Psihosomatica la copii

Mami, mă doare burta, nu pot să merg la școală.

Mami, mă doare burta, nu pot să merg la școală.

Mami, mă doare burta, nu pot să merg la școală.

Vi se pare cunoscută această replică? Mie mi se pare așa de cunoscută că nici nu vreau să o mai aud vreodată. Am auzit-o timp de doi ani aproape în fiecare săptămână. Doar în perioada școlii. În perioada vacanței foarte rar s-a întâmplat acest lucru.

Durerile de burtă au început cam la sfârșitul clasei întâi, în contextul apariției și unui frățior. Spre sfârșitul anului școlar durerile de burtă s-au intensificat, am început să ne stresăm, să mergem la analize, la medic. I-am făcut copilului tratament pentru viermi intestinali, am mers la ecograf unde medicul ne-a spus că simptomele ar fi pentru acest diagnostic.

A venit vacanța de vară și într-o săptămână a uitat de dureri. La fel și noi, luați cu alte treburi.

Clasa a doua a debutat cu mare entuziasm și hotărârea de a fi mai bun dar a continuat cu dimineți stresante, cu vizite dese la urgență de teama unei apendicite, cu întoarceri din drum chircit de durere și s-a sfârșit cu la fel  de multe frământări si vizite la medic.

Ei bine, cum a venit vacanța de vară totul a încetat ca prin farmec. Nu am conștientizat imediat acest aspect, abia dupa o lună de vacanță am observat. Am început să discut cu copilul câte puțin, atunci când era relaxat, să aflu ce anume din cadrul școlii îi aducea asemenea stres și discomfort. Nu am aflat nimic decât motive inventate pe care apoi le recunoștea și el că sunt inventate. A fost în cantonament la hochei, a fost departe de noi, a făcut antrenamente fizice intensive. A venit de acolo fericit, fără să îl doară măcar o unghie. Am fost plecați în vacanță, am mâncat ca în vacanță pe unde s-a putut. Nu a avut nici măcat o indigestie atunci când am avut eu.

Așa că am scos din ecuație și propriile mele învinovățiri că poate ceva din ceea ce gătesc nu e în regulă. Mă miram tot timpul că totuși eu nu îi dau toate prostiile din comerț, mă topeam de ciudă să îl văd astfel chinuindu-se.

Ei bine, după o vacanță liniștită a început clasa a treia. După fix trei zile am ajuns din nou cu copilul la urgență, acuzând dureri puternice de burtă. A urmat apoi o zi întreagă de alergătură, ecograf, medici. Atunci s-a produs declicul si in capul nostru. Trei medici ne-au spus clar și răspicat: e psihosomatic. Specialități diferite, vârste diferite, aceeași concluzie.

Seara copilul alerga prin parc și nu mai avea nici o durere.

Am stat și m-am gândit cum să discut cu el, cum să abordez problema, pentru că de acum îmi era clar că durerea lui era indusă. Pur și simplu nu vroia la școală și pe acest fond își producea dureri de stomac, punea singur stres pe el, burtica i se umplea de gaze și de aici toată aventura.

Am considerat că cea mai bună cale este cea directă. Am luat cartea lui Louise Hay, Poți să-ți vindeci viața,  l-am pus să caute capitolul simptomelor pe care le avea și l-am rugat să citească ce scrie acolo.

I-am explicat despre puterea creierului nostru, despre faptul că ne putem îmbolnăvi doar pentru că vrem, că ne putem induce stări de rău singuri sau că anumite situații din viață duc la stări de rău chiar și fără să ne dăm seama.

A înțeles tot. A acceptat. Începând din acea zi copilul meu nu a mai avut dureri de burtă, nu a mai făcut în așa fel încât să nu mai meargă la școală.

Ce m-a ajutat foarte mult a fost discuția și cu o altă mămică care a trecut printr-o situație asemănătoare cu copilul ei care avea simptome și mai grave, cu vomă și ferbă.

Vi se pare cunoscut ceea ce am descris eu mai sus? Ați trecut sau treceți și voi prin asta cu ai voștri copii?

Haideți să aflăm părerea specialistului privind psihosomatica la copii:

Simptomele psihosomatice la copii

Psih. Roxana Nourescu

 

Simptomele psihosomatice la copii sunt destul de întâlnite și alertează adesea părinții și medicii pediatri,atunci când în ciuda investigațiilor și tratamentelor medicale urmate, nu se găsește o cauză concretă pentru suferința copilului. O parte din cererile de intervenție psihologică la copil sunt urmare a unui astfel simptom,a bolilor repetate sau a temerilor legate de boală, iar unii copiii menționează somatizările atunci când urmează o terapie, chiar dacă au venit pentru alte tipuri de probleme.

Ele sunt o expresie a relației dintre minte și corp. Diferit față de adult, copilului mic îi lipsește capacitatea de a numi și înțelege emoțiile prin care trece și „alege” inconștient un simptom sau altul pentru a vorbi în locul său despre trăiri interioare complexe pe care nu le poate transmite altfel.

Simptomele psihosomatice sunt adesea însoțite de anxietate sau depresie ca rezultat al unor evenimente stresante familiale sau sociale (atmosferă conflictuală în familie, divorțul părinților, moartea sau boala cuiva apropiat, presiune parentală, integrarea în colectivitate, rezultatele școlare, hărțuirea colegilor). Din păcate, în multe din situațiile în care lucrăm cu copii, observăm că simptomul (psihologic sau somatic) este semnalul unei situații problematice a unui părinte sau a relației dintre adulții care îl au în grijă. Când plângerea apare în context școlar, e nevoie să investigăm unde anume îi e dificil copilului ( poate a pierdut prietenia unui alt copil sau poate nu înțelege lecțiile la matematică). Temerile se pot deghiza sub formă de boală pentru că atunci va fi scos temporar din mediul respectiv sau va primi atenția exclusivă a părintelui.

În etiologia acestor tulburări sunt implicați totuși mai mulți factori printre care și predispozițiile genetice, particularități neurofiziologice sau învățarea în familie a unui anumit tipar de reacție la boală. Studiile arată că cel mai frecvent copiii care raportează simptome somatice cu origine psihologică au ca mod intern de răspuns la stimuli perturbatori fie reprimarea emotiilor,fie exagerarea comportamentului pentru a primi atenția adultului pe care se bazează, iar aceste manifestări au legătură cu tipul de atașament.

Cele mai obișnuite plângeri sunt legate de tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, stare de greață sau chiar vomă), cefalee, amețeli, leșin, dureri musculare vagi care se mută dintr-o parte în alta a corpului, enurezis sau encoprezis. Chiar și infecțiile din sfera ORL pot avea o componentă psihologică, de exemplu atunci când copilul trăiește dificil separarea de părinte la intrarea în colectivitate. Cei mai mulți dintre noi ne temem de acest moment tocmai pentru că am auzit că odată cu începerea grădiniței crește riscul de infecții, însă nu toți copiii se îmbolnăvesc. Studiile au arătat că stresul emoțional scade temporar imunitatea făcând corpul mai susceptibil la infecții, dar răspunsul individual la stres depinde de mai mulți factori (din nou, și de tipul de atașament).

Copiii sunt un barometru fin al relațiilor intrafamiliale și al rănilor vechi din sufletele părinților. Atmosfera din familie, relațiile dintre părinți, presiunile și proiecțiile parentale (ce se așteaptă și ce se fantazează în legătură cu copilul) se transmit conștient, dar mai ales inconștient rezonând în copil și împingându-l pe acesta spre o atitudine sau alta.

De exemplu, o fetiță care se simțea adesea presată de mamă să se ridice la înălțimea așteptărilor acesteia din urmă, spune cu ocazia unei episod de otită ce îi slăbise temporar acuitatea auditivă, că i-a fost bine că nu a mai auzit ce spunea mama. Un băiat îmi spunea că atunci când este răcit se bucură că mama își poate lua concediu și petrec timp împreună. Un caz găsit în literatura de specialitate vorbea despre un copil perpetuu bolnav (evident, nimic grav) a cărui îngrijire muta atenția ambilor părinți de la conflictele maritale trenante pe care se temeau să le abordeze.Am observat adesea în viața de zi cu zi și în practică o legătură între bolile copilului așa numit „sensibil” și hiperprotecția parentală ( cu cât copilul e văzut de către părinte ca fiind mai „fragil” cu atât mai des se îmbolnăvește).

Somatizările copiilor au drept cauză și faptul că uităm sau nu știm cum să-i însoțim în durerile lor sufletești, minimizându-le sau trecând peste ele („nu mai fi trist, n-ai de ce”, „lasă că trece”, „ tu nu ai voie să fii furios” sau cum îmi povestea cineva care încerca să linișteasca un copil spunându-i „frica nu există”).  Dacă părintele ia în serios doar durerile fizice, copilul va învăța indirect că această cale ocolită este singura care îl aduce pe părinte aproape de el.

Ce putem face atunci când în mod repetat copiii noștri se plâng de diverse dureri, după ce am exclus cauzele medicale, este să fim atenți la contextul în care apar acestea, la istoricul său de boală și la reacția pe care o avem noi în aceste situații. Copiii nu se prefac și nici nu-și inventează boala, dar uneori se pot folosi de simptom pentru a avea un beneficiu. Chiar și atunci este nevoie să înțelegem ce se află dincolo de acuzele mimate (una dintre fetele mele pretextează dureri de burtă atunci când anticipează că va avea la școală o zi mai încărcată). Este important să abordăm situația cu calm, deoarece anxietatea sau enervarea părinților pot întreține cercul vicios.

Fiecare emoție are un set de manifestări corporale (o anumită expresie facială, accelerarea bătăilor inimii, puls crescut, musculatură tensionată, contracții abdominale etc.). Și noi și copiii avem nevoie să facem legătura între emoție și corespondentul fizic al acesteia, pentru a putea diferenția când anume este vorba cu adevărat de o boală fizică. Tonul vocii sau expresia facială din momentul în care apare o plângere ne pot ghida spre a înțelege ce se petrece de fapt în sufletul copilului (se simte speriat de ceva, e trist sau furios).

Cel mai adesea simptomele se remit când suntem aproape de copil, de evenimentele lui de zi cu zi, când îi permitem să verbalizeze ascultându-l cu interes real și evident fără să criticăm ceea ce trăiește. În felul acesta putem fi pentru ei o „bază de siguranță” la care se vor întoarce pentru suport și în același timp vor interioriza un model coerent de a se purta față de ei înșisi pe mai departe.

 

Sper să vă fie de folos atât împărtășirea experieenței mele ca mamă cât și ceea ce ne spune Roxana Nourescu,și ea mama a doi copii. Nu ezitați nici să cereți sfatul specialiștilor, să discutați cu copilul, cu dascălii, cu colegii de școală sau chiar cu mame care au copii mai mari și poate au trecut prin acest lucru. Orice discuție și informație ajută pentru a găsi cea mai bună cale.

sursa foto: www.copilul.ro

 

 

 

 

 

 

 

10 thoughts on “Psihosomatica la copii

  • November 17, 2017 at 3:56 pm
    Permalink

    Foarte bun articolul tau. Felicitari! Am citit si eu o carte in acest sens se numeste Mami, tati, ma auziti? De Jacques Salome
    E un subiect putin dezbatut dupa parerea mea insa atat de important.

    Reply
    • November 17, 2017 at 4:07 pm
      Permalink

      Am auzit de carte, am sa o caut si eu.
      Daca ar fi fost un subiect mai abordat probabil ca mi ar fi fost si mie mai usor. Dar nici medicii nu prea abordeaza copiii din punctul asta de vedere de aceea chiar am fost surprinsa cand am vazut ca medicii din acea zi au fost toti de aceeasi parere. Cred ca pentru cca a coincis cu inceperea scolii i a facut sa se gandeasca la asta dar si faptul ca eu le am dat multe date nu doar de ordin fizic si am subliniat inceperea scolii.
      Multumesc!

      Reply
  • November 17, 2017 at 6:04 pm
    Permalink

    Şi Eliza face crize de gastrită pe fond nervos. Îi dau Controloc. Lucrăm la eliminarea stresului şi la controlarea emoţiilor dar până acum n-a funcţionat.

    Reply
    • November 17, 2017 at 6:12 pm
      Permalink

      off, e tare greu si pentru ei dar si pentru noi ca nu putem fi in pielea lor sa intelegem ce simt.
      la noi a fost si mai rau pentru ca nu era ceva evident si ne a chinuit multa vreme.

      Reply
  • November 17, 2017 at 8:54 pm
    Permalink

    Ce interesant e articolul asta, nu stiam de asa ceva la copii. Cartea o citisem , ma mai uit pe ea cand am vreun bai ca sa stiu ce anume am de corectat.

    Reply
  • December 5, 2017 at 12:03 pm
    Permalink

    Si mijlociul nostru a avut asa ceva, pana in clasa a treia, l-am investigat, mers la psiholog, insa nu s-a rezolvat pana nu l-am scos de la scoala(nu stiu sigur daca chiar avea dureri, insa din cauza incordarii datorate durerilor de burta, se intepenea si nu mai putea merge, il durea spatele si piciorul, l-am gasit odata la scoala chircit de durere, nu se putea misca)…am facut 4 ani homeschooling, acum e la liceu in sistemul scolar public si nu a mai avut nici o durere de burta, nici raceli nimic…Nu am avut asa multe informatii atunci, insa am vazut ca sufera la scoala si plangea mult si mi-am dat seama de legatura si l-am scos din scoala…si bine am facut!!

    Reply
    • December 5, 2017 at 3:37 pm
      Permalink

      off, si pe mine m a batut o vreme gandul asta si m am frammantat daca nu ar fi mai bine asa. dar el vrea la scoala, e sociabil, ii place cu colegii, ii place doamna, e curios sa invețe.
      eu ma simt norocoasa ca am informatii, ca pot vorbi cu oamenii, altfel nu stiu ce as fi facut si cat de speriata as fi fost.

      Reply
  • December 5, 2017 at 8:26 pm
    Permalink

    Daca vrea la scoala si acolo are cateva satisfactii, atunci poate depasi problemele…mai ales ca beneficiaza de o mamica informata si mereu pe faza!! Mult succes! 😊

    Reply
    • December 6, 2017 at 10:37 am
      Permalink

      mulțumesc mult! 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *