Harta României- locuri vazute
Si anul acesta Clubul Magic ne invita la concurs având ca tema ziua de 1 decembrie. Înca îmi amintesc felul în care am petrecut anul trecut precum si felul în care Dante s-a jucat si colorat folosind ca punct de pornire harta tarii noastre si steagul.
Anul acesta am complicat un pic lucrurile, ca sa spun asa. Am pornit tot de la ideea de harta a României dar am punctat pe ea si locurile pe care le-am vizitat împreuna pâna acum. Abia dupa ce am rememorat împreuna aceste locuri si le-am însemnat pe harta ne-am dat seama în cât de multe locuri am fost deja si cum fiecare din aceste locuri a fost o lectie de istorie, de geografie sau biologie.
Revenind la istorie, îi este înca proaspata în minte vizita la Palatul lui Cuza de la Ruginoasa si am profitat de ocazie pentru a-i vorbi si despre unirea celor trei principate, despre însemnatatea zilei pe care o vom sarbatori curând.
Am trasat conturul hartii cu un creion si al oraselor prin care am fost pâna acum cu diferite ocazii (în entuziasmul nostru Galatiul a devenit Braila, dar nu a fost cu suparare). Dante a colorat harta respectând formele de relief si evidentiind orasele cu rosu. Am schitat si o legenda, învatând astfel cum se citeste o harta.
Sibiul cu muzeul Brukenthal
Brasovul unde mergem la munte
Iasi cu Copoul si multe alte locuri dragi
Botosani unde mergem la rude
Buzau cu ai sai Vulcani Noroiosi
Tulcea cu mânastiri încarcate de frumos si energie
Galati, orasul vecin, cu Muzeul de Stiintele Naturii
Constanta unde Marea Neagra ne cheama în fiecare an
sunt tot atâtea destinatii pe care ne bucuram ca am avut ocazia sa le vizitam, amintindu-ne ca si aici, în tara noastra avem locuri demne de a fi vazute. Neuitând însa ca pentru ca toate acestea sa formeze o tara stramosii nostri au luptat cu adevarat.
Împreuna cu ia cusuta pe carton si povestea teserii unei ii aflata chiar la Centrul de Creatie, pot spune ca lectia de istorie a fost completa pentru cei 6 ani ai sai.