Februarie fără astenie

De mulți ani încoace pentru mine luna februarie însemna o constantă stare de astenie de iarnă (chiar depresie), o enervantă lipsă de motivație și energie, o plictiseală constantă.

Anul acesta parcă nici nu mai este februarie. Nici nu am simțit când a venit luna asta, nu am mai aștept ca în alți ani zăpada care nu a mai venit decât la sfârșitul lunii, nu m-am mai gândit cu regret la sărbătorile care au trecut sau la primăvara care nu mai vine odată cu soarele ei cu tot. Nu am dus nici dorul plimbărilor pe afară, nu mi-a dorit nici să fac ceva spectaculos, nici dorul de ducă nu m-a cuprins.

La sfârșitul anului trecut mi-am propus să zâmbesc mai mult, să râd și să mă joc alături de copiii mei. Parcă înțelegând dorința mea Horia s-a schimbat foarte mult. Dintr-un bebeluș mofturos și care stătea tot timpul numai în picioarele mele, având mereu nevoie de prezența mea și de brațele mele, care își băga nasul peste tot unde aveam eu treabă. s-a transformat într-un băiețel independent. În fiecare zi își găsește câte ceva de treabă, a descoperit jucăriile, jocurile, puzzle-urile, cuburile, lego. Își ia câte una sau alta și își găsește minute bune de lucru. E curios, îi place să se provoace singur, construiește cu bucurie și dacă se strică ceva nu se supără deloc, nu se enervează. Ba dimpotrivă, se distrează maxim.

Și a mai descoperit ceva: desenatul. Mai întâi timid apoi din ce în ce mai sigur pe el a început să umple foi întregi cu cercuri, cu omuleți și pisici și cu alte personaje doar de el știute. I-am cumpărat o tablă magnetică și a devenit de nedespărțit de ea.

Când mă vede pe mine desenând sau colorând își ia și el cartea lui de colorat cu apă sau tabla magnetică și stă liniștit lângă mine. Îmi este așa de drag să îl privesc!

Zâmbetele și chicotelile sunt la ordinea zile la noi în casă, săriturile în pat sunt distracția preferată a copiilor. Particip activ la toate astea, mă bucur în fiecare zi de fețișoarele lor frumoase, de mânuțele lor fine și de nebuniile pe care le fac. Deși cu răvășitul patului nu mă împac și îi tot fugăresc dar a devenit ca un joc: eu îi cert și ei fug înapoi la distracție.

M-am eliberat de gândurile care mă apăsau privind gospodăria, privind gătitul zilnic sau alte asemenea. Uneori un pumn de stafide sau un castron de iaurt cu polen le sunt de ajuns copiilor. Nu le trebuie și nu vor mereu ciorbe și alte mâncăruri elaborate. Ba chiar odată am gătit niște simpli cartofi la cuptor, cu sare și usturoi (am uitat să pun și ulei) iar Dante a declarat că sunt cei mai buni cartofi (era rupt de foame de la hochei).

Am reînceput să citesc cu mare spor iar asta se vede la categoria mea de blog numită cărți în care recenziile se adună cu mare spor. Cititul îmi dă o stare de bine, mă poartă în alte vieți și alte lumi și simt că trăiesc mult mai intens viața de zi cu zi.

Desenez în fiecare zi cu mare plăcere la proiectul meu Un desen pe zi iar asta îmi dă câteva clipe de răgaz doar eu cu mine. Și simt că ceea ce mi-am propus anul trecut cu acest proiect se împlinește: desenez cu mai mare plăcere, mai sigură pe mine, fac desene elaborate fără să îmi propun neapărat asta.

Scriu pe blog cu mai mult spor și cu mai mare avânt, gândindu-mă să împărtășesc bucuria mea cu oamenii și să le aduc un strop de inspirație celor ce mă citesc. Am aflat că sunt chiar unii oameni care mă urmăresc constant, rapoartele de blog îmi arată că mare parte din cititori intră direct pe blog, nu de pe FB sau din alte surse și căutări.

Am avut și câteva bucurii luna asta.

Mi-am luat bibliotecă nouă în care mi-am așezat mare parte din cărțile mele dragi, e colțul meu de bucurie. Am amenajat și un loc de lectură, cu plușuri și cărți pentru copii, chiar lângă calorifer. E o plăcere să mă cuibăresc cu copiii acolo, cu perne multe și pături și să răsfoim cărți.

 

Am fost și la București și m-am întâlnit cu două prietene dragi .

Cu Laura Frunză  am vizitat împreună Ludotech, un loc în care și cei mici și cei mari își pot petrece timpul în mod creativ și relaxant. Îmi doresc să revin acolo.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu Mariana Marginean am vizitat Librăria Cărturești Carusel:

Și tot printre bucuriile lunii notez și faptul că am telefon nou, cu performanțe mult sporite atât ca soft cât și la camera foto, ceea ce îmi doream foarte mult. Am avut un Philpis care mi-a pus doi ani nervii la încercare si pe care nu îl recomand nimănui.

Iată cum, deși nu am ieșit prea mult din casă, deși nu am făcut lucruri spectaculoase, simt că sunt bine și cu o stare de spirit foarte bună. Mă bucur că suntem sănătoși, chiar dacă copiii au avut și un episod serios de tuse și roșu în gât care mi-a dat mari emoții. De acum vine martie odată cu el și o nouă provocare SuperBlog. Nu puteam sta deoparte. Să înceapă aventura!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.