Cadouri sportive pentru prieteni

Suntem la sfârșit de noiembrie și febra căutării cadourilor a început deja. Oare ce ar fi mai potrivit să cumpărăm în această perioadă pe care o traversăm? Ce ar fi mai potrivit să dăruim unei prietene sau unei familii prietene? Rochii, bijuterii, produse de beauty parcă nu prea mai sunt acum la mare căutare. Tot stau și mă întreb ce alegere să fac.

Îmi arunc un ochi pe reclame și parcă văd că multe din ele au un numitor comun: îndemnul de a sta acasă. Dar știu eu bine că nici statul ăsta nu e prea bun. Îmi amintesc că după primele două luni de izolare cei mai mulți prieteni ai mei se ”lăudau” cu kilogramele în plus. Bine, e și normal, mulți oameni au descoperit cu ocazia asta că pot găti, că nu e mare lucru să fac o mâncare gustoasă chiar la tine acasă.

Dar îmi amintesc că a mai existat un îndemn tot în acea perioadă: chiar dacă stați acasă, nu uitați să faceți mișcare! Unii au făcut, alții au zis că poate mai târziu. Vara ne-a găsit pe mulți dinte noi pe drumuri de munte, prin pădurile patriei sau pe dealuri. Lumea s-a pornit din nou să facă mișcare de orice fel.

Dar ce ne facem că vine sezonul rece, ploaia și ceața parcă nu se mai asortează cu drumețiile? Parcă văd că se apucă iar toată lumea de gătit.

 

Ce ar fi să profit eu de oferta decathlon și să le fac cadouri sportive care să le sugereze că mișcarea zilnică trebuie să facă parte din cotidian, că putem face sport chiar și pe lângă casă, că balconul e de mare ajutor în acest sens? Eu chiar profit la maxim de balcon, mi-am instalat bicicleta medicinală acolo și pedalez admirând cerul, copacii, apusul sau răsăritul soarelui. Dacă mie îmi dă o stare de bine cu siguranță și prietenii mei merită să profite de asta. Și cum știu eu ca una din scuzele cele mai des întâlnite este că nu au echipament, zic să le fac cadou echipamente sportive de bună calitate care să le vină în ajutor. Ne adaptăm vremurilor pe care le trăim iar Decathlon ne vine în ajutor cu oferte potrivite. Fie că facem mișcare în casă sau facem drumeții pe munte, echipamentul sportiv nu trebuie să ne lipsească.

Iată ce cadouri aș oferi prietenelor mele:

Colanți fitness

E bine când facem sport să avem pantalonii potriviți pentru a ne mișca în voie iar colanții sunt cea mai bună alegere.

 

Hanorac yoga

Un hanorac călduros și confortabil poate fi o alegere minunată, mai ale dimineața când vrem să ne facem exercițiile de yoga dar parcă vrem să mai păstrăm și căldura plăcută a așternutului.

 

 

Mayou

Alături de pantalonii potriviți și un top flexibil și confortabil ajuta foarte mult atunci când facem mișcare.

 

La categoria cadouri barbati oferta de bocanci sau geci este de nerefuzat:

Bocanci impermeabili

Un bocanc bun, impermeabil, îi face pe bărbați să meargă oricâți kilometri e nevoie pentru a-și atinge obiectivele.

 

 

Geaca de drumetie

Echipamnetul de iarnă include neapărat și o geacă impermeabilă, comodă și ușoară, ca aceasta.

Anul trecut pe vremea asta eram într-un loc în care găseai oameni la sala de sport sau alergând pe plaje, indiferent de vremea de afară. Fie că ploua sau ningea, sigur vedeai oameni cu biciclete, făcând surfing sau alte sporturi specifice zonei oceanice. Cred că ar trebui să urmăm și noi exemplul acelor oameni.

Voi ce cadouri sportive alegeți din oferta acestui sezon?

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: