Inceput de poveste in decembrie…

Spuneam luni, la inceput de Decembrie, ca avem multa treaba in aceasta perioada si ca incerc sa ma organizez pentru ca totul sa aiba o randuiala.

Ei bine, am inceput cu prima: curatenia. Se pare ca mult spor mi-a dat scrierea pentru ca marti am trebaluit ziua intreaga: spalat perdele, spalat mochete, spalat podele, spalat geamuri (asta a fost cel mai greu la etajul 7 cu frica de inaltime – adevarate senzatii tari),  adunat toate cele de toamna de pe rafturi pentru a face loc ornamentelor de iarna.

A fost o lupta apriga cu praful ce se aduna chiar daca ai facut curatenie cu trei zile in urma. L-am vanat prin toate cotloanele pe unde incerca sa se ascunda. Si mi-am dorit, a mia oara, sa locuiesc si eu intr-un loc, oras, tara ,turn  in care sa nu fie atat de mult praf. Eu stiu ca exista astfel de locuri. Le-am vazut si simtit. Imi amintesc chiar de niste francezi care erau pur si simplu uimiti cum de li se albeau pantofii la fiecare drum pe care il faceau prin orasele noastre. La ei in tara nu vazusera asa ceva. Si ii cred :).

geamuri luna

Abia seara m-am declarat multumita: casa mirosea a curat.

Cand a venit Dante de la gradinita m-a intrebat : mama, ai o surpriza pentru mine? 

Si i-am raspuns: – intreaga casa este o surpriza. 

bucuria lui cu care descoperea in fiecare colt al casei cate un vechi sau nou ornament de iarna, platourile noi cumparate, radioul cel nou care ne canta colinde si caruia i-am dus dorul de cand ne-am mutat… toate acestea mi-au rasplatit eforturile.

n-am mai avut putere sa facem si bradul, dar s-a intamplat si asta aseara.  Fiecare podoaba de pom a iesit din cutia ei in uralele si exclamatiile copilului. Era ca si cand isi regasea un prieten drag. Ne-am amintit impreuna de ornamenetele noastre handmade, de globuletele noastre, de fiecare detaliu in parte. Beteala a fost vedeta serii alaturi de luminite.

In timp ce impodobea bradul Dante a exclamat: “cred ca seara asta este perfecta si sunt cel mai fericit.” Pupicii si imbratisarile la adresa noastra nu au mai contenit. 

Da, e o bucurie simpla sa impodobesti bradul. E o bucurie a copilariei ce se prelungeste si la maturitate. Incerc an de an sa aduc aceasta bucurie in lumea copilariei lui.

Cuprinsa de nostalgie am incercat sa adun clipele anilor ce au trecut intr-o mica galerie a fiecarui an. Din pacate nu gasesc poze de la trei ani, dar le am pe celelalte.

Avea abia un an si o luna, era o biluta dragalasa cu parul scurt de tot si doi ochi mari si negri deschisi a mirare in fata minunii si frumusetii primului sau brad constientizat (pentru ca acum, scriind, realizez ca la primul Craciun avea abia o luna si bradul a fost mic si simbolic).

cu bradul la un an

La doi ani a avut doi brazi, unul mare si unul mic. Dar intai l-am gatit pe cel mic pe care l-a indragit pe loc. Ii spunea noapte buna, se trezea si se culca cu el in gand. Atunci a desenat si primii sai braduti.

cu bradul la doi ani

La 4 ani deja stia ce are de facut, distractia a fost maxima anul trecut la impodobirea bradului, ornamentele au fost adaugate pe tot parcursul lunii, pe masura ce le mesteream.

cu bradul 4 ani

Aseara bradul a fost  asezat de catre  barbati. Au impartit bucuria montarii, asezarii, descoperirii ornamentelor. Eu am venit cu cateva detalii de design doar. Inca mai lucram la bradut, mai avem de adaugat elemente, dar seara a fost perfecta, dupa cum s-a exprimat Dante.

cu bradul la 5 ani

De ce aceasta nostalgie in jurul bradului? pentru ca simt tot mai mult in ultima vreme sa ma eliberez de o marturisire: eu nu am avut brad cand eram mica. de fapt nu am avut pana cand nu mi-am facut eu propriul brad, dupa ce am terminat facultatea. Nu am avut globuri, nu am avut ornamente. Poate sa fi avut intr-un an vreo creanga ratacita. Nu ma intreb de ce, nu judec si nu caut explicatii. Erau vremuri grele, erau vremuri in care alte lucruri primau, parintii ne-au crescut cum au putut incercand sa ne asigure tot confortul posibil la acele vremuri. Ne luau carti, primeam cadouri de anul nou ( de la Mos Gerila), se faceau sarmale si cozonaci, poate si o prajitura. Dar am ramas mereu cu nostalgia si durerea ca altii aveau brad si noi nu. Mergeam la cate cineva si ne uitam la bradul adevarat, care ni se parea urias, ca la o minune. Si ne doream…

Astazi, dincolo de darurile de Craciun pe care copilul meu le primeste, incerc sa ii ofer in dar bucuria aceasta simpla: a bradului impodobit si a petrecerii timpului impreuna mesterind ornamente sau felicitari.

Povestea acestei luni abia incepe….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.