În echipa

Astazi când am luat copilul de la scoala am avut o frumoasa surpriza din partea lui. Nu una materiala, palpabila, ci una sufleteasca, declarativa. Mi-a spus ca el ar mai fi stat la scoala, nu ar mai fi plecat, asa de mult i-a placut.

M-am uitat cu atentie la el sa vad daca glumeste si m-am convins ca vorbea cât se poate de serios. L-am întrebat ce anume l-a facut sa spuna asta, ce i-a placut asa de mult la scoala, ce a fost deosebit. Mi-a povestit cum au facut întrecere, concursuri, cum i-a grupat doamna pe echipe si au rezolvat diverse probleme de matematica, cum au facut muzica si vocalize folosind un creion pentru a auzi sunetele. Ce sa mai, o adevarata distractie scoala asta.

“Aaa, dar stai sa vezi, ca echipa mea e foarte buna. Ca îi am în echipa si pe X si pe Y si suntem cei mai destepti.”

Ma bucur sa aud toate câte îmi spune. Nu pentru ca echipa lui e cea mai desteapta ci pentru ca are o echipa. Nu pentru ca au câstigat ci pentru ca au cooperat si au participat în joaca la însusirea si fixarea cunostintelor.

Ma bucur sa aud ca îsi cunoaste colegii pe nume, ca se leaga prietenii si colaborari între ei,  ca procesul de învatare nu se produce stând fiecare în banca lui cu fisa în fata si cu vesnicul avertisment de “nu vorbiti” plutind deasupra lor.

De ce cred eu ca o echipa este buna? De ce cred eu ca e foarte bine ca elevii sa coopereze si sa se cunoasca între ei si altfel, nu doar prin intermediul cunostintelor acumulate reflectate în calificative si note? Pentru ca asta este viata de fapt. Suntem fiinte sociale, actiunile noastre se reflecta si în actiunile celorlalti.

De unde pâna sa îl mut la scoala la care este acum copilul meu nu vroia sa iasa dimineata din casa, nu cunostea nici macar un copil din clasa pe nume, acum lucrurile sunt asa cum ar fi trebuit sa fie de la început, asa cum i-am povestit eu ca va fi la scoala.

Întocmai asa ma gândesc ca ar trebui sa fie si într-o institutie, un birou. Cunoasterea partenerilor de munca si dincolo de proiecte, deadline-uri, stergerea granitelor formale dintre sefi si subalterni, face ca legaturile dintre ei sa devina mai strânse cu efecte mai mult decât benefice asupra muncii depuse. Nu degeaba au aparut o multime de oferte de team building care mai de care mai provocatoare si mai atractive. Atunci când oamenii sunt pusi în situatii diferite de cele de zi cu zi pot iesi la iveala trasaturi de caracter pe care nu ar fi avut posibilitatea sa le arate la locul de munca poate. Generozitatea, prietenia, altruismul, sau dimpotriva, egoismul, introversia, sunt laturi normale ale personalitatii noastre si, atunci când ne putem cunoaste mai bine partenerii ne putem întelege si respecta felul de a fi.

Dar acest lucru se cultiva înca din copilarie. De aceea am un respect deosebit pentru dascalii care stiu sa cultive spiritul de echipa si sentimentul apartenentei la comunitate în micutii pe care îi îndruma.