Magazin online sisteme de securitate si supraveghere pentru liniștea ta

Era o vreme în care numai gândul că o cameră de luat vederi ar fi instalată la colțul străzii ne dădea fiori.

Apăruseră multe păreri contra acestor camere. Oamenilor le era frică că vor fi supravegheați, că libertatea le va fi luată dacă cineva se uită la ei. Aveam senzația că acele camere sunt vii și ne urmăresc ca niște ochi la fiecare pas, gata să ne atace sau cine știe ce să ne facă.

Adevărul este că orice invenție omenească a fost privită cu scepticism la început. Nici cărțile nu au fost bine primite atunci când au început să circule liber. Nici electricitatea nu a fost apreciată cu adevărat la început, oamenilor le era frică de această minune de a avea lumină noaptea, când soarele nu era sus pe cer.

De aceea e de înțeles că și aceste camere de luat vederi au fost primite cu proteste și suspiciune.

Dar iată că anii au trecut și ele au devenit normalitate. Ba chiar au devenit o necesitate.

Acum sunt camere de luat vederi pe la toate instituțiile, magazinele, la colțuri de stradă și intersecții. Eu chiar mă bucur că locuiesc în Sibiu, un oraș chiar foarte bine monitorizat prin camerele de luat vederi. Acest lucru duce la o mai mare siguranță a locuitorilor, cei cu gânduri nu tocmai curate fiind mult mai puțini și mai precauți știind că cineva chiar stă cu ”ochii” pe ei.

Din fericire și locuințele noastre pot fi acum supravegheate prin sisteme video. Acestea au devenit tot mai accesibile cu trecerea anilor și dezvoltarea tehnologiei.

Tot la capitolul securitate intră și sistemele de alarmă, cele care ne aduc siguranța în locuințele noastre.

În ziua de azi au apărut tot felul de sisteme de alarmă, care mai de care mai sofisticate. Dar, fie că sunt prin cablu sau wireless, toate au menirea de a ne proteja casele de eventualele tentații din exterior. Parcă altfel pleci în vacanță știind că în caz de evenimente nedorite sistemul tău de alarmă este conectat la un dispecerat și imediat cineva acționează pentru a-ți proteja bunurile.

Dacă te-ai gândit că e momentul să achiziționezi astfel de sisteme moderne, cu tehnologie de ultimă oră, acum e momentul să o faci.

Magazinul a2t vine cu ofertă de Black Friday și te invit să îți alegi produsele potrivite.

Perioada desfasurare campanie: incepe pe 27 oct si dureaza toata luna noiembrie.

Categoriile din black Friday vor fi urmatoarele (in ordinea importantei): Supraveghere video / Automatizari de porti / Sisteme de alarma / Videointerfoane.

Subcategorii importante: Kituri complete de supraveghere video / Camere supraveghere wireless/ Camere supraveghere Safer/ Automatizari de porti culisante/ Automatizari de porti batante / Automatizari de porti LIFE/ Automatizari de porti COMUNELLO/ Sisteme de Alarma wireless.

Dacă ți-am stârnit interesul, te invit să faci cea mai potrivită alegere pentru ca locuința și familia ta să fie în siguranță.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: