Un an de homeschooling – beneficiu sau pierdere?

Este un an de homeschooling un beneficiu sau o pierdere pentru copil?

Parcursul școlar nu este uniform

Acum 7 ani începea aventura noastră școlară ca familie.

Încă de când era Dante bebeluș începusem să mă uit după sisteme alternative de învățământ.

Am început să studiez ce s-a schimbat în sistemul de stat, cum mai evoluează lucrurile. Informațiile nu erau prea încurajatoare. Alternativele nu se potriveau buzunarului nostru și  nu erau de găsit în orașul în care stăteam.

Cu speranță și încredere am pășit în sistemul de stat. Nu știam atunci ce parcurs școlar va urma, ce vremuri vor veni, ce aventuri ne așteptau.

 
După cinci ani de școală primară, plecam un an în America și experimentam sistemul școlar american. Dante a făcut clasa a V-a, iar Horia preschool (grădinița la ei).
Amândoi copiii au fost foarte încântați de tot ce au experimentat acolo. Dante vorbea deja engleza foarte bine (nu a avut nevoie de cursuri suplimentare de limbă la școală). Horia a învățat în câteva luni să vorbească engleza la nivel conversațional.
Între timp a venit pandemia, așa că ne-am adaptat din mers.
Știam  că vom schimba mai multe orașe în anul ce urma. Lucrurile se mutaseră în online, anxietatea era la cote maxime în toate instituțiile și la toate vârstele. De aceea am decis ca, pentru liniștea noastră și pentru tot ce ne aștepta, să trec copiii în sistem homeschooling pentru un an de zile, până când ne vom stabili unde era de stabilit.
 De cele mai multe ori deciziile pe care le luăm în ceea ce privește parcursul școlar al copiilor vine din fricile și experiențele noastre.
Eu aveam în minte ideea de homeschooling de mulți ani. Studiasem tot felul de informații, știam ce e o școală umbrelă, eram în tot felul de grupuri de profil (care s-au dovedit total inutile).
Era momentul ideal să vedem dacă ni se potrivește, dacă ceea ce aveam eu în minte se potrivea realității, personalității copiilor, familiei noastre.

Ce au făcut copiii in timpul anului de homeschooling:

Acum, după ce a trecut această perioadă, aud de la cunoscuți: ”deci copiii tăi au pierdut un an”.
Să vedem dacă e așa:
Dante (12 ani):
  • a urmat cursuri online de artă, a învățat editare video, a modelat câteva proiecte drăguțe, a participat la provocări artistice
  • și-a satisfăcut curiozitatea în domeniul animației, benzilor desenate,
  • a citit o mulțime de cărți în limba engleză, manga, benzi desenate. Nu i-am impus nici o carte, doar i-am recomandat  pus la dispoziție din resursele pe care le-am avut, și-a cumpărat singur din librării.
  • a urmat un curs de biologie prin experimente, care i-a plăcut foarte mult
  • a urmat cursurile Logiscool tot timpul anului școlar, cursuri de programare și codare, pe care le va urma și anii următori. Logiscool este o școală în toată regula, cu programă stabilită, profesori, direcție si profesionalism.
  • a lucrat pe platforme online orice și-a dorit să cunoască, în special la matematică și engleză
  • a început să studieze Japoneza și a văzut o mulțime de filme sau documentare despre ceea ce îl pasionează
  • s-a jucat tot felul de jocuri online, pe care le joacă toți copiii de vârsta lui. Am observat faptul că multe au fost experiment, și-a gestionat singur timpul, a experimentat și rețele sociale și a ales ce merită și ce nu.

Horia (5 ani)

A învățat să citească și să socotească. În America a învățat literele ( în doar câteva luni de mers fizic la școală a acumulat o mulțime de cunoștințe, inclusiv a început să vorbească limba engleză).

Am continuat cu el despărțirea în silabe, l-am învățat vocalele, grupurile de litere specifice limbii române. Jocurile cu cartonașe cu silabe, cu imagini, chiar și banalul joc Spânzurătoarea, au contribuit la întregirea procesului de învățare, fără să îl pun efectiv să învețe.  Am făcut împreună jocuri și exerciții pe platformele online în limba engleză. De multe ori îmi cerea singur ce să lucrăm.
În mai puțin de un an a început să citească, iar acum citește chiar cursiv .
Deși la început am scos o mulțime de fișe, mi-am dat seama că nu e mereu dispus să ”facă școală”, așa că i le lăsam doar pe măsuța lui și când avea chef le completa, colora, citea.
A lucrat de plăcere câteva cărți de matematică și logică pentru preșcolari, tot în limba engleză, comandate online de la AnticExlibris.

Câteva resurse online folosite:

  • au lucrat pe platforme online orice și-au dorit să cunoască, în special la matematică și engleză (KhanAcademy, IXL Learning, am folosit platforma Twinkle pentru inspirație și fișe de lucru)
  • pentru învățare distractivă ne-am mai jucat pe aplicația Kahoot, pentru geografie Settera, ABC mouse și altele.

Resurse online sunt foarte multe, acum și în limba româna. Orice prilej este bun pentru învățare. Copiii pun întrebări tot timpul. E important să le răspundem, explicăm fenomenele care le stârnesc curiozitatea, să învețe să facă legătura între teorie și viață.

Am făcut cu toții craft-uri cu anotimpuri, sărbători, sistemul solar, cu dezvoltarea și structura florilor, au colorat hărți de geografie, învățat țări, capitale, pictat, desenat, cam tot ce au avut ei curiozitate și inspirație. Am fost mereu lângă ei să îi ghidez, să le propun, să îi ajut.
Am călătorit împreună mult.
Am locuit pentru trei luni în București și am vizitat tot ce ne-a permis timpul și bugetul.
Ne-am întâlnit cu prietenii, cu copii.
Am petrecut ore întregi în parcuri, în natură, la joacă liberă.

De ce nu a decurs homeschooling-ul conform planului

Planul meu era să parcurg împreună cu Dante programa anului școlar de clasa a VI-a. Mi-am dat seama că nu va funcționa să mut școala din bancă acasă pentru că:
  • nu era dispus să facă mereu ce îi ziceam eu
  • nu găsea motivația să studieze altceva decât avea el chef sau îl interesa,
  • nu avea răbdare să reia informațiile din anii precedenți pentru a corela cu noțiunile noi
  • eu eram de multe ori prinsă cu alte treburi, rezolvat acte, făcut bagaje, nu am reușit să stabilesc o rutină zilnică de învățare care să fie menținută pe tot parcursul anului
  • scoala la care l-am inscris nu oferea curricula sau profesor îndrumător.
Prin urmare, am înțeles că nu va fi așa cum am planificat și că vor urma mai degrabă o formă de unschooling. (Există multe forme de școlarizare acasă).  Am ales să las fricile mele deoparte și să mergem înainte, deschiși la ce ne rezervă viitorul. Homeschooling-ul înseamnă o continuă adaptare, ajustare a programului și a metodei de învățare, eram pregătită pentru asta.
Contează foarte mult și școala aleasă pentru homeschooling.
Noi am ales o școală din România, pentru că mă gândeam că va fi mai ușor, dar am înțeles după câteva luni că lucrurile sunt foarte gri în zona asta la noi în țară, că promisiunile sunt unele și realitatea e alta.
Despre homeschooling
Dacă sunteți în căutarea unor informații, vă recomand să citiți articolul acesta despre homeschooling. E foarte important ca părintele să își ia timp, să studieze, să caute informații, să știe ce vrea pentru copil, atunci când ia o astfel de decizie. 
 Dacă am fi continuat și noi, mai ales după tot ceea ce știu acum, am fi ales o altă școală, am fi alocat alte resurse financiare și de timp, am fi reconfigurat parcursul.
Aud de mulți copii mai mari care decid să treacă în sisteme alternative de învățământ. Eu cred că un an de experimentare nu este o pierdere, dimpotrivă. Adulți au timp să fie o viață întreagă. Atâta timp cât au părinții alături, au voie să și greșească în alegerile lor.
Ne-am întors în sistemul de stat
Însă vara aceasta amândoi copiii au spus că vor la școală. În primul rând pentru că, din cauza pandemiei și a faptului că ne-am tot mutat, nu au avut niște cursuri la care meargă regulat fizic (mă refer la cele legate de pasiunile lor – arte, muzică, dans, sport).
 Copiii au mare nevoie de un grup căruia să îi aparțină, de prieteni pe care să îi vadă frecvent. Mai ales la Dante s-a simțit foarte mult lipsa unor colegi, a unor copii de seama lui cu care să poată comunica constant. Pentru el comunicarea online nu a funcționat.

Cum a fost revenirea la școală

Horia: în prima zi  am mers doar pentru jumătate de oră în curtea școlii să ne spună doamna educatoare probleme organizatorice. A doua zi era nerăbdător să meargă, să vadă clasa, colegii.
A intrat în școală fără să se uite în urmă. Iese încântat de tot ce se petrece acolo. Este la secția germană, așa că urmează o nouă limbă de învățat de la zero.
Dante a mers prima zi pentru o oră, cât să ia manualele și să vadă un pic colegii. La el emoțiile din partea mea au fost mai mari, pentru că, pe parcursul verii, a trecut prin perioade de anxietate, neîncredere în el (emoții firești la vârsta lui, nu doar în contextul actual).
După primele zile, e relaxat în ce privește comunicarea cu colegii, de ceea ce se întâmplă la școală. 
Altă dată era tot o revoltă și o critică. Acum e mult mai calm, mai dispus să aștepte, să vadă ce se întâmplă mai departe. Nu mai sare să tragă concluzii, a învățat să observe mai mult, să tacă, să asculte.
Vine în fiecare zi și îmi face profilul psihologic al dascălilor, al colegilor. E uimitor ce spirit de observație a caracterelor umane au copiii ăștia, cât de atenți  sunt la diverse detalii.

Reglarea programului de somn

  Un an și mai bine s-au culcat și s-au trezit când au avut chef sau le-a cerut corpul.  Acum amândoi s-au reglat imediat.
Horia se trezește cum mijește de ziuă și aude alarma, se îmbracă singur și coboară la bucătărie să mănânce.
Dante și-a impus să citească seara înainte de culcare, să adoarmă mai ușor și să se culce mai devreme. Deocamdată tot greu adoarme, dar voința lui îl va ajuta. Dimineața se trezește la 8. Dacă îl las mai mult, mă ceartă.

 De ce nu l-am dat pe Horia la clasa pregătitoare, deși are aproape 6 ani?

Mai întâi pentru că la Dante am făcut asta și  i-a fost mult mai greu decât colegilor lui mai mari.
Următorul motiv ar fi  că, deși cognitiv sunt pregătiți, din alte puncte de vedere nu le este ușor. Am decis că Horia, după un an în care a stat doar cu noi, are nevoie de o perioadă de tranziție către rigorile școlii.
 Mai mult, reintrarea în colectivitate vine cu o readaptare a sistemului imunitar la diversele viroze și răceli.
În cele din urmă pentru că eu cred că copilăria durează atât de puțin încât e păcat să nu profite din plin de anii ăștia de joacă și explorare liberă.

În concluzie:

Cred că de multe ori fricile și planurile noastre  sunt o frână în viața copiilor noștri. Noi vedem viața așa cum am trăit-o noi, dar vremurile sunt în continuă schimbare. Alternative apar tot timpul și cred că e benefic să vedem dacă se poate și altfel.
Eu am mare încredere în copii și în puterea lor de a se adapta, odată ce înțeleg contextul și ce anume au de făcut.
E important să nu avem așteptări mari de la ei, să îi lăsăm să se dezvolte conform personalității lor, vârstei la care sunt și etapelor emoționale pe care le parcurg.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

7 thoughts on “Un an de homeschooling – beneficiu sau pierdere?

  • September 17, 2021 at 4:04 pm
    Permalink

    Excelent și vă felicit pe toți pentru decizie și reușită!
    Noi ne dorim peste câțiva ani să plecăm un an în călătorii în jurul lumii, să își ia Dragul meu un an sabatic și cu copii să fac homeschooling, pentru a nu pierde ceva. Deci, mi-ai dat curaj! Mulțumesc!
    Te pup!

    Reply
    • September 17, 2021 at 5:12 pm
      Permalink

      Dacă este vorba doar de un an, părerea mea este să lăsați copiii să acumuleze cât mai multe experiențe din viața reală, să îmbinați învățarea academică cu ceea ce văd pe teren, fără a urma rigorile unei programe școlare. Mă bucur dacă e de folos ceea ce am scris. Copilăria durează așa de puțin și e păcat să punem presiune și grabă pe copii. Sună foarte bine un an de călătorii. E unul din visurile mele :). Să vi se împlinească și mult succes!

      Reply
    • September 17, 2021 at 7:32 pm
      Permalink

      Daca imi permiti, sunt sanse ca pruncii sa invete mai mult din calatoriile alea decat un an la scoala 🙂

      Buna idee …

      A mea merge la scoala de 2 ani aici in SUA, dar este cel putin cu un an inainte. Pur si simplu pentru ca am lucrat cu ea acasa, ii place si este curioasa de mai mult. Daca s-ar pune problema de homeschooling pe bune, nu as ezita. Acum chiar exista resurse online (chiar si in Romania), de SUA nici nu discut, incat sa te tii de curicula si sa faci treaba faina.

      Reply
  • September 17, 2021 at 7:07 pm
    Permalink

    Bravo Valy! Și eu voiam cândva homeschooling, dar fix la asta ma gândeam, că eu nu pot să trag de copil toată ziua să facă la mate, pe când de un profesor asculta altfel. Și că nu aveam cunoștințe în oraș, de unde sa scot copii, toți erau la școală sau grădiniță, în timp ce eu frecventam parcurile. Știu cum e. Îmbrățișari și multă baftă! Și e o lege din fizica care zice că nimic nu se pierde, totul se transformă.

    Reply
    • September 21, 2021 at 8:03 am
      Permalink

      Da, e o mare provocare motivatia la copii. Acolo e cel mai mult de lucru. Eu m-am uitat mult laa cum se desfasoara homeschoolingul in America si e cu totul altceva, sunt comunitati, sunt sprijiniti de scoli, etc. Dar e o experienta, si noua ne-a fost de folos.

      Reply
  • September 29, 2021 at 6:08 am
    Permalink

    Buna ziua,

    Spuneti-mi va rog, cum ati revenit in sistemul de stat? Ati dat niste echivalari? Multumesc.

    Reply
    • October 1, 2021 at 5:51 am
      Permalink

      La noi nu a fost nevoie. Revin cu un e-mail.

      Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: