Surse de fericire la îndemâna noastră

Cum îți începi dimineața, așa îți va fi ziua!

Vi se întâmplă și vouă să vă gândiți la cuvintele astea? Vă treziți conștienți că ceea ce gândiți, faceți sau vedeți în primele minute ale zilei vă poate influența curgerea întregii zile?

De câțiva ani am devenit atentă la micile detalii ale vieții. De câțiva ani îmi încep diminețile eu cu mine, eu cu gândurile mele, eu cu micile obiecte din camera mea pe care le-am ales cu grijă să îmi fie bucurie la prima deschidere de ochi a dimineții.

Sunt câteva detalii ale casei care mă inspiră în fiecare zi

Locul meu de relaxare – timp pentru mine

Indiferent câte case am schimbat, prin câte orașe am stat, la casă sau la bloc, în fiecare locuință mi-am amenajat un loc doar al meu. E locul acela în care să îmi găsesc liniștea. E colțul în care să mă culcușesc cu o carte sau cu o revistă. E măsuța mea pe care stau răsfirate desenele mele, culorile, cărțile sau revistele.

Peisajul de la fereastra

De câte ori intru într-o casă, primul lucru pe care îl fac e să mă duc la geam. Îmi place să văd cerul, sunt curioasă ce se vede afară. Am locuit la etaje superioare, între nori, m-am bucurat de priveliștea răsăriturilor sau apusurilor. Când am aflat că ne vom muta în Sibiu mi-am dorit să mă bucur de vederea munților. Iar dorința mi s-a împlinit. Îmi iau pauze să privesc pe geam, ies pe balcon și respir cu nesaț aerul dimineții sau al serii. Mă bucur de priveliștea celebrelor acoperișuri roșii ale caselor din zonă.

Ceașca de cafea sau de ceai

Îmi aleg cu grijă ceașca care mă bucură la prima oră a dimineții. Fiecare ceașcă sau cană are o poveste. E inspirația pentru fotografiile din social-media, vorbește despre starea zilei sau despre energia creativă în care sunt.

De unde îmi iau inspirația creativă

Creativitatea este sursă de fericire. Creativitate nu înseamnă neapărat să pictezi un tablou sau să compui o operă muzicală. Poți fi creativ, și în același timp fericit, când:

  • îți aranjezi hainele în șifonier
  • aranjezi florile într-o vază
  • organizezi o vacanță
  • pregătești o cină specială pentru familie.

Pinterest

Cum fac să intru în fluxul creativ? E o întrebare pe care o primesc adesea. Răspunsul: Pinterest. Câteva minute petrecute acolo îmi aduc starea necesară, inspirația, bucuria de a începe să lucrez. (Dar atenție: să fie doar câteva minute, cât să primești un boost de energie și inspirație, nu să uiți să mai ieși de pe aplicație!)

Instagram

Social-media poate fi o sursă de anxietate dacă nu știi cum să îți selectezi cu atenție direcțiile în care te uiți. Dar, în aceeași măsură, poate fi o minunată sursă de inspirație. E adevărat că nu mai am 20 de ani să mă uit către puștoaicele care fac fotografii de revistă.

+40 – vârsta care inspiră

Sunt  multe femei trecute de 40 de ani sau chiar 50 care au descoperit joaca de-a fotografia, care au învățat să se descopere și să se îndrăgostească de cine sunt ele. Sunt   multe mame care, deși nu au vieți perfecte, reușesc să îmbine viața profesională cu cea de familie. Sunt   multe femei profesioniste care vorbesc despre imperfecțiunea vieții de familie. E o lume reală chiar și acolo unde totul pare ireal de frumos. E important să ne uităm cu lupa potrivită la toate aceste ”fericiri” din jurul nostru.

Inspirația garderobei mele

Propriul șifonier

Deschid șifonierul. Mă uit la hainele așezate pe culori. Întind mâna să simt texturile. Închid ochii să îmi amintesc poveștile. Voi știți câte povești vă puteți spune dimineața? Fiecare haină are o poveste. Iată, fusta asta pe care am cumpărat-o din București! Sacoul acesta primit de la o prietenă ce l-a cumpărat din Londra. Sau fusta ce a stat ascunsă mulți ani, primită de la prietena mea, o fustă pentru care nici una din noi nu avea vârsta necesară. Dar ce bine se potrivește acum în peisajul toamnei, pe corpul meu matur de femeie împlinită! Exact așa cum văd la …. pe Instagram. Da, și eu pot fi un model de inspirație pe Instagram.

Minimalismul

Less is more e un concept actual după care mă ghidez în ceea ce privește garderoba. Datorită mutărilor din ultimii ani am fost cumva nevoită să aleg cu grijă ceea ce păstrez lângă mine. Am învățat să fiu creativă, să combin hainele pe care le am. Am învățat să cumpăr doar ce am absolută nevoie. Este eliberator să vezi rafturile aerisite, să îmbrățișezi dintr-o privire tot ceea ce ai și să îți ia puțin timp să alegi ceea ce porți.

Magazinele de haine – sursa de inspirație vestimentara

Uneori petrec și câte două ore la ”shopping” online. Îmi place să colind prin magazinele virtuale, să citesc detalii despre produse, texturi, culori. Fac mental combinații. Dacă mai am și prietenă ”pe fir” și face schimb de imagini, link-uri, idei, atunci chiar mă simt ca la shopping-ul de altă dată. E chiar distractiv să faci asta. Voi ați încercat? E o sursă de stare de bine, de fericire care nu mă costă nici un ban, e la îndemâna mea.

Bijuteriile 

Bijuteriile pe care le avem sunt de mai multe feluri:

  • bijuterii de suflet – moștenite, de la evenimente speciale (nuntă, botez, etc), primite de la cineva drag
  • bijuterii cu poveste – cumpărate dintr-o vacanță, dintr-un loc special, meșterite la un atelier de creație, etc
  • bijuterii cumpărate compulsiv – acele bijuterii cumpărate în momente de shopping emoțional, pentru a ne ”răsplăti”, pentru a compensa un dezechilibru de moment, etc
  • bijuterii care ne completeaza – sunt acele bijuterii alese cu grijă, cu gândul la ce vrei să pui în valoare, care să întregească o ținută, din materiale care ți se potrivesc, etc.

Pentru mine bijuteriile intră la categoria ”stare de bine” și inspirație. În fiecare zi aleg ce să port, în funcție de cum mă simt, ce îmbrac, unde merg.

20 Martie e Ziua Internațională a Fericirii.

Sper să vă inspire articolul meu și să vedeți mai multe surse de fericire în jurul vostru, zi de zi.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: