Jurnal de SuperBlog la jumatate
Da, imi propusesem sa adun impresii pana la sfarsit dar atunci vor veni tavalug peste noi si m-oi lua cu altele si oi uita ce gandesc acum. Asadar:
Prima zi: inspiratia turata la maxim cu multi cai putere, doar scriam pentru Toyota. Organizare, planificare. O ora citit, o ora comentat, o ora scris. FaceBook scos din ecuatie.
Ziua a treia: inspiratia pe baricade. Planificare respectata. Organizarea asemenea. FaceBook incepe sa-si bage nasul.
O saptamana: inspiratia incepe sa se joace de-a v-ati ascunselea cu mine. Face mofturi si la prajiturile si la biscuitii cu care o ademenesc. Nici ceaiul parca nu-i mai place. Organizarea se mentine. Planificarea si ea.
Prima nota primita: 95 .uraaa, e de bine, sunt in top 10. multumiri, sperante, satisfactii.
A doua nota: 97. si mai uraa, si mai top si mai bine.
Inspiratia incepe sa se arate, ceaiul ii place, biscuitii asemenea.
Saptamana a doua: planificarea la locul ei, organizarea mai scartaie, FaceBook incepe sa si bage nasul tot mai mult in treburile mele. Discutiile se incing, Farmecul piere (nota mica) …. dar nu comentam prea mult, doar ii stim.
Primele plagieri, primele discutii, primele nemultumiri.
Saptamana trei: note tavalug, Straja ne da visurile peste cap, clasamentul se da de-a dura, planificarea se baga prin colturi. Ma aliniez trendului, ma lamentez, ma bag in discutii, sustin, retin, contest in mine sau cu voce tare. Citesc pe apucate, comentez cu drag.
Notele: sus – jos dar ma mentin. Inspiratia pleaca , vine, dupa cum are chef. Nici eu numai am chef s-o ademenesc. Duca-se.
Incep retrageri, cad cortine. Ma ia valul, ma invarte, ma rasuceste. Acum numai vreau, acum ma infoi ca vreau.
Saptamana patru: inspiratia rezista. Dar planificarea nu. Nici organizarea. Timpul e praf. FaceBook isi face de cap. I-am deschis usa larg. Dezmat total. Discut, comentez, argumentez. Ma prinde, imi place, mi-e drag. Ma simt parte. Din ceva. Din grup. Din comunitate. Din societate. Apreciez. Ma apreciaza.
Saptamana cinci: povestile curg. numai caut note, numai caut marire. Ma las purtata de inspiratie. De probe. De discutii. De tot. Dar nu renunt. Nu am de ce. E loterie. Stiu. Accept. E subiectiva toata treaba. Si asta stiu. Dar am intrat sa stau pana la capat. Timpul inca mi-e prieten. Noptile inca le dorm. Cu copilul inca ma joc, inca ma plimb. Mancare calda inca fac.
Nici miza nu stiu care e. Uit sa vad de premii, de recompense. Recompensa e in mine. In scris. In rezultatul meu final. Poate-i putin. Poate nu-i material. Dar asta sunt: nemateriala :).
Cam asta e acum. Mult a fost putin a ramas. Si mai putini am ramas. Plecat-am vreo 250 la lupta si am ramas vreo … cine sta sa-i numere. Multi nici n-au luptat. Altii au luptat din plin si frumos si cu drag. Si dragi imi sunt chiar de au zis adio. Adio in aceasta batalie. Dar ei sunt acolo, in casutele lor in care intru cu drag si cu placere. Si ii gasesc si ma inspir si ii citesc si ma citesc.
Caci SuperBlog nu-i un sfarsit de drum. E o carare. Si, ca toate cararile in viata, pot duce undeva sau nicaieri. Iar fiecare isi stie undeva-ul si nicaieri-ul lui.
