Scoala banilor bine-crescuti, de Cristina Andone

Despre experiența și educația financiară a familiei mele

Primii bani pe care i-am câștigat vreodată au fost pe la 14 ani după ce muncisem la câmp, la practica agricolă obligatorie pentru toți elevii atunci în anii 80. Ce am făcut cu ei? Mi-am cumpărat un ceas. Nu, nu eram eu atât de chibzuită încât să fi știut singură ce sa fac cu ei ci am acționat îndrumată de tatăl meu.

Dacă privesc în urmă, tata ar fi trebuit să îmi fie un model în materie de educație financiară. Niciodată nu a apelat la credite pentru a cumpăra ceva. Întotdeauna s-a întins cât i-a fost plapuma și a știut să țină pumnul strâns și să facă economii când a avut un obiectiv serios. Chiar și azi tot la fel procedează. Dar a fost și este mână largă atunci când este cazul, când trebuie să ajute sau să investească: cumpără mereu ce e mai bun, chiar dacă este mai scump, decât să cumpere prost și de mai multe ori.

Soțul meu provine dintr-o familie de oameni la fel de chibzuiți dacă mă gândesc la bunicii lui materni. Chiar și în ziua de azi bunica lui ne surprinde cu economiile ei iar bunicul nu ar da cu ușurință nici măcar un leu dacă nu e muncit.

Deși am avut amândoi astfel de exemple în viață, noi am fost ani la rând mână largă când a venit vorba de bani. Mai precis cheltuiam când aveam, tot ce aveam, dădeam oricui era în nevoie, iar apoi ne uitam în vitrine când nu mai aveam și așteptam următorul salariu. Sau stăteam cu mâna întinsă la prieteni,  cât să mai supraviețuim câteva zile.

Am gestionat eu o vreme bugetul familiei și drept să zic am fost un haos total. Cea mai mare greșeală a mea a fost să privesc cheltuielile ca pe o amendă, ca pe  o povară. Le plăteam ultimele sau nu le mai plăteam deloc, crezând că avem alte priorități. Nu înțelegeam că plata facturilor era un mod de a mulțumi pentru serviciile pe care le primeam pentru a supraviețui: electricitate, căldură, etc.

Am trecut și prin experiența antreprenoriatului și nu pot spune că a fost vreun succes. În afară de faptul că vroiam să muncesc pentru mine și că îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam, nu aveam alt plan de afaceri. Noroc că între timp am rămas însărcinată și ambițiile mele de business-woman s-au evaporat.

După ce am dat de câteva ori cu capul de pragul de sus sau ne-am zdrelit picioarele la cel  de jos, am considerat că e momentul să schimbăm ceva în modul în care privim lucrurile. Sigur că nu s-a întâmplat peste noapte. Au fost niște cărți citite, niște discuții în doi, niște documentări și încurajări reciproce. Mai ales eu aveam mereu nevoie de recalibrare a atitudinii față de bani, fiind de multe ori convinsă că nu merit să am mai mult, că nu fac destul pentru a obține mai mult.

Soțul are o altă atitudine față de bani și asta a ajutat mult la creșterea noastră ca familie.

Dar tot suntem departe de a avea o disciplină financiară solidă, suntem departe de a ne considera stabili financiar și la fel de departe în ceea ce privește viitorul.

Cum ne-a dat copilul o lecție de inițiativă financiară

De curând Dante ne-a dat o lecție.

Era toamnă și o mulțime de frunze acopereau curțile oamenilor. Copiii ieșiseră la joacă și se apucaseră să strângă frunzele într-o grămadă mare pentru ca apoi să se joace în ele. Numai ce îl văd pe Dante că iese hotărât afară și în jumătate de oră deja își formase echipa și planul de lucru: plecau să adune frunze de la oameni contra unei sume de bani. Am fost sceptică dar s-a dovedit că a  găsit și oameni dispuși să îi plătească.

Ce mi-a plăcut a fost că primii bani câștigați nu i-a păstrat ci i-a investit. S-au dus și au cumpărat mături, saci de gunoi, fărașe și ceva de ronțăit.

Vă întrebați cum a mers afacerea? Foarte bine până la împărțirea banilor. Adică două zile. Dar au muncit, s-au distrat, au învățat. Dante cu siguranță a învățat că nu e ușor să fii lider, nu e ușor să coordonezi o echipă de oameni diferiți.

Sigur că va mai face greșeli. Dar să ai inițiativă asta la 11 ani mi se pare mare lucru.

Pentru viitorul nu prea îndepărtat își dorește să își deschidă o pizzerie. Iar eu îi doresc succes din tot sufletul.

Vă întrebați poate de ce am tot povestit despre relația noastră cu banii?

Pentru că, înainte să venim în America, aproape la scara avionului, cum zice autoarea, am primit chiar din mâna Cristinei Andone o carte ce nu ar trebui să lipsească din casele noastre.

Cartea Scoala banilor bine-crescuti și lecțiile ei

Cartea Școala banilor bine-crescuți  ne poartă printr-o școală de viață pe care mulți dintre noi nu am avut-o.

Am deschis cartea prin vară dar nu prea am avut răgaz să o citim. Toamna am început să o răsfoim împreună, să ne familiarizăm cu pozele și cu personajele.

Abia acum, în iarnă, am avut vreme să o aprofundăm, discutăm. Dar tot nu pot spune că i-am descoperit toate misterele și învățămintele pe care ni le împărtășește.

De la iepurașii Nușu și Mușu aflăm care e treaba cu împrumutul banilor, cu parteneriatul în afaceri, cu încrederea în partenerul de afaceri, cu păstrarea prieteniei chiar și atunci când intervin banii.

De la ariciul Bobiță și veverița Vichi aflăm despre risc, despre cum teama de risc ne poate ține în loc sau chiar ne poate face să ne pierdem prietenii.

Șoricelul Bonifaciu are un sfat înțelept pentru veverițele Chichi, Richi și Michi: ”Nu cumpăra imediat! Lasă să treacă o noapte!”. Se înțelege că veverițele nu îl asculta, pentru că ele cumpără mereu mult, repede, vesele. Poșete, pălării, rochii mărgele, toate acele chestii care ne dau nouă, femeilor, bătăi de cap și ne fac nopțile albe. Pentru că o pălărie nouă cere o poșetă nouă, care poșetă cere pantofi asortați, care pantofi trebuie musai purtați cu fusta aceea anume din vitrină. Iar veselia se transformă în tristețe când bugetul se micșorează și …

Vine păunița Bella și ne povestește despre cum inima i se încălzește când vede ceva nou și frumos: Ce dantelă delicată! Ce catifea!

Dar după câteva zile noutatea dispare, golul se instalează și nevoia de altceva nou apare imediat. ”E ca și cum te-ai îndrăgosti pentru prima dată, de fiecare dată. Te simți atât de ușoară, atât de fericită! Simți că totul e simplu. Măcar o vreme…”

Dar cheltuielile au nevoie de un …uget. Pardon, De un buget. Iar bugetul e o treabă complicată. Sau nu?

Ne povestește veverița Michi despre cum bugetul e ca o pizza: îl împarți în felii ca să îți ajungă nu doar pentru o lună, ci e pentru o viață.

Formula e simplă: 20- 50 30. Nu pare simplu? Să vă explic:

20 procente e pentru economii, 50% pentru supraviețuire (adică cheltuielile alea de care ziceam eu că ezitam să le plătesc) iar 30% pentru bună viețuire (adică rochii, pălării, călătorii și alte nebunii). Voi știați asta? Că eu sigur nu știam sau nu țineam cont.

Dar ce sunt economiile și de ce să le faci? Adică dacă azi trăiești bine de ce nu ai trăi și mâine la fel? Dar dacă mâine nu vei mai fi plătit nu ar fi bine să începi să te plătești tu din vreme? Sau cum ar spune veverița, să faci Economichi (sau Econovali, sau Econo-cum te cheamă pe tine).

Nici cheltuielile nu se fac așa, la întâmplare. O lupă magică le arată copiilor, cu ajutorul bufniței Georgiana, cum ajunge un produs să coste atât cât costă, le explică că atunci când cumpără nu plătesc doar produsul ci și transportul, lumina, căldura din magazin, transportatorul sau vânzătorul. Exact ceea ce nu înțelegea Dante când era mic și visa el că va deschide un magazin în care produsele să nu coste nimic.

Uneori nici să te duci să cumperi direct de la sursă nu e tocmai o afacere chiar așa de profitabilă, după cum ne arată pățania bufniței Bibina care a zburat spre livada de mere și a ajuns în final să plătească mult mai mult decât ar fi plătit la magazinul din colț. Cam cum mai pățesc eu când mă duc cu copiii la cumpărături la vreun magazin îndepărtat, pentru că am auzit că au reduceri. Dar benzina, covrigii și sucurile copiilor, jucăriile pe care le vor și ei pentru că le-au văzut și ne-au însoțit, costă mai mult decât reducerea după care m-am dus eu.

Una din cele mai frumoase lecții vine de la ariciul Bobiță care ajută comunitatea să aibă apă proaspătă. Pentru că apa circulă, la fel ca banii. Iar de apă și de bani toți au nevoie și trebuie lăsate să circule pentru ca un ținut să rodească.

De ce să cumperi cartea și de ce să o păstrezi aproape

Cartea Școala  banilor bine-crescuti nu e o carte pe care să o închizi și să o pui în bibliotecă după ce ai citit-o. E o carte pe care să o deschizi ori de câte ori îți vine să îți mai cumperi un flecușteț nou, ori de câte ori ai îndoieli dacă să pui deoparte sau să cheltui, când teama de risc te împiedică să iei o decizie sau când banii lunari îți umplu cardul și te întrebi cum să îi împarți ca să fii mulțumit și să trăiești bine și azi, dar și mâine.

Poveștile au apărut în completarea programului inițiat de BCR, Școala de bani, program în cadrul căruia o mulțime de copii și de adulți au primit informații prețioase în domeniul educației financiare.

Cristina Andone, autoarea cărții, este, printre altele, și autoarea Poveștilor din pădurea muzicală, a romanului Plec, coautoare la Nesupusele și Cum e să fii fată, povestitoare la revista Fabulafia, dar cartea care ne-a apropiat cred că este Enescu și hora razelor de soare.

Imaginile atât de sugestive și de atractive pentru copii sunt realizate de către Adriana Gheorghe și Sebastian Oprița.