Povestea workshopului ”Comunicarea cu corpul”

Vă spuneam într-un alt articol că, atunci când îmi pun ceva în gând, nu prea mă las sustrasă de obstacole și până la urmă reușesc. Așa a fost și cu acest curs la care am participat într-o frumoasă zi de 2 septembrie, Comunicarea cu corpul, susținut de Andreea Burdalescu, autoarea conceptului Focus pe inimă.

Părea că toate sunt împotriva dorinței mele: soțul plecat, amânarea cursului, reprogramarea cursului, lipsa bugetului, lipsa cazării. Până când m-am relaxat și am spus că se va întâmpla fix așa cum va fi menit.

Din momentul acela lucrurile s-au așezat frumos, ca într-o carte cu poze  pentru copii.

Plecarea:

Deși în mod normal aș fi ales un tren care să mă ducă în București la 10 noaptea pe motiv că nu am cu cine lăsa copiii, gândul cel bun mi-a venit și am dus copiii la curte, la bunici, încă de la prânz. A fost perfect pentru somnul lui Horia astfel încât să nu simtă despărțirea de mine. Am prins și o mașină care m-a dus la gară, datorită amabilității unui cunoscut al tatălui meu.

În gară aveam ceva vreme de așteptat dar, ca niciodată, eram calmă, liniștită. fără emoția și trepidația pe care le am înainte de plecări. Frumusețea și sentimentul de liniște s-au întregit prin întâlnirea cu doi tineri pe care îi admir foarte mult, de fapt îi iubesc de-a dreptul, profesorii lui Dante de pictură. Plecau în luna de miere, abia au avut nunta și nici nu am simțit când a zburat timpul alături de ei.

Drumul:

Destinul, Universul sau puzzel-ul vieții au făcut ca în tren să am parte de acea pregătire pentru cursul de a doua zi, datorită oamenilor ce mi s-au așezat alături. Chiar lângă mine era un tânăr cu niște ochi superbi, de o profunzime greu de descris în cuvinte (și cu o poveste de viață plină de învățăminte – antrenor de fotbal feminin in Galați). Mai era o tânără cu care mă înțelegeam din zâmbete și priviri, amuzându-ne de câteva metehne ale călătorilor de lângă noi. Apoi ni s-a alăturat doamna ce avea să ne unească în conversație și povești, cea care mi-a făcut încălzirea pentru ziua de sâmbătă. O doamnă doctor ieșită din cutiuța convenționalului, rusoaică stabilită în capitală, cu un debit verbal de invidiat dar cu un bagaj de cunoștințe și mai de invidiat. S-au spus povești de viață, s-au atins subiecte speciale. s-au dezbătut concepte. Diferența de vârstă dintre noi nu se simțea, gândurile și ideile convergeau deși păreau diferite.

Cazarea:

Se pare că m-am obișnuit cu tumultul capitalei și de data asta m-am descurcat foarte bine să ajung la locul de cazare: Umbrella Hostel. Un refugiu de liniște, culoare, relaxare, după o zi plină. Gazdele amabile m-au îndrumat pentru o plimbare de seară prin apropiere. Și ai ce vedea, hostelul fiind situat în buricul târgului: Ateneul Roman, Galeriile de arta, Piața Romană și multe altele. Nu m-am îndepărtat prea mult, dar m-am bucurat de priveliștea serii, de cele câteva magazinașe deschise la ora aceea, cu produse handmade, artizanale.

Hostel Umbrella însuși este plin de culoare, de detalii felurite, decorațiuni discrete. Atmosfera relaxantă, cu muzică ambientală, oaspeții cu care m-am întreținut (toți de origine străină), seara răcoroasă, au completat starea mea de bine și de liniște, pe care mi-o doream și o căutam prin această evadare.

Somnul nu a venit ușor deși patul era confortabil, deși, friguroasă fiind am primit și o pilotă călduroasă. Gândul îmi zbura către cei de acasă, parcă nu mă simțeam întreagă fără ei alături. Dar nu am lăsat gândul să mă domine, mi-am imaginat că sunt bine, în siguranță.

Apropo: când suntem plecați noi nu obișnuim să vorbim des la telefon, nu ne trimitem poze sau mesaje. Lăsăm dorul să își facă treaba pentru ca bucuria revederii să fie deplină, pentru ca poveștile acumulate să fie noi și să aibă farmec. 

Workshopul Comunicarea cu corpul:

Recunosc că m-au cuprins emoțiile înainte să ajung: emoția de a cunoaște oameni și de a afla informații. M-a bucurat să găsesc o atmosferă caldă, să mă simt primită în grup și să ”recunosc” oameni de parcă îi văzusem cu o zi în urmă.

Câte ceva din ce am primit  și ce informații mi-am reactivat voi scrie mai jos:

• suntem un întreg, nu doar minte care coordonează corp ci și corp care determină acțiunile minții
• să dansez mai des.  copilul cel mare obișnuiește să dea muzica tare și să fie o atmosfera veselă în casă. eu de multe ori îi zic că e gălăgie. am înteles că depinde de mine cum percep muzica
• să îmi privesc mai des copiii și să reînvăț de la ei ceea ce corpul știe dar mintea a uitat
• să îmi spun altfel de povești despre mine și corpul meu – asta înseamnă să nu mă vait, să nu spun că eu nu pot altfel, să am încredere în ceea ce pot eu și ce poate corpul meu să facă
