Povesti de iarna-antologie literara Editura Siono
Ce zi mai potrivită pentru a scrie impresiile mele despre antologiile de iarnă ale Editurii Siono puteam găsi decât una în care ninge așa cum ne-am dorit toată luna decembrie să ningă.
E o zi de ianuarie, 22, e încă iarnă. Mi-am făcut un ceai cald, m-am așezat în culcușul de lângă calorifer cu o cană de ceai și pornesc în călătorie.
E o călătorie în trecutul meu. În copilăria mea mică. E o călătorie în vremurile în care copiii se bucurau de venirea zăpezii ca de cea mai miraculoasă jucărie inventată vreodată. Azi, când a început să ningă și le-am arătat celor doi copii ai mei, tot ce au făcut a fost să exclame: wow, ce frumos! Și apoi și-au văzut de ale lor. Nu tu: haiii, afarăăă, nu tu: hai să facem un om de zăpadă. Abia dacă au scos nasul pe balcon și au cules câțiva fulgi și un bulgăre.
Cu totul altfel stăteau lucrurile în anii trecuți.
Dacă ar fi să rezum cele două volume ale antologiei, asta ar fi cea mai potrivită expresie: Unde sunt zăpezile de altă dată? Vrem, nu vrem nostalgia copilăriei e în noi.
Trăim copilăria ca cea mai frumoasă vârstă și ne întoarcem la ea ca la o ancoră atunci când valurile vieții ne poartă pe mări necunoscute. Pentru că, așa cum spuneam și eu într-un articol, Crăciunul e mai mult decât o sărbătoare. Crăciunul este o stare.
Cu fiecare povestire mai întoarcem o pagină de copilărie, de tinerețe, de istorie. Am citit cărțile căutând în ele nume cunoscute, vremuri pe care le-am trăit, pagini de istorie pe care le-am traversat și eu. Nu aș vrea să iau fiecare povestire în parte pentru că nu vreau să vă stric surpriza lecturii. Sunt povești de stare, de atmosferă. Sunt povești de iubire ascunsă în satele dintre munți sau întâmplate în însorita Grecie. Sunt povești așternute cu condeie mai pricepute sau povești în care sentimentele sunt cele care care compensează stângăcia condeiului. Dar absolut după toate poveștile rămâi cu o senzație, cu o amintire, te trimit într-un loc din inimă în care te recunoști.
Sunt multe povestiri scrise de bloggeri pe care îi cunosc din viața reală sau doar din online. Cu zâmbet și bucurie le-am recunoscut numele, am stat la fiecare preț de câteva clipe să îmi amintesc cine sunt, ce ne leagă. Nu știu cum va mai fi peste ani, dacă vom mai ține legătura, ce ne vom mai aminti de aceste timpuri în care ne petrecem parte din viața în online, dar sigur mă voi bucura să recitesc poveștile lor.
Și știți de ce? În primul rând pentru că îi felicit. Îi felicit din toată inima că au făcut-o, că și-au așternut poveștile, că le-au trimis, că au îndrăznit. Unii sunt la prima publicare, alții la a doua, alții deja cu vechime. Dar fiecare poveste e o reușită pentru ei.
O portocala de Crăciun e copilăria mea.
Povești la gura sobei sunt atâtea și atâtea nopți de iarnă cu dorințe și vise.
Interviu cu iarna sau iarna haiducilor, Vis de iarna sau Ultima ninsoare, Ultimul Crăciun sau Poveste de Iarnă cu parfum de amintire, sunt tot atâtea titluri câte speranțe, vise sau fantezii ascund în rândurile lor.
Dacă am povestiri preferate în cele două cărți? Sigur că am. Dar ce rost are să le zic? Sunt preferințele mele de acum. La anul, sau peste ani, altele vor fi preferințele mele probabil. Ceea ce pe mine mă mișcă poate pe tine, cititorule, nu te răscolește la fel. De aceea nu fac ierarhii. Îmbrățișez cu recunoștință fiecare autor care și-a pus sufletul și priceperea în aceste două volume și te învit și pe tine să le citești, să le simți, să le trăiești.