De ce sa duci copilul la activitati extrascolare

Un adult fara pasiuni e un adult trist, predispus depresiei si multor altor afectiuni. Numai stiu unde am citit asta dar in mare parte sunt de acord. Pasiunea este acel motor care ne face sa mergem inainte, sa cautam motivatia de a ne trezi dimineata, de a cauta oameni cu preocupari asemanatoare.

Copiii in general se iau unii dupa altii si sunt pe rand pasionati de personaje din desene animate, de lego, de colectii de cartonase. Cu varsta incep sa apara si pasiunea pentru muzica, desen,  dans, sport. Tot influentati de vreun film de desene animate, de un personaj de film, de un coleg sau prieten, de un verisor sau adult, copiii pot incepe sa isi doreasca sa practice anumite activitati. Dar poate fi vorba si de un talent innascut, de o chemare.

Sigur, noi, ca parinti ii putem asculta si indruma sau putem sa le punem piedici spunand ca sunt ”prea mici”.

Inca de cand avea Dante trei ani am inceput sa merg cu el la diverse activitati, l-am inscris in primul rand la biblioteca, unde mergeam la Ludoteca, imprumutam carti. Era o activitate pe care o faceam impreuna, copilul a luat contact cu o institutie, cu regulile de buna purtare de acolo, a invatat sa respecte cartile.

Cand a mai crescut a vrut sa mearga la karate, sub influenta celebrului Kung-fu Panda. Am mers cu el doua luni, apoi a spus ca nu mai vrea, e prea obositor. Anul urmator a vrut din nou si am mers tot doua luni.

A venit apoi randul șahului. A mers mai bine de un an, sau poate doi, numai stiu exact. A participat la concursuri, a invatat sa aiba rabdare, sa isi respecte adversarul, sa piarda si sa se bucure de victoria muncita.

In ultimul an de gradinita a inceput sa mearga la canto. A mers regulat timp de un an, a participat la concursuri, la spectacole. A invatat sa aiba rabdare, sa fie disciplinat, sa repete iar si iar, sa fie parte dintr-un grup.

In clasa a I-a am luat o pauza de orice activitate extrascolara. Il simteam obosit dupa scoala, schimbarea de la programul relaxat de pregatitoare la programul mai strict de scoala avea nevoie de o perioada de acomodare.

Acum merge la hochei si la pictura. Va merge la hochei atata vreme cat ii va facea placere, cat isi va dori, cat se va simti motivat.

Am fost intrebata de multe ori daca nu este prea mic sa faca cutare sau cutare activitate. Atata vreme cat copilul isi dorea, era curios sa afle si sa cunoasca, cat avea capacitatea sa reziste si sa ii placa, inseamna ca nu era prea mic.

Sigur, nu a ajuns nici campion de karate, nici mare artist pe scena, inca :).  Dar la ce i-au folosit toate aceste activitati?

I-au folosit sa inteleaga si sa respecte pe cel din fața lui, sa aiba rabdare si sa faca diferenta intre un loc de joaca si de zburdat si un loc in care merge pentru alt tip de activitate. A invatat sa isi astepte randul. Sunt cateva castiguri care l-au ajutat in trecerea de la gradinita la scoala.

Ca orice copil mai are si el momentele lui de refulare, zilele lui mai putin bune. Dar eu cred ca orice activitate care ii face placere copilului este un castig, o motivatie in plus chiar si pentru a-si indeplini celelalte sarcini.

Important e ca aceste activitati extrascolare sa fie gestionate cu atentie, sa nu se treaca in extrema presiunii pe copil, ambitiilor pentru diplome si medalii. Sa nu se uite scopul acestora: de a sadi samanta pentru ca mai tarziu sa fie udata de vointa si talentul copilului. Pentru  ca pana la urma toti copiii au un talent ascuns, au acel ceva ce ii face unici. Cum altfel sa descopere care este acel ceva decat cautand, experimentand?