Horia la cinci ani

De două luni ne întreabă aproape zilnic: am făcut cinci ani?

Gata, în sfârșit a făcut cinci ani. Omulețul nostru vesel și pus pe șotii împlinește azi cinci ani. Au fost cinci ani pe care i-am trăit conștient, în care m-am bucurat de fiecare etapă a lui, de fiecare nou cuvânt, de fiecare nouă năzdrăvănie. Primii patru ani mi-i amintesc ca având cuvânt de ordine: Horia fuge. Copilul care avea doar două viteze, repede și foarte repede, astăzi a învățat ce înseamnă a sta locului atunci când îți place ceva.

Iar lui îi plac multe activități. Îi place să deseneze și să coloreze cu mare minuțiozitate ce a desenat. A învățat să îl roage pe YouTube să îi arate ce vrea el să deseneze și, cu poza sau filmulețul în față, reproduce cu mare fidelitate. Se supără foarte tare dacă nu îi iese, dar după ce îi trece supărarea o ia de la capăt.

Îmi place să îl observ fără să intervin cum se înfurie, strânge pumnișorii mici și se înroșește, se retrage într-o cameră și apoi iese de acolo și spune: gata, m-am calmat.

Îi place să se joace cu lego. Minute și minute în șir  construiește, inventează și reinventează.

Îi place matematica. Toată ziua face calcule, ne întreabă tot felul de socoteli, compară numere, lucrează cu plăcere fișe, cărți sau teste de matematică.

Îi place să vorbească engleză. Vrea înapoi în America pentru că vrea să vorbească din nou engleza cu oamenii.

Cântă cât e ziua de lungă în timp ce meșterește la ale lui.

Întreabă de ce de multe ori pe zi. E ceva ce nu am experimentat cu Dante și mă miram când auzeam la alte mămici. Acum am și eu partea mea de de ce-uri care nu se mai termină. Dar sunt așa de plăcute!

Nu a uitat fuga. Are momente din zi în care începe să fugă sau să sară și atunci e bine să nu stai în calea lui, să îi strici traseul. Când iese afară, mai ales în natură, e în elementul lui. Se simte plăcerea cu care se mișcă, cu care fuge, cum respiră aerul și parcă îmbrățișează tot ce vede în jur.

Copilul furtună de altă dată e acum mult mai calm, mă ascultă când îi explic ceva, reușesc să îl liniștesc cu îmbrățisări și privindu-l în ochi. El m-a învățat și mai mult cât de bine e să încetinești ritmul, să cobori vocea și să vorbești calm. Eu cred că a contat foarte mult să fac asta pentru a-i balansa temperamentul.

Anul trecut încă mai cerea atenție prin servicii, toată ziua îmi cerea câte ceva. Acum a învățat să se descurce singur, e mult mai independent.

E în continuare colegul meu de birou la cafeaua de dimineață. E matinal și îi place să avem momentele noastre împreună la prima oră, neapărat cu un oușor ochi și o ciocolată caldă pentru el.

Povestea de seară e un must have, iar dimineața o dezbatem.

Omulețul nostru de cinci ani e uneori ca un bunic înțelept care ne surprinde cu fapte bune, vorbe de duh și acțiuni ce ne lasă cu gura căscată. În seara asta, de exemplu, a spus că sabia lui este magică și poate face chiar și curat. Când am venit în sufragerie făcuse curățenie lună singurel. Adică pardon, sabia a făcut.

Se înțelege că îl adoră pe Dante și că nu concepe să faca sau să mănânce sau să cumpere ceva fără să se gândească și la fratele mai mare.

E înțelegător și atent și îmi dau lacrimile de multe ori când, după ce seara m-am culcat cu câte o migrenă, dimineața vine la mine să mă întrebe cum îmi mai este capul. Așa face cu toți membrii familiei.

Îi plac inimioarele și să spună Te iubesc și nu ezită să trimită inimioare și mesaje vocale pe toate canelele media pe care le prinde deschise, către prieteni sau chiar colaboratori care sigur nu se supără, ci chiar se bucură.

Spune Multumesc pentru absolut orice primeste. Când cumpărăm mâncare prin aplicație, după ce mănâncă, spune: Mulțumesc mama pentru masă, mulțumim FoodPanda că ne-ai adus păpica!

Horia, mulțumim că ești în viața noastră! Te iubim din tot sufletul.

La mulți ani, Horia!

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

4 thoughts on “Horia la cinci ani

  • November 26, 2020 at 6:17 am
    Permalink

    La mulți ani frumoși, Horia! ❤️
    Și pe mine m-a surprins cu inteligența lui!

    Reply
    • November 26, 2020 at 7:58 pm
      Permalink

      Multumim mult!

      Reply
  • November 26, 2020 at 8:00 am
    Permalink

    La mulţi, mulţi ani! Să fie sănătos şi fericit!

    Reply
    • November 26, 2020 at 7:58 pm
      Permalink

      Multumim de urari!

      Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: