Prima vizita in orasul Providence, capitala Rhode Island
Zilele astea s-au împlinit trei luni de când suntem aici și am realizat că am început să ne obișnuim tot mai mult cu obiceiurile locului. Deși îmi doream încă din prima lună să ajungem în capitala statului, în orașul Providence, abia ieri am reușit să facem asta. Nu este departe, doar 40 de minute cu mașina, dar noi am tot amânat momentul.
Bine, adevărul este că eu am avut și momente de frustrare, de privit peste gard la alții care fac și dreg, dar noi nu facem și nu dregem. Dar de fiecare dată ne repliem și ne dăm seama că noi avem alt fel de a fi, alt ritm, că copiii vor altceva decât vrem noi, că trebuie să împăcăm și capra și varza.
Acum însă nu am avut alt obiectiv decât să ne plimbăm pe străzile din centrul orașului, să privim clădirile, să ne bucurăm de ziua însorită de octombrie și să respirăm aerul încărcat de istorie al orașului. Drumul a fost superb, culorile toamnei făcând călătoria plăcută, mai ales că am fost tot timpul pe telefon cu fratele și cu o prietena de acasă. Îmi place mult să împărtășesc experiențele mele mai ales atunci când le trăiesc, să fiu în contact cu cineva drag.
Providence este unul din cele mai vechi orașe din Statele Unite, fondat în 1636 de către Roger Williams, fiind printre primele orașe industrializate pentru ca în prezent să devină un important centru universitar.
Deși este al treilea ca populație din regiunea New England, după Boston și Worchester, noi nu am simțit aglomerația pe care am simțit-o în Boston. Poate străzile mai largi și zonele verzi destul de multe au contribuit la asta.
Am parcat mașina în subteranul celui mai mare mall din oraș, Providence Place și am avut o tentativă de a vizita acest obiectiv destul de vast. O mulțime de firme de renume își au magazinele aici, dar cine a avut ochi și energie să le vadă?
Copiii au ochit din prima un magazin în care se confecționau jucării pe loc și cu greu i-am convins că nu pentru asta am venit noi.
Apoi tot alte magazine de jucării sau suveniruri trăznite îi atrăgeau ca un magnet. Magazinul de lego ne-a atras și pe noi și ne-am bucurat de răgazul printre exponate.
Horia era în una din zilele acelea în care parcă nu își dorea decât să ne contrazică și să ne provoace pe noi, cu greu reușeam să îl ținem locului și să nu înceapă să țipe sau să se tăvălească pe jos, așa că am decis că e mai bine să ieșim afară.
Am pornit-o la întâmplare pe străzi, în zona centrală, ne-am plimbat pe lângă clădirile din apropiere, până când ne-a fost clar că dacă vrem să ne bucurăm cu adevărat de acea zi trebuie să facem o pauză de masă. Burger de lux era singura opțiune din zonă dar cred că și cea mai bună.
Cu bateriile reîncărcate am pornit-o prin centrul istoric. Am admirat cu plăcere mix-ul de clădiri cu arhitectură specifică zonei New England dar și clădirile moderne în care pur și simplu te poți oglindi.
Ne-au impresionat picturile uriașe de pe clădiri și elementele decorative moderne.
Soarele și culorile superbe ale frunzelor au făcut din pozele mele adevărate picturi.
La un moment dat Dante a avut nevoie la baie și, pentru că nu prea erau opțiuni, am intrat într-un magazin de … piane. Era o doamnă drăguță și nu a ezitat să îi indice baia, ca ceva absolut firesc. Eu eram sceptică, se înțelege, dar am rămas plăcut surprinsă. Între timp Horia a început să se joace cu clapele unui pian și nimeni nu a sărit să îl oprească, să îi zică că nu e voie sau altceva. Când să plecăm, Dante a întrebat dacă în magazin putem găsi și ukulele dar doamna i-a zis că la ei nu, dar ne-a dat un bilet pe care ne-a scris numele magazinului unde putem găsi, numele si numărul de telefon al celui care ne poate ajuta.
Până la urmă a fost o zi relaxantă, ne-am bucurat că am vizitat în sfârșit orașul, copiii au zburdat fericiți (pentru ei lumea e un mare loc de joacă) iar noi ne-am încărcat de frumos pentru perioada următoare când se anunță ploi și când peisajul cu siguranță se va schimba, pregătindu-se de iarnă.
Orașul e superb și abia aștept să văd cum va arăta cu decorul de iarnă și împodobit de sărbătoare.
