Bucurii de aprilie

Suntem în săptămâna de dinainte de Paști. E o săptămână în care, de niște ani încoace, sunt mai prezentă la a vedea micile bucurii, la mine însămi, ascult mai atentă liniștea și fac liniște în mine.

Anul acesta luna aprilie ne găsește locuind temporar în București, orașul pe care altă dată numai liniștit nu îl percepeam.

Dar iată că, la niște ani distanță, orașul ăsta mare nu mă mai obosește, nu mă mai copleșește.

Locuim de o lună în zona Drumul Taberei și suntem recunoscători că tocmai această zonă a fost de interes pentru noi. E un loc cu mult verde, cu ciripit neobosit de păsări, cu unul din parcurile moderne din Bucuresti, cu acces la centre comerciale de unde să ne luăm cele necesare fără a fi nevoiți să traversăm orașul pentru te miri ce.

 

Cu ani în urmă o vizită în București mă copleșea, mă lăsa cu senzația că am intrat într-un malaxor de zgomote, culori, oameni și mașini.

Poate că experiența americană, poate călătoriile, poate schimbările din noi ne fac acum să ne simțim confortabil și aici. Dar cred că cel mai mult ne-a ajutat acceptarea. Faptul că știam că vom trece prin această perioadă de tranziție, că nu am avut așteptări și pretenții prea mari de la locuința în care vom sta, că ne-am propus să trăim minimalist, ne fac să ne simțim bine aici, la etajul 8 al unui apartament cu două camere. Un apartament fără uși, care ne obligă cumva să petrecem mai mult timp împreună, să ne vedem, să ne conectăm, să spunem ce avem de spus.

Aș fi putut să scriu despre cât de greu  și obositor mi-a fost să împachetez din nou, la nici 10 luni de când am revenit în România, toate lucrurile noastre, despre cât de greu mi-a fost renunț la o mulțime de lucruri, de obiecte nu neapărat necesare dar care păstrau niște amintiri, la haine și hăinuțe, la veselă de bucătărie și obiecte de mobilier. Aș fi putut povesti despre cât de greu e exercițiul ăsta de detașare repetat sau despre sentimentele pe care le-am trăit conștientizând că orașul care mi-a fost 40 de ani acasă va rămâne în urmă.

Dar aleg să mă uit la ce am, la ce câștigăm făcând acest pas înainte, la ce m-a bucurat și mi-a adus stare de bine în această lună.

Petrec mult timp cu copiii, mă joc cu ei și mă bucur din plin de timpul ăsta în care nu am prea multe griji, responsabilități sau sarcini de îndeplinit. E un cadou pentru mine să fiu încă în copilăria lor, fie în casă fie afara.

Dar nu uit să am și eu timpul meu pentru mine, pentru ceea ce îmi place să fac. Mi-am amenajat un loc confortabil în care am improvizat dintr-o masa, o cutie și niste rafturi, o masă de lucru la care meșteresc la bijuterii, scriu în jurnal – am început exercițiul de Morning Pages și este de mare ajutor-, particip la diverse întâlniri sau live-uri, fac exerciții de mindfulness cu ajutorul unei carți de 100 de schițe. Cine zice că nu putem avea un birou în orice colț al casei? E locul în care bate lumina, în care soarele pătrunde cel mai bine.

Am amenajat un colț pentru cafea și, datorită priveliștei ce se vede de la mica fereastră a bucătăriei, am numit-o terasa din copaci. După ce am descoperit magazinele cu veselă la kg acum am și cești potrivite pentru cafeneaua mea.

Tot la capitolul bucurii și recunoștință consemnez și rezultatul investigațiilor medicale (ecografie și mamografie) de luna aceasta. Pentru că premenopauza începe cu niște ani mai devreme decât ne gândim noi, corpul nostru ne vorbește prin semnale de tot felul. Am decis că pentru liniștea mea e bine să merg la control și vă recomand să o faceți și voi, cel puțin o dată pe an.

Am schimbat cate ceva în alimentație (am renunțat la laptele de vacă – pe care îl beam doar la cafea după ce niște ani de zile nu mai băusem lapte deloc-, am înlocuit în mare parte carnea roșie cu pește, fructe de mare, aleg să gătesc mai des fără nici un fel de carne), am început să mă mișc mai mult, să ies mai mult, să mă trezesc mai dimineață. Îmi place să mă bucur de primele momente ale zilei, dar rareori o fac singură. Horia mă simte imediat și se trezește. Dar am acceptat asta de când era foarte mic și nu ma mai frustrez. Dimpotrivă, mă bucur că mă însoțește la cafeaua de dimineață, că luăm micul dejun împreună, că petrecem timp în doi.

O altă bucurie despre care vreau să povestesc este faptul că am participat la cursul Life Design, curs în care Cristina Oțel a însoțit peste 20 de participante în drumul anevoios spre rolul de regizor al propriei vieți. Au fost 7 săptămâni de lucru cu mine, de întrebări, de căutat răspunsuri, de folosit instrumente care să mă ajute să capăt mai multă limpezime asupra a ceea ce caut eu în viața mea. Deși la început am crezut că nu e momentul potrivit să fac cursul, mi-am dat seama că a fost chiar cel mai bun moment acum. Am aflat în cadrul cursului:

• care e misiunea mea
• ce mă definește pe plan profesional
• ce mă face unică pe plan personal
• care sunt valorile după care mă ghidez
• care sunt ariile vieții pe care pot să cresc
• am primit instrumente cu ajutorul cărora să evaluez și în viitor propriul parcurs
• cum sa fac alegeri aliniate cu valorile mele, cu cine sunt eu
• am învățat cum să las în urmă convingerile limitative, acele ”voci critice” care mă țineau pe loc.

Ar mai fi multe de consemnat la bucurii, pentru că, până la urmă fiecare zi e o bucurie. E minunat să le vedem, să le îmbrățișăm și să mulțumim pentru tot ceea ce ne este dat să trăim.

Vă doresc sarbători cu lumină și liniște, cu sănătate și stare de bine!