Scurtă privire retrospectivă spre 2024

M-am decis să privesc la anul ce se încheie nu pentru că așa e trendul ci pentru că îmi face bine să răsfoiesc aceste scrieri ale anilor ce trec. Chiar uitasem ce cuvânt mi-am ales anul trecut pentru anul acesta. ”Schimbare” a fost cuvântul pe care l-am consemnat atunci și am rămas tare uimită să văd că așa a și fost.

Cât aștept să se așeze culoarea mov pe rădăcinile albe (pentru că am ajuns la vârsta la care îmi permit astfel de nebunii) arunc o privire la anul 2024.

2024 a început cu mult gri. Un gri care s-a tot adâncit pe măsură ce săptămânile treceau și care a culminat în februarie cu anxietate, atacuri de panică, stări depresive cum nu am mai experimentat vreodată în viața mea și nici nu îmi mai doresc. Toate pe fondul furtunilor hormonale cauzate de premenopauză. Pentru că da, acest cuvânt a intrat brusc în vocabularul meu.

Dacă alții își numără reușitele, proiectele împlinite, cărțile publicate sau munții urcați, eu îmi număr victoriile acelea nevăzute, greu de consemnat pe vreo listă de realizări.

Am ieșit la suprafață din acele stări depresive, am început să pun pete de culoare în acel gri care mă acaparase. Am tras de mine să ies din casă, să mă întâlnesc cu oameni.

Ba chiar am avut și energia să trimit o povestire pentru o antologie și am avut bucuria ca povestirea mea să fie publicată. Foarte mândră am fost de asta.

Am luat decizia de a renunța la mica mea afacere cu bijuterii care mă bloca și mă frustra prin lipsa rezultatelor dorite. Deși ar putea fi considerat un eșec, de fapt a fost o victorie.  Din acel moment parcă noi uși mi s-au deschis.

Am început să aplic la job-uri și chiar să iau un interviu și să mă angajez, ceea ce a contribuit foarte mult la creșterea încrederii în mine.

Am trecut cu bine și peste concediere, pentru că angajarea n-a durat prea mult, dar am aflat astfel ce nu vreau de la un job și m-am felicitat pentru faptul că am fost capabilă să gestionez un training lung, să învăț ceva nou de la zero, să rezist 8 ore într-o sală plină de birouri, să am disciplina necesară pentru a mă ține de program.

Am mers mai departe și am căutat altceva, m-am înscris la un concurs, am învățat legi și noțiuni noi din cărți groase pentru a participa la concurs. Am avut încredere în mine ca niciodată în toată viața mea. M-am dus cu toată încrederea la interviu, simțind că da, acesta este job-ul potrivit mie.

Am început astfel să lucrez la bibliotecă, să pun în aplicare tot ce am învățat în ultimii ani, să îmi asum ceva absolut nou. M-am simțit în sfârșit acasă și în ceea ce privește profesia.

Pe lângă toate aceste reușite personale am gestionat stări de sus și jos venite din partea adolescentului meu. O etapă absolut nebună care ne-a prins pe toți într-un carusel de emoții, de conștientizări, de frici, de tipare depășite. Am fost alături de copilul meu cu tot ce am știut și putut, acceptând faptul că a crescut, că se desprinde, că de acum încolo are o viață în afara noastră, că începe să își facă propriul drum și, ca orice început, e plin de greșeli, de eșecuri, de lecții învățate greu.

Am depășit frici și orgolii legate de reușitele copilului la examenul aberant de evaluare pentru trecerea într-o nouă etapă școlară, a liceului.

Am gestionat adaptarea foarte grea a lui Dante la liceul la care l-a repartizat un calculator.

Horia a continuat cursurile de dans și a început cursurile de pian și este tot numai muzică și dans iar mie îmi umple sufletul de încântare că mi-am luat timp să merg cu el la cursuri, să îl susțin, chiar și atunci când abia mai aveam energie să ies din casă.

Am fost din nou pentru câteva luni singurul adult din casă și m-am descurcat.

Au fost și concedii, și călătorii, și evadări în propriul oraș pentru câteva zile cu o prietenă.

Faptul că am rămas cu mintea întreagă cu toții, că ne regăsim la final de an împreună mi se pare că e de ajuns pentru a ne umple inimile de bucurie.

Pentru noul an îmi doresc să ne uităm mai mult pe alimentație, pe mișcare, pe sănătate, pe a avea grijă de noi, adulții, pentru a ne putea susține copiii în continuare și a le fi alături cât mai mulți ani.

Pentru că una din conștientizările acestui an este aceea că viața se întâmplă în fiecare zi, că cei aproape 20 de ani de când sunt cu soțul meu au însemnat de fapt viața noastră împreună, că a ne uita la ziua de azi e mai important decât orice. O altă conștientizare este aceea că pașii făcuți în ultimii ani pentru a ne simplifica viața sunt o mare reușită. Să gătim simplu, să ne bucurăm de toate facilitățile moderne, să nu ne punem pe listă mai mult decât e necesar, să avem o viață socială care să ne împlinească, nu să ne împovăreze, să ne respectăm fiecare tabieturile, timpul și libertățile proprii, felul de a fi și preferințele.

Finalul de an m-a găsit cu un curs de fotografie început, cu poftă de viață, cu optimism și cu o mare poftă de citit.

2025 să fii bun cu noi și să ne aduci și bucurii!

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: