E vremea visinelor

Nu stiu cum e pentru unii vara, dar la mine vara de obicei vine cu nerabdarea de a gusta visine. Din toata multimea de fructe ale verii visinile pentru mine au o semnificatie aparte.

Provocata cumva de randurile Adrianei, o amintire a rasarit din coltul mintii mele.

Aveam intre 10 si poate 18 ani…. E vara, e cald. E vacanta. Stam la bloc, intre betoane. Afara asfalt. Caldura e coplesitoare in apartament. Nu stiu daca e chiar ca acum, dar probabil ca nu.

Optiuni de petrecere a vacantei nu prea sunt. Mai cititm, mai iesim afara la joaca, mai o tema de vacanta. Amintirile nu sunt prea clare.Ce imi e clar este prezenta fratelui langa mine si dorinta noastra de evadare.

Copiii se duc la bunici. Se duc la mare. Poate si la munte. Noi, si alti cativa ca noi, stam acasa. Dar suntem copii si tanjim dupa natura, dupa libertate, dupa acel “la tara” pe care noi nu il avem.

In spatele blocului sunt case. Multe case. La porti copacii sunt plin de rod dulce si zemos. Nu ne trebuie mult sa evadam. Ne luam de mana si o pornim pe misterioasele ulite. Strabatem drumurile prafuite dintre case ca intr-o adevarata aventura. Culegem din zbor visinele, ne imbiem care sa culeaga mai multe. Gospodarii ne privesc, ne indeamna.

Mai cad prada mainilor noastre si cate un corcodus, poate si un cais.

Dar eu de visine imi aduc cel mai bine aminte. Dulci acrisoare, rosii, imbietoare.

Am cules visine astfel pana cand am dat bacalaureatul. Veneam acasa de la examen si culegeam visine, increzatoare si fara emotii pentru examenul care mie mi s-a parut usor.

Stiam ca urmeaza altceva, ca urmeaza viata, dar nu stiam ce inseamna asta si nici nu imi pasa. MA bucuram de vara, de copilarie inca si de …visine.