Școala din Rhode Island văzută prin ochii noștri

Am tot amânat să scriu articolul despre școală din vreo două motive: pentru că nu prea am stat locului și pentru că nu am vrut să scriu la prima impresie.

A trecut mai bine de o lună de când a început școala și acum să zic că pot povesti fără să fiu în extrema ”vai ce bine și frumos e aici și ce rău și trist e la noi”. Mă feresc să fac comparații pentru că nicăieri nu e doar roz.

Prima zi de școală a fost cu emoții mai mult la mine, mai ales că nu am fost acolo, la careu, în curtea școlii. A, pardon, că nici nu s-a făcut vreun careu. Copiii au plecat cu autobuzul școlii din fața casei și asta a fost. Eu am rămas să beau o cafea cu o altă mămică trecută prin aceleași emoții, ba chiar mai mari având fetița în primul an de școală, și să dau cu aspiratorul cu ochii pe ceas și numărând minutele până la ora 12:30.

Dar Dante a venit vesel și foarte încântat.

Și așa a rămas până azi (când a fugit până în stația de autobuz cu hanoracul și ghiozdanul în brațe pentru că autobuzul venea, iar el nu era gata).

La școală nu ne ducem noi cum vrem și când avem chef. Există o zi a porților deschise în care părinții sunt invitați să viziteze școala, să vadă ce au mai făcut copiii lor, să dea mâna cu profesorii și să discute dacă e ceva de discutat.

Comunicarea se face doar pe email. În fiecare săptămână primim un email de la doamna care se ocupă de clasa în care e copilul, email în care ne sunt aduse la cunoștință subiectele pe care le studiază copiii la clasă în acea perioadă, cărțile pe care le citesc la școală, evenimentele de genul poze, colecte de obiecte sau de bani, vaccinări sau altele.

Se pare că și aici există sistemul de poze și nu sunt deloc ieftine. Am ales să nu-i fac pentru că sunt și urâte rău și scumpe. Dante nu a avut nici o dorință de a le face așa că sunt împăcată cu alegerea mea.

Am mai primit un catalog de produse pe care ar trebui să le promovăm și să le vindem (și nu sunt deloc ieftine) iar banii colectați se pare că vor intra în nu știu ce fond foarte important pentru școală. Cum nu avem decât cunoscuți asemeni nouă nu ne-am bătut capul cu asta dar ca idee aici se fac foarte multe chestii prin voluntariat, donații, contribuția comunității. Asta apropo de fondul școlii și clasei de la noi. Cred că sub o formă sau alta peste tot în lume comunitatea contribuie la bunul mers al școlilor, fie ele și de stat. Am văzut câteva documentare despre asta și sunt foarte convinsă de ceea ce spun.

Ziua porților deschise a fost una de pomină pentru noi (printre care și faptul că Horia era la un moment dat de negăsit prin casă sau pe afară iar panica noastră nu a fost tocmai mică, dar l-am găsit  pe o stradă paralelă, plecase să caute copii), cu multe alte evenimente, dar emoțiile lui Dante m-au făcut să uit de restul zilei și să mă concentrez pe acest eveniment.

Am ajuns la școală curioși să vedem și noi în sfârșit o școală americană. Ei bine, pe măsură ce o descopeream, îmi aminteam de filmul Salvați de clopoțel (cei din generația mea sigur și-l amintesc). Fiecare detaliu era acolo: coridoarele largi, dulapurile de pe hol, sala de mese, clasele colorate, curtea imensă cu terenuri de sport. 

Dante ne-a dus pe rând prin clasele în care studiază. Fiecare materie de studiu are altă clasă dar au o profesoară care îi coordonează pe tot parcursul zilei. Clasele sunt colorate, primitoare, nu sunt bănci individuale, se lucrează mult în grupuri, nu există ”în fața clasei” sau catedră. Nu sunt multe obiecte de studiu, pentru că sunt cumva îmbinate între ele. 

Studiază matematică împreună cu științe (adică geografie, natură, biologie), dezvoltare emoțională ( un fel de psihologie pentru copii), franceză, arta muzicală și cel mai probabil din trimestrul viitor artele vizuale.

Există în schimb bibliotecă, colț de liniște, foarte multe mesaje ”cu mesaj”, motivaționale, educaționale, centre de activități, rafturi cu materiale și consumabile.

La începutul anului am primit o listă cu necesarul de materiale consumabile, obiecte normale pe care orice copil le folosește: carioci, culori, lipici, foarfece, mape, etc. Nimic extravagant. Ba da, erau pe listă și căști, necesare orei de pian.

Dante studiază pian și ukulele, două instrumente de care s-a îndrăgostit deja. O altă mamă îmi zicea că fiul ei studia la el în țară pianul, la școală, dar mereu se plângea că nu îi place iar aici zice că e altfel, că îi place chiar foarte mult. Instrumentele sunt asigurate de către școală, au clase speciale pentru muzică cu niște dotări impresionante.

Copiii de clasa a V-a nu au teme, în schimb au de citit în fiecare seară, în emailul săptămânal ni se amintește să ne asigurăm că copiii citesc. La școală la fel, au oră de lectură, de discutat cărțile pe care le citesc.  Se pare că e un fel de proiect experimental acesta cu a nu le da teme, insa am fost încurajați și sfătuiți să petrecem cât mai mult timp cu copiii în activități creative și recreative, să ne jucăm cu ei jocuri de familie care să le dezvolte vocabularul sau cunoștințele de matematică (scrabble, monopoly, etc).

Nu au manuale pentru fiecare obiect dar studiază la clasă după diferite cărți, enciclopedii, fac împreună tot felul de proiecte prin desen, benzi desenate, colaje. 

Nu se dau testări sau evaluări pentru a li se pune note. Vor fi doar două evaluări pe an, la engleză și matematică. Una au dat-o deja, s-a desfășurat pe calculator iar Dante a fost tare mândru de punctajul lui, la engleză a luat 95 din 100 iar la matematică 117 din 120. Cunoștințele se verifică la clasă prin dialog, prin discuții libere.

Au pauză de masă în care merg și își iau  pizza, hot dog, burgeri,, sandviciuri sau ce mai e pe acolo (plătim noi), dar pot mânca sau bea oricând vor, dacă au în geantă,  chiar și în timpul orelor.

Au o pauză mare de joacă afară, de 40 de minte, care este de fapt înainte de plecarea acasă. Eu o vad ca pe un fel de oră de sport zilnică. Copiii nu sunt lăsați singuri, ci au mereu supraveghere.

Nu sunt uniforme, ba chiar sunt încurajați să se exprime cum vor prin ținute sau tunsori.  Dar cei mai mulți preferă hainele comode pentru a se desfășura în voie. Mulți copii fac și sporturi, sunt în diverse echipe ale școlii sau în formații de muzică. 

Relația dintre copii și profesori este deschisă, colegială, prietenoasă. Copiii pot discuta orice cu profesorii, buna dispoziție și relaxarea sunt tot timpul prezente. Când am fost invitați la școală fiecare profesor stătea în clasa lui, în picioare, și saluta părinții pe măsură ce copiii îi prezentau. Se vedea din felul cum relaționau cu copiii că aceștia din urmă nu au trac față de profesori, se simt relaxați în preajma lor. Nimeni nu te întreabă cu ce te ocupi, nu se uită la tine cum arăți sau cum ești îmbrăcat. Părinții nu au interacționat între ei mai mult de un salut cei care se cunoșteau și zâmbete față de ceilalți. Nu s-au făcut poze de grup, nu s-au discutat chestiuni despre școală sau copii.

Relația dintre copii este colegială, Dante se simte acceptat și integrat, colegii l-au ajutat foarte mult să învețe tot ce nu știa la început și încă îi mai arată tot felul de chestiuni ce țin de cultura americană, nu se țipă și nu se îmbrâncește. 

Pauzele au loc la ore diferite pentru fiecare grad în parte. Asta înseamnă că nu se înghesuie toși copiii odată la masă sau la baie și nici în pauza de ieșit afară. Nici ora de începere nu e aceeași, clasa a V-a pleacă la o ora, clasele celelalte la alte ore. Astfel se evită numărul mare de autobuze școlare pe străzi, aglomerația în curtea școlii.

Dante pleaca de acasa la 7:20 si ajunge acasa la 14:30.

Surpriza pe care ne-au pregătit-o copiii a fost un poem scris de către ei.  Dante a fost foarte mândru de poemul lui și ni l-a arătat cu mare emoție.  Sunt cuprinse multe din detaliile vieții de aici și m-a uimit foarte mult felul în care le-a așezat împreună.

Family and good vibes

                        Dante O.

I am from flufy, big blankets,

From pencils that never write my homework themselves,

And plastic swords that glow in the dark.

From trees perfect for climing on their bruches,

Cold green grass that never dies and toys that always get lost

And then get found.

I am from old cars that neighbour always fixed,

The speed limit sight that stays on 25

And the random cars and people

That are always busy,

From my mom’s belly and her kind voice,

my dad’s spirit of fun that never ends

and my brother’s TV shows that always watches.

I am from Christma’s turkies and salad,

first day of school and final day of school party.

From ”honey, dinner is ready!”

From ”goodnights” hugs and ”good luck!”.

I am from pasta with meatboals, pizza with cheese and milk with cereals.

I am from kidnes and good vibes.

                            I love my family.