Cand nu mai pot, iau o pauza

Este o vorbă pe care am văzut-o pe multe grupuri de mame, în multe conversații între mame: când nu mai poți, mai poți un pic.

Recunosc sincer că eu am avut de multe ori sentimentul de vinovăție legat de vorbele astea. O să înțelegeți de ce.

Ele sunt adevărate, așa este. Când ai de urcat un munte și nu te poți opri oriunde și oricum. Când ai de rezistat ore în șir pentru că copilul a făcut febră. Când ai de dus la capăt un proiect de care depinde viața cuiva.

Dar, vasele nespălate în chiuvetă, covorul neaspirat, praful neșters, ordinea nefăcută, articolul ăla la care te gândești de ceva vreme și e tot nescris, postarea de pe FB pe care vrei neapărat să o scrii deși abia mai ții ochii deschiși, toate astea nu sunt nici munți de urcat, nici nu depinde viața cuiva de ele. Sunt doar niște task-uri pe care ni le punem unul după altul, ni le trecem dimineața sau la începutul săptămânii pe liste și listuțe și vrem să ne ținem cu dinții de ele ca să avem mulțumirea că am bifat tot ce ne-am propus.

Ia o pauză pentru tine!

Spuneam că eu mă simțeam vinovată când vedeam vorbele de mai sus. De ce? Pentru  că la mine vorbele astea sună așa: când nu mai pot, iau o pauză. Exact așa fac. Când simt că mi se scurge sângele din corp de oboseala, când simt că dacă nu mă așez pe un scaun o sa aterizez direct pe podea, când simt că aud voci în cap sau îmi joacă licurici în fața ochilor, iau o pauză. Pur și simplu mă așez în colțul meu de liniște (chiar așa, tu ai un colț al tău de liniște?) și stau, respir, închid ochii.

Dar de cele mai multe nu ori nu aștept să se întâmple toate astea. Corpul ne dă semne că nu mai poate, că bateriile s-au descărcat. Noi doar trebuie să îl auzim și pe el, să îl ascultăm, să îl respectăm.

Cum mă relaxez

Uneori colorez ceva, sau scriu câteva cuvinte, transcriu un citat, desenez cu vârful creionului chestii fără sens. Toate astea au menirea de a mă face să îmi reglez respirația, de a mă deconecta de la tot ce am de făcut, de la tot ce e în jurul meu.

Alteori mă așez pur și simplu la geam și privesc copacii, frunzele cum se mișcă, norii cum plutesc pe cer, forma lor, păsăile cum se avântă în zborul lor. Sau mă uit la oamenii care trec pe stradă, la mașini, îmi las mintea liberă să își imagineze ce vrea ea: dragoni în forma norilor, povești despre oamenii pe care îi văd, cântece pe care le cântă frunzele. Nu îmi propun nimic, doar sunt. Cinci sau zece minute de liniște, de respirat conștient, de lăsat mintea liberă, pot face minuni, pot aduce energia înapoi, ne pot face sa vedem sarcinile următoare mult mai ușoare, pot aduce inspirația pentru ceva ce nu reușeam să rezolvăm.

Odihna in pat

În unele după-amieze mă așez în pat și închid ochii. Fac liniște în mine și reușesc să nu mai aud zgomotele din jur. Am doi copii care stau cu mine tot timpul. (cel puțin asta e situația acum, când scriu acest articol- de doi ani, zi de zi, sunt cu ei).  Copiii scot tot timpul sunete, vor ceva, îți arată ceva, se joacă zgomotos, cântă, se hârjonesc. Copiii mei și când stau, tot nu stau. Sunt momente în care să îmi aud gândurile poate fi o provocare. Nu e vina lor. Sunt copii, sunt activi, au imaginație, sunt în mișcare și descoperire. Faptul că pentru mine uneori e copleșitor nu are legătură cu ei. E doar despre mine.

Am învățat că, dacă eu nu îmi iau momentele mele de liniște, nimeni nu mi le va da. Am învățat că dacă eu nu îmi comunic nevoile, ei nu vor ști ce să îmi dea. Așa că îi anunț că am nevoie de o pauză, că am nevoie să stau cu mine.

