Vizita la Cascada Niagara

A trecut ceva vreme de când am fost la cascadă și aproape că îmi luasem gândul că voi mai scrie despre această experiență dar am zis să nu las să se aștearnă praful uitării peste ea. Așa că în liniștea serii de sâmbătă îmi adun gândurile și scriu câteva rânduri.

Dacă tot e sâmbătă îmi amintesc și de cum am aflat eu despre Cascada Niagara. Nu știu câți dintre cititoriii mei își mai amintesc serile de sâmbătă din copilărie când, în câteva zeci de minute aveam și  noi acces la locuri din lumea largă prin intermediul emisiunii Teleenciclopedia. Da, atunci, în anii 80 eu am aflat de cascada asta ca de unul din locurile cele mai spectaculoase de pe Pământ. Nu știu dacă am visat atunci că ar fi posibil să ajung vreodată acolo, dar cel mai probabil pentru noi era un fel de capătul lumii.

Ulterior, peste ani, unii dintre oamenii pe care îi cunoșteam au călătorit și au trăit experiența acestei vizite.

Se înțelege deci că, odată ajunși în America, pe lista noastră de obiective de văzut era și Cascada Niagara. Doar că nu ne așteptam nici noi să se întâmple așa de repede. Profitând însă de faptul că Labor Day oferea câteva zile libere și tot auzindu-i pe cei din jurul nostru că deja își făcuseră rezervare la hotel, am zis să ne mobilizăm și noi și să plecăm la drum.

Se înțelege că rezervarea hotelului și stabilirea planurilor au căzut în sarcina mea. Cum oricum nu aveam nici un habar de zonă sau hoteluri, am mers si eu pe recomadarea celor din jur și am ales un hotel în grabă, după ceva număr de puncte date de clienti și câteva poze.

Din ceea ce văzusem pe GPS si din ce spuneau colegii noi știam că va fi un drum de șapte ore. Da, pe hartă așa părea, că sunt cam șapte spre opt ore. Dar pe hartă nu scrie de câte opriri e nevoi cu doi copii, nu scrrie că ți se cam acrește de mers pe autostradă și simți nevoia să te dezmorțești mai des decât ți-ai planificat.

Ce e drept, drumul a fost ceva absolut nou pentru noi și chiar și opririle au fost o provocare. Cam peste tot sunt McDonalds și benzinarii una langa alta, astfel încât să îți faci și tu plinul odată cu mașina. Asta dacă te împaci cu meniul pe care îl găsești. Drept să zic la început am zis cu toții Uraa, burgeri!, pentru ca pe parcurs să ne desumflăm văzând peste tot cam aceleași oferte de mâncare. Horia era tare simpatic pentru că mereu zicea: am, mai fost aici, fiind derutat de faptul că toate popasurile semănau între ele.

Mi/a plăcut însă că locurile de parcare sunt mari, toaletele sunt cu multe compartimente astfel încât numărul mare de clienți să nu se soldeze cu o coadă intermidabilă, atât de obisnuită la benzinăriile de la noi din țară. Deși afluxul de oameni era mare mereu am găsit toalete curate, cu tot ce e necesar în ele. Locurile sunt ingrijite, cu aranjamente florale, chiar placute pentru popas.

După ce soarele a apus am ajuns și noi la destinație. Mă așteptam la hoteluri impunătoare, la un centru turistic strălucitor. Când colo, în crepusculul înserării, vedeam doar case si moteluri pe un singur nivel, aflux de mașini și un aer de provincie care nu-mi dădea încredere deloc.

În sfârșit am ajuns și la hotel. Care hotel era și el pe un singur nivel. Cu camere că dădeau direct în curtea interioară. Fără gard. Cu mașina parcată direct în fața ușii de la cameră. Cu piscină în mijlocul curții. Fix ca în filme. Și iată cum imaginația mea care a văzut ceva filme americane în tinerețe, și nu toate de dragoste, a început să privească cu ochi suspicioși în jur și să mă facă să mă întreb dacă suntem în siguranță, dacă așa e normal și câte și mai câte. Dar camera era curată, cu două paturi mari, cu baia impecabilă. Toropiți de oboseala drumului am adormit buștean și am uitat și de filme și de idei crețe.

