Cum îmi colorez eu acest ianuarie gri

E aproape sfârșit de ianuarie. Un ianuarie furtunos, cu tot felul de provocări și senzații. Deși mulți dintre noi am început anul cu mare avânt și dorință de a muta munții, viața și Uiversul are alte planuri cu noi. Sau poate tocmai aceste obstacole sunt pietrele pe care să le mutăm pentru a merge înainte, cine știe.

Bradul de Crăciun nu s-a lăsat ușor așezat în cutii, trimițându-mi în fiecare dimineață sclipiri jucăuși de globuri argintii iar zăpada de afară nu a făcut decât să îi țină isonul. Dar pentru că simțeam nevoia de spațiu de lucru m-am decis să îl strâng și să îl așez la hibernat.

Deși mi-am propus să scriu câte ceva în fiecare zi câte ceva, nu prea am reușit să fac asta.

În schimb am început să desenez constant și cu mai mare avânt, să merg la atelierul de pictură, să capăt mai multă siguranță și încredere în acest mod de exprimare al meu.

După ce câțiva ani nu am mai umblat în cutia de materiale pentru confecționat bijuterii decât pentru a mai repara un cercel sau a mai meșteri ceva cu diferite ocazii, acum mi s-a făcut dor de mărgelit. Mi-am comandat câteva materiale dar nu prea le-am nimerit la mărimi așa că m-am descurcat cu ce am avut. Au ieșit câteva perechi de cercei  și brățări care îmi sunt foarte foarte dragi.

În rest zilele de iarnă sunt plăcute pentru că stau mult cu copiii în casă, ne jucăm și discutăm mult, ne uităm împreună la desene animate sau  filme, facem biscuiți sau gogoși, citim și ascultăm muzică. Eu una mă simt bine stând în lumea lor copilărească, chiar dacă uneori pot fi adevărate taifunuri în joaca lor de băieți ce se închipuie diverși super-eroi.

Ce nu e plăcut în acest ianuarie sunt veștile sumbre care îmi vin pe diverse canale, paranoia care ne-a cuprins pe toți din cauza virusului gripal ce își face de cap prin țară, grijile care mă copleșesc când îmi privesc copiii. Au avut și ei câteva episoade ciudate, cu febra sau dureri de burtă de nici nu știam la ce să le încadrez.

Dar mulțumesc că suntem bine, că suntem împreună acasă, că e veselie și înțelegere între noi, că ne iubim și ne bucurăm de ce avem.

Încerc să fac atmosfera din casă mereu plăcută, să aduc bucurii mici, să mențin ordinea și curățenia la cote admisibile atât cât e posibil cu doi năzdrăvani. O casă în care e curat, e aerisit, sunt câteva lumânărele aprinse și e zumzet de copii e o casă vie  și cu o energie bună. Am devenit, odată cu trecerea anilor, conștientă că cea mai mare parte din menținerea acestei energii se datorează mie, ca femeie. Nu zic că e o datorie, dar e o îndatorire și o onoare pentru noi, femeile, că putem crea în jurul nostru frumos, armonie, bucurie. Oricât ne mai plângem noi și mai visăm să ne sustragem de la treburile casnice, până la urmă fiecare mic gest pe care îl facem înseamnă iubire, înseamnă dăruire și viață.

Dacă altă dată simțeam ca pe o corvoadă spălatul vaselor sau strânsul rufelor, acum o fac cu un alt ritm, cu alt elan, pentru că mă bucur că pot face toate astea pentru ca să ne fie bine. Amânarea treburilor casnice și perceperea lor ca pe o corvoadă nu e deloc sănătoasă și constructivă. E mult mai simplu să speli imediat după cină cele câteva farfurii și să lași bucătăria în ordine cât timp copiii mai zumzăie pe lângă tine iar soțul mai are ceva de povestit la desert sau te ajuta și el, decât să le amâni pentru mai târziu sau pentru dimineață când mai e și micul dejun și nici nu te îmbie o bucătărie dezordonată.

Mă trezesc mulțumind pentru o nouă zi și îmi savurez cafeaua dimineții cu satisfacția celui mai bogat om din lume aflat înaintea unei comori.

Să te bucuri de lucrurile mici, să îți scrii în fiecare zi povestea cu propriile gânduri, să zâmbești de câte ori ai ocazia lăsând grijile deoparte – sunt câteva mici trucuri pentru a te bucura de viață așa cum este ea: cu suișuri și coborâșuri.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.