Psi luneli – Departatorul de coaste
Te ia cu frig? Te ia cu cald? Îti e când bine când mai rau?
La ceas de seara tu astepti un semn, un telefon, un sms ceva. De dimineata nici cafeaua n-are gust fara urarea de zi buna. Nici timpul parca numai trece. Împietrita ramâne clipa de ultimele cuvinte ce ti-au fost trimise de drag cu drag. Fara cuvintele astea nu-ti gasesti rostul, nu-ti simti trecerea.
Te întrebi daca s-a asternut uitarea. Daca privirea i-a fugit sagalnica spre alte farmece si alte frumuseti.
Dar când cuvintele revin, când telefonul si-a uitat tacerea, când vorbele îti mângâie placut urechea si glasul drag sopteste suav, te simti deodata renascut ca dupa boala grea de care ai zacut fara sa stii.
Apoi întelegi ca boala fuse dorul ce te-a macinat. Ca numai ea, iubirea, este leac. Acest departator de coaste ce-ti dezveleste cu nerusinare inima sa îi ia pulsul, sa o priveasca de aproape pâna în cele mai mici si ascunse mistere. Si te oferi cu cea mai pura inconstienta sa i le dezvalui. Fara a gândi la ziua de mâine. Ea nu exista. Doar azi. Un etern azi ce se scrie în doi. Clipa de clipa.
Nu stiu la ce s-au gândit ceilalti abordând tema asta, dar cu siguranta voi afla citindu-i pe cei înscrisi in tabel.