La lumina zilei parcă lucrurile păreau mai prietenoase, la micul dejun erau tineri și familii cu copii, așa că mi-a venit inima la loc și am plecat cu toții la întâlnirea cu cascada.

Cum am găsit locul mult visat? Exact așa cum l-am visat: spectaculos, cu o mulțime de oameni privind și cu emoția de a fi ajuns acolo.

Cascada e întradevăr spectaculoasă: o cădere de apă ce te asurzește și îți taie răsuflarea. Am privit-o minute în șir, am alergat ca un copil pe mal bucurându-mă de întâlnirea cu ea.

După ce am descifrat harta și ne-am făcut un scurt plan de acțiune, am luat-o la picior prin parcul amenajat pe malul apei, astfel încât să o putem vedea din mai multe unghiuri. După o ședință de familie am decis că nu e cazul să mergem cu vaporașele ce duc chiar în mijlocul stropilor de apă, copiii nici nu au vrut să audă de așa ceva și temându-ne de reacțiile lor am renunțat la idee. Așa că ne-am bucurat de natură, Dante s-a împrietenit cu câteva gâște, am mâncat mere din copaci și ne-am plimbat cu trenulețul ce face turul parcului.

Făcusem rezervare la restaurantul care se rotește și am sperat să ajungem acolo, pe teritoriul Canadei. Dar planurile nu prea ne-au ieșit.

Deja era trecut bine de prânz și copiii au vrut să mâncăm după plimbarea prin parc care nu a fost tocmai scurtă.

Așa că ne/am oprit la restaurantul de la intrarea în rezervație și, după ce ni s-a oferit o masă, am început să ne uităm nedumeriți în meniu. Mă așteptam ca acolo, în acel loc, să găsesc ceva delicatese culinare. Când colo aceleași sandviciuri si burgeri, aceleași salate cu cotor deja stiute. Când am văzut cuvântul supă am zis că aia e, am găsit în sfârșit ceva comestibil. La felul doi am vrut paste. Și paste am primit …

Supa s-a dovedit a fi un fel de tocană mai lungă în care au fiert toate grăunțele pământului: porumb, linte, fasole, mazăre și alte câteva boabe necunoscute mie. Soțul zicea că lui i-a plăcut (cred că mai mult de foame decât ca o delicatesă culinară), dar eu am înghițit cu noduri.

Pastele de fapt erau niște melcișori din cei pe care îi mai fac eu la copii cu lapte. Aveau un sos de brânză nereușit și un gust de mâncare de grădiniță. Am cerut totuși și ceva carne la ele și m-am ales cu niște carne de pui dat prin pesmet și prăjit de nici nu mai știai ce mănânci. De fapt pastele astea sunt des întâlnite pe aici și de acum încolo știu prea bine ce înseamnă Mac and cheese.

Toată distracția asta a costat … 68 de dolari.

Acum na, poate că sunt singura care am simțit așa experiența prânzului acolo, dar asta a fost și asta povestesc. Sigur că m-am ridicat flămândă de la masă dar am sperat că voi compensa la cină. Cea din restaurantul rotitor.

Pentru că în apropiere era Acvariul am zis să facem și acolo o vizită. Drept să zic acvariul e frumos dacă nu ai vizitat înainte altele și mai și. Iar noi chiar îl avem pe cel de la Galați care are mult mai multe specii de pești și alte câteva exponate spectaculoase.

Dar se înțelege că plusul a fost dat de pinguini și de foci. Focile chiar au dat un spectacol cu lumini și giumbuslucuri dar erau mult prea multi oameni adunati la un loc, copiii nu aveau stare si nu era cazul să mai stam pe acolo.

