Universul meu
Dimineata se arata in ceata si ma intreb in ce anotimp m-am trezit dupa ce visul noptii m-a coplesit. Imi adun gandurile, ma scutur de senzatia hipnotica a visului si imi completez agenda zilei ce urmeaza. Incerc sa nu ma simt un prizonier al propriilor rutine, al propriilor neimpliniri.
Imi caut evadarea in gradini de sperante si vise posibile, realizabile. Viitorul are chip ascuns inca, o ceata il invaluie si imi sopteste ca se va arata ceas dupa ceas, zi dupa zi, an dupa an, implinind un destin ce poate a fost scris atunci cand astrii au hotarat venirea mea pe Pamant.
Sunt seri in care cad in genunchi in fata propriului destin, in care il rog sa imi arate calea de urmat, sa imi astearna mici sau mari bucurii pe care sa le vad cu inima si cu sufletul. Involuntar ma gandesc la fiecare dar ce l-am primit de la viata si viitorul mi se arata parca mai luminos, ceata se mai risipeste iar micutul meu imi spune, cuprinzandu-mi obrajii cu manute moi: “Mama, te iubesc”. E un intreg univers cuprins in aceste cuvinte spuse din inima de copil. Iti multumesc, minunea mea draga!
Cuvintele s-au asternut de drag. Le-au mai adunat impreuna cei ce au raspuns duzinei in tabel la Psi.
