Caleidoscopul si o lectie despre schimbarea perspectivei

Sunt momente sau întâmplări în care pare că nimic nu e frumos, nimic nu merge bine, nimic nu duce spre ceva bun. Totuși, am observat de-a lungul timpului că, uitându-mă doar la aceste aspecte, nu găsesc nici soluții, nici nu îmi fac viața mai ușoară. Doar mă rostogolesc din rău în mai rău, din urât în și mai urât.

Am învățat astfel să mă uit mereu din mai multe unghiuri. Am învățat că putem alege ceea ce vedem și în funcție de asta alegem și cum ne simțim, ce dăm mai departe celorlalți. Am învățat, fără să știu, că viața e un caleidoscop. O să aflați imediat de ce.

Vă dau două exemple:

Era o zi de toamnă. Am ieșit cu copiii prin parc. Pe alei, pe spațiile verzi, cam peste tot, urmele trecerii oamenilor pe acolo erau vizibile: ambalaje, mucuri de țigări, sticle sparte și tot felul de alte gunoaie. Copiii s-au revoltat văzând asta, mie mi s-a strâns sufletul, ca de obicei. Am ajuns apoi într-un loc în care toamna a scos paleta de culori și a pictat copacii: roșu, portocaliu, galben, mov, verde. O feerie de culori proiectată pe pânza perfect albastră a cerului. Am scos telefonul și am făcut câteva fotografii pe care apoi le-am postat pe social media cu mesajul: omul pe unde trece lasă în urmă gunoaie dar natura, cu frumosul ei, ne oferă un spectacol de poveste. Aleg să mă uit spre frumos și să vă arăt și vouă cât de frumoasă poate fi o zi de toamnă.

Când a început pandemia mulți oameni s-au grăbit să dea share la tot felul de știri care mai de care mai înspăimântătoare, la tot felul de zvonuri care băgau frica în cei ce îi urmăreau. Deși nici eu nu înțelegeam ce se întâmplă, am avut în fiecare zi grijă ca ceea ce ofer oamenilor să fie un strop de frumos, un strop de speranță, de normalitate, de culoare. Simțeam că nu ajut pe nimeni și nu îmi fac nici mie vreun bine dacă aș face altfel. Mulți mi-au mulțumit pentru că păstrez frumos colțul meu de lume virtuală. Dacă măcar un om s-a simțit cu moralul ridicat în ziua respectivă, eu am simțit că mi-am făcut partea mea în lume.

În unele dimineți sau zile Dante se plânge și iar se plânge: ba că nu are prieteni, ba că pandemia nu îi dă voie să facă ce își dorește sau să meargă la nu știu ce curs, ba că oamenii sunt așa și pe dincolo. Cu răbdare îi vorbesc despre ceea ce are, despre a te uita spre partea întreagă, spre bucuriile simple, spre a fi recunoscător pentru orice pare banal dar care are totuși o mare importanță. Cu alte cuvinte îl învăț să schimbe perspectiva.

Ei bine, astăzi, 6 decembrie, le-am făcut cadou copiilor, dar și mie, un atelier de caleidoscoape cu draga de Veronica Soare. Pentru mine fata asta este o continuă sursă de inspirație și îmi doream de multă vreme să particip la un atelier de al ei. Dar iată că, după cum spuneam, pandemia are nu doar neajunsuri, ci, printr-o schimbare de perspectivă, părți bune: putem participa la evenimente aflate la kilometri distanță.

Așa se face că la ora 10 eram toți trei așezați cuminți în fața telefonului, cu cafea și turtă dulce,  așteptând să înceapă magia. Și a fost într-adevăr magic cum, din trei bucăți de oglindă, un tub de carton și o mână de mărgele, o lume de culori și forme a luat naștere din mâinile noastre.

Eu am pus o mulțime de mărgele, ba chiar am pus și o mică perlă și câteva mici cristale Swarovski, crezând eu că ele vor străluci mai tare.

Dante a pus mai puține mărgele, în culorile curcubeului, pentru că el a anticipat că ceea ce va vedea va fi mai aerisit, mai clar, mai geometric.

Ei bine, mica mea perlă și cristalele mele s-au pierdut în mulțimea celorlalte mărgele colorate, nefiind nici una mai cu moț decât cealaltă dar având fiecare rolul ei important în formarea magiei.

Horia a exclamat privind prin caleidoscop: „trifoi, inimoare!”

Dante a declarat: ”I am having a fiver dream” – descriind ceea ce simțea văzând toate acele culori și forme.

Spre sfârșitul întâlnirii Veronica a povestit o întâmplare care exact asta i-a confirmat copilului meu: e importantă perspectiva, e important să schimbăm perspectiva, e important ca, deși într-un capăt pare că e haos, să ne așezăm la celălalt capăt și să vedem cât de frumos se așază toate. Nu e așa că e magic? 

Ce ar fi dacă toți am avea mai multă grijă despre ce parte a caleidoscopului, care este viața, vorbim celorlalți sau nouă înșine? Ce ar fi dacă am fi mult mai atenți cu acele cuvinte scrise sau spuse? Ce ar fi dacă am avea grijă să ne facem fiecare partea, sperând că prin exemplul nostru îi vom face și pe ceilalți să o facă pe a lor? Critica constructivă e bună. Arătatul cu degetul, văicăreala, critica de dragul criticii nu cred că aduc nici un beneficiu, la fel cum nici privitul doar spre haos, urât, neajuns sau nefăcut nu aduce nici o soluție de a schimba ceva fără o acțiune concretă. Iar acțiunea se naște tot din schimbarea unghiului din care privim situația. Sigur că nu e doar bine, roz și ușor. Sigur că nu avem puterea să mișcăm noi munții. Dar suntem o mărgică între celelalte mărgele și avem și noi rolul nostru pentru a întregi tabloul de culoare și frumos.

Vă recomand să vă faceți și voi o bucurie: un atelier de caleidoscoape. Puteți alege haina, puteți alege mărgelele, puteți alege ”frumusețea din această lume”, vorba Veronicăi.