Depresia lunii februarie

Nu stiu cum este pentru altii luna asta, dar pentru mine de cativa ani incoace este una din cele mai ciudate luni din an. In unii ani am avut de-a face cu viroza, cu virusi  care m-au lovit de nici nu stiam pe unde ma mai doare.  Nici Dante nu a scapat de provocarile acestei luni, racelile si virozele dandu-l si pe el de-a dura.

Dar, dincolo de acestea, la mine vine si cu o stare de lehamite, de neimplinire, de cautarea a nici eu nu stiu ce, de negasire a nici eu nu stiu ce. E o stare de depresie din aceea care te face sa iti para totul gri. Nu e chiar negru, probabil asta si datorita copiilor, care mai coloreaza totusi cu zambetele lor. Dincolo de griul ce ma inconjoara sunt multe alte simptome:

• – lipsa poftei de mancare: nici o mancare nu imi place, nu am chef sa gatesc nimic, mancarea de peste iarna nu se mai potriveste iar cea de primavara inca nu a aparut. anul acesta am avut cateva zile cand nu am vrut decat fructe si salate. am luat fara sa ma mai uit la preț sau origine, salata verde, ceapa verde, rosii, castraveti, masline, ridichi. am mancat doar caș dulce, iaurturi si smantana.
• – nici cafeaua sau apa nu au gust . am ales ceaiul de cele mai multe ori in zilele astea, a fost mult mai potrivit
• – decorul din casa mi se pare deprimant, vad numai parti negative peste tot. ba e prea soare ba e prea nor. orice camera in care intru mi se pare apasatoare.
• -la fel mi s-a parut si cand am iesit afara: totul e gri, oamenii sunt tristi, atmosfera e grea
• – nu ma pot concentra pe nici o activitate. nici de gatit, nici de spalat, nici de jucat sau citit
• – internetul sau televizorul mi se par doua chestii superobositoare pe care le ignor cu desavarsire. in astfel de momente imi vine sa renunt si la retelele de socializare si la blog si la cablul tv si la tot (m-as teleporta de fapt intr-un varf de munte sau intr-o pestera daca as putea)
• – muzica este toata foarte galagioasa si obositoare
• – am tot timpul o stare de oboseala, nu am dorinta nici de a ma ridica din pat.

Sigur, cu ani in urma imi permiteam poate sa nu ma ridic din pat. Acum nu se mai poate asta, treburile casnice se cer făcute, asa ca ma mobilizez sa le fac macar pe cele absolut necesare. Dar totul fara chef si fara tragere de inima.

Ce concluzie am tras eu dupa toate reprizele astea:

• – starile de acest gen e bine sa fie lasate sa se consume
• – sa constientizam starile dar sa nu le exageram, sa nu le dam mai multa importanta
• – sa nu negam ceea ce simtim, sa nu facem eforturi de a trece peste. sa pun o muzica doar pentru ca se spune ca imi schimba starea e inutil si forțat. nu face decat sa ma oboseasca si sa ma irite mai mult. sa citesc o carte motavationala e la fel de inutil. am incercat sa vad o comedie si m am trezit prrivind o drama. mi-a picat mult mai bine drama decat daca m-as fi fortat sa rad la comedie
• – sa constientizam perioada de timp in care ne simtim astfel. sigur, daca starea se prelungeste mai mult de doua sau trei  saptamani cred ca e momentul sa luam masuri, poate sa vorbim cu cineva sau sa consultam un specialist.

Dupa o saptamana lucrurile in jur incep sa capate culoare, incep sa ma bucur iarasi de viață, ma trezesc din nou dimineata cu planuri si dorinte. Lucrurile se intampla treptat, firesc, fara sa le fortez. Ma ajuta mult acum si suplimentele de vitamine si de magneziu.

Apoi, incet incet, imaginea se limpezeste, culorile incep sa apara in viata mea, lumea incepe sa capete sens. Cafeaua are iarasi gust, imi cumpar o floare si inveselesc diminetile, totul reintra in normal.

Poate ca astfel de zile au si ele rolul lor, tocmai pentru a ne bucura de frumusetea celorlalte zile din an.