Când venim de undeva, după multe ore de stat pe afară, oricâtă nevoie ar fi de făcut una sau alta, de pus masa sau așezat lucruri, prefer să îmi iau o pauză.

Am învățat să îmi iau momente de liniște

Am început să fac conștient asta de când l-am născut pe al doilea copil la 40 de ani. Energia nu mai e la fel ca la 30, nici măcar ca la 35 de ani. Atunci când trebuia să îl alăptez, mă închideam în dormitor și stăteam cu el, în liniște. Dacă adormea copilul, ațipeam și eu atât cât aveam nevoie. Am păstrat apoi conștient acest obicei de a îmi lua pauze peste zi.

Foarte important cred că este să le spunem și celorlalți. Eu asta fac. Dacă am o zi în care nu mă simt cu energia la maxim, în care nu îmi e bine fizic sau mental, le spun care e limita mea și ce nevoi aș avea. În felul acesta nimeni nu e frustrat și fiecare își ajustează activitatea în funcție de celălalt.

Dragi mame, căutați să vă faceți viața mai ușoară! Apelați la tot ce există în materie de înlocuit munca omului! O mașină de spălat vase, un aparat electric care gătește singur (slow cooker, crockpot, termo-mix, oală sub presiune – oferta este nelimitată în ziua de azi), robot de bucătărie, aparat de făcut cafea, aspirator-robot, mașină de făcut pâine dacă obișnuiți să faceți pâine în casă (eu o folosesc și pe post de robot de bucătărie pentru a frământa și dospi orice aluat). Apelați la orice aplicație de cumpărături! Să vină cineva să îți aducă la ușă produsele de bază atunci când frigiderul este gol în timp ce tu îți vezi de munca ta, de copil, de relaxare, mie mi se pare una din super invențiile zilelor noastre. Comandați mâncare când simțiți că nu aveți energie, inspirație sau ingrediente pentru a găti ceva, oricât de rapid ar fi. Sunt tot felul de alternative, nu e musai să fie vreun meniu de la restaurante de lux. Copiii sunt fericiți doar când aud de pizza, iar pentru voi și restul adulților din casă niște paste gata făcute pot face minuni în anumite momente.

Pe mine mă ajută să fac porții de legume și să le bag la congelator gata tocate. Sau să fierb mai multă fasole, să fac mai mulți ardei umpluți, etc, le bag la congelator și îmi asigur o masă pentru când e nevoie, fără mare efort.

Nu trageți de voi mai mult decât puteți duce! Pentru că aceste mici picături chinezești lucrează asupra psihicului nostru. Pentru că cei din familie se obișnuiesc cu noi superfemei și, atunci când nu mai putem, nu ne mai crede nimeni.

Educarea viitorilor barbati e responsabilitatea noastra

Am doi băieți. Mi se pare foarte important să îi fac să vadă, să înțeleagă și să accepte că femeia nu este nici robot de bucătărie, nici menajeră, nici hamalul care cară produsele de la piață.

Mi se pare important să înțeleagă că femeia este o ființă complexă, cu o anatomie diferită de a bărbatului, cu perioade și zile din lună când are nevoie de mai multă liniște, atenție.

Mi se pare important ca ei să învețe să vadă și să li se pară firești aceste nevoi, să vină în întâmpinarea lor, să ajute așa cum pot. Uneori doar o vorbă bună, un pic de liniște, contează mai mult de la un bărbat decât cine știe ce cină scumpă la vreun restaurant de lux.

Știu că e la modă modelul de mamă care poate să le facă pe toate, de femeie capabilă să jongleze cu cel puțin 7 roluri zilnic. Dar nici unul din rolurile astea nu ar trebui să ne ducă la epuizare, să ne facă să nu ne mai auzim corpul, să nu ne mai ascultăm pe noi, să nu ne fim prioritate.

Când nu mai puteți, luați-vă o pauză! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.