Mi-au plăcut în mod deosebit meduzele, fiind așezate ingenios în niște acvarii de culori diferite, oferind un spectacol liniștit dar atractiv.

Deja copiii dădeau semne de oboseală și, oricât de mult mi-aș fi dorit eu să mai facem ceva, soțul deja era în acord cu ei și nu am avut altceva de făcut decât să ne retragem la hotel. Sigur că am pufnit și mormăit, dar s-a dovedit că am ales bine pentru că imediat s-a pornit o ploaie din aia de nu mai era de stat pe afară. Copiii au adormit imediat și … uite așa s-a făcut seară. Rezervarea la restaurant era deja depăsită, nervii mei erau cam plouați,  foamea începea să îmi dea târcoale.

Și iar a început aventura lui ce mâncăm. În cameră era un pliant cu oferta unui local din zonă. Și iar am dat peste burgeri, pizza și alte delicatese locale. Și iar am dat 60 de dolari pe tot felul de sosuri, o pizza care s-a mâncat dar pe care drept să zic dacă ar vedea-o un italian ar refuza să o recunoască ca fiind pizza, pe o salată verde plină de cotoare și o pâine cu usturoi care nu semăna cu nici una din cele pe care le-am mâncat la viața mea. Dar ne-am amuzat desfacand cutiile in mijlocul camerei, cu uriasa pizza in mijloc, simtindu-ne chiar ca niște americani din filme.

Deși ploaia nu se oprise ne-am mobilizat totuși să ne întoarcem la cascadă și să o vedem și noaptea, luminată în culoarea galben. În fiecare seară este altă culoare având de fiecare dată altă semnificație. Am parcat undeva prin apropiere, lângă un hotel foarte înalt, și am pornit împreună cu Horia (Dante avea o durere de cap care l-a împiedicat să mai meargă) și soțul spre cascadă. Sigur că nu e ușor să te orientezi într-un loc necunoscut, noaptea, dar până la urmă am ajuns. Deși era intuneric, o mulțime de oameni mișunau prin parc, pe malul cascadei. Am trimis piticii din cap să și vadă de treabă și m-am concentrat pe frumusețea apei ce cădea zgomotos, înconjurată de o aură galbenă și spectaculoasă.

După ce ne-am satisfăcut curiozitatea, ne-am luat rămas bun de la frumoasa Niagara și ne-am umplut mintea de tot ce vedeam și trăiam, am pornit în căutarea mașinii și apoi, pe străzi, în căutarea hotelului. GPS ul a vut să ne dea ceva emoții și ne-a rătăcit pe niște străzi nu tocmai arătoase, astfel încât piticii mei se reîntorseseră de pe unde îii trimisesem. Dar în final am ajuns cu bine la hotel și ne-am așternut la odihnă, pregătindu-ne de drumul pentru a doua zi.

Alte zece ore de mers către casă au fost și de data asta provocarea acestei aventuri., drumul stând sub semnul ploii dar oferindu-ne și porțiuni mari de soare și de atmosferă de sărbătoare, fiind așa cum ziceam, Labor Day. Oameni relaxați peste tot, nimeni nu se înghesuie și nu se supără, vânzătorii amabili și corecți. Copiii au dormit mai puțin pe drum, am cântat și am făcut jocuri împreună, parcă am fost mai relaxați la întoarcere.

În fața casei copiii au făcut dansul bucuriei. A fost frumos, Cascada Niagara ne-a plăcut enorm, dar ne-am promis că data viitoare când ni se mai arată drum așa lung vom alege avionul sau trenul.

Am rămas cumva cu regretul de a nu fi trecut în partea canadiană dar faptul că prietena mea virtuală, Em Sava, nu era acolo pentru a ne întâlni așa cum era în planul de acasă, m-a demotivat total. Dar avem în minte că poate vom ajunge și în Toronto anul ăsta și ne vom vedea.