Cine mi-a luat cascavalul? – de Spencer Johnson

De multe ori avem impresia că, dacă noi accesăm tot felul de informații pentru a reuși să evoluăm, toată lumea face același lucru. Îmi imaginez că, având atâtea cărți, materiale video, documentare, oamenii își doresc să schimbe drumul pe care au mers ani de zile și care nu i-a dus unde și-au dorit.

Cartea asta e ca o poveste. Dar o poveste care spune niște adevăruri pe care, o dată conștientizate, le accesezi de fiecare dată atunci când te simți blocat într-o rutină nedorită.

Adevărurile publicate în carte sunt atât de evidente, că te întrebi cum de cineva s-a gândit să scrie o carte despre ceva atât de simplu. Și totuși, deși e simplu, oamenii nu acționează după aceste principii.

Cartea este despre patru personaje imaginare întruchipând animale, dar de fapt vorbind despre tipologii umane sau chiar despre o singură persoană aflată în diferite etape de evoluție.

Șoriceii Mirosilă și Gonilă și omuleții dl Iepure și dl Hohot se află în același labirint și totuși au parte de hrană diferită, in funcție de acțiunile pe care le întreprind.

Uneori acționăm ca urmare a atenției la schimbare, alteori suntem tot timpul în căutare de schimbare și gata să acționăm, alteori frica ne ține pe loc și nu ne dă voie să mergem mai departe, dar ideal ar fi ca, după ce am trecut prin toate astea, să învățăm să ne adaptăm și să înțelegem că schimbările ne duc către ceva bun.

Îmi amintesc cum, în copilărie, credeam că nu am nici cel mai mic talent în domenii creative. Faptul că puteam desena orice corp geometric în spațiu, că aveam o linie precisă și vizualizam tot felul de combinații, nu mă ducea cu gândul că aș putea sa desenez cu adevărat.

Cu câțiva ani în urmă am făcut primele schițe cu intenția clară de a desena. Am început cu un desen pe zi, chestii simple, naive. Încet încet am căpătat încredere să explorez, să umplu formele, să adaug culoare, să rotunjesc colțurile, să trec la pictură. Am făcut pași mici, mi-am înfrânt frici, mi-am învins convingeri limitative care îmi spuneau că nu sunt destul de bună, că nu pot. Poate că nu am ajuns la celebritate, dar am descoperit bucuriile unui alt drum, am descoperit ”cașcaval nou”.

Personajele din carte lasă mesaje-indiciu care să ghideze cititorul pe calea spre schimbarea direcției.

De ce e bine să ne facem panou de vise? De ce să ne uităm la oamenii care deja au realizat ceea ce noi ne dorim să realizăm? Iată de ce:

 

Cât timp ești dispus să îți acorzi pentru a ajunge la rezultatul dorit? Dacă îți dorești să simți cât mai repede schimbarea atunci o idee bună este să lași în urmă obiceiurile vechi, convingerile vechi, drumurile vechi.

De ce? Pentru că obiceiurile și convingerile vechi nu fac decât să te ducă la același rezultat de până acum. Adevărul e că avem o inerție foarte mare în a face ceea ce știm, ce ne este confortabil, cu ce ne-am obișnuit. De exemplu, mie nu îmi e confortabil să fac video, să fac live-uri. Dar e clar că asta e tendința actuală iar dacă vreau să merg înainte trebuie să mă adaptez, să merg către ”cașcavalul nou”. Sau s[ caut alt ca;caval, mergând pe alt drum. Oricum ar fi, e vorba de o schimbare.

Vrem sau nu vrem, odată cu o nouă conjunctură apărută în viața noastră, odată cu evoluția, vine și schimbarea felului nostru de a fi.

Pentru că schimbarea se întâmplă cu pași mici întâi, fiecare pas trebuie conștientizat, implementat. Atunci ești pregătit pentru schimbări mari, și chiar pentru succes. Pentru că ”cașcavalul” se mută mereu din loc în loc, viața e făcută din schimbări și oportunități noi ce apar tot timpul.

Cartea ”Cine mi-a furat cascavalul” se citește ușor, rapid, poate în timpul unui drum cu metroul, dar e de studiat, de notat, de simțit și însușit fiecare pagină și fiecare drum al șoriceilor și omuleților.