filmele la care se uita copilul erau inregistrate de mine pe DVD, deci vizionate in prealabil, ca sa fie sigure. Nu au fost doar 20 de minute pe zi, asa cum intentionam in teorie, ci vreo ora sau chiar mai mult, cand a inceput sa vada filme de cinema, dar a fost OK, niciodata nu am avut scandal ca vrea mai mult.
    A renuntat singura la desene pe la 7 ani. Acum se uita la filme si emisiuni “pentru oameni mari”, tot alaturi de noi, si la canale gen Da Vinci sau Animal ceva, iar in ultima vreme la seriale pt copii de pe Netflix. Probabil ca unii ar considera mult sa petreaca o ora, doua, pe zi la televizor, dar mie mi se pare in regula, atata timp cat nu vede porcarii. Ca in orice altceva, trebuie gasita masura potrivita si calitatea 😉

    Reply
    • September 5, 2018 at 5:58 am
      Permalink

      Exact asa am facut si eu cu Dante. Pana aproape de trei ani i am pus doar pe laptop, desene clasice sau din cele pentru varsta lui, cu numere, animale, etc. dar am observat devreme la el tendinta de a sta foarte concentrat, de a nu facce altceva in timpul asta, in timp ce vedeam ca alti copii puteau avea tv ul deschis si ei se jucau prin casa. din ce am aflat apoi si soțul meu a fost la fel cand era mic si inca este asa: un ecran in față și gata, nu mai vede nimic în jur :)). asa ca am fost foarte atentă.
      pe la 7 ani si Dante s a oprit cu desenele pentru ca cele de pe minimax si disney jr nu mai erau ptr varsta lui. dar iată ca a desciperit boomerang si altele, pe care eu i le interzisesem categoric. si a intrat si horia in ecuatie si n a mai fost ok deloc. asa ca, decat sa fac poliție cu ei amm decis sa ia o pauză.
      horia are desenele lui ptr copii mici , pe care le adora si pe care i le pun exact ca si tine, cand simt ca nu mai am o clipa de liniste. dar e controlat cat sta si la ce sta.
      acum exista si reversul medaliei: au plecat desenele au intrat in scena jucariile, imprastiatul lor, facutul casei vraiște :))).

      Reply
      • September 6, 2018 at 5:37 am
        Permalink

        Ai dreptate, asa era si Luna, genul care era atent si nu prea la televizor, mai si jucandu-se in timp ce rulau desenele. In plus, nu a comentat niciodata cand ii spuneam sa inchidem televizorul sau ceva de genul acesta, sa imi fac griji pentru o eventuala dependenta. Acuma, de-abia, la varste mai mari, incepem sa avem circuri dintr-astea, pentru ca incepe dificila perioada a “nu”-ului adolescentin.
        Iar problema cu doi copii cu varste diferite e, intr-adevar, una complicata, pentru ca nu poti gasi mereu lucruri si placute, si sigure de vazut pentru amandoi. Mult succes cu taraboiul si dezastrul din casa in continuare, deci! 😉

        Reply
  • September 5, 2018 at 9:39 pm
    Permalink

    Cred ca totul e bun, dar cu masura. Ai mei se uita putin la tv. Nu sunt afectati de lipsa lor, inca stiu sa se joace. Dar, intr-adevar trebuie sa fim atenti la ce se uita.

    Reply
    • September 6, 2018 at 6:28 am
      Permalink

      Ei vezi, masura asta e problema. Copiii uneori nu stiu care e masura si atunci e datoria noastra sa intervenim :). Tu esti norocoasa daca e asa.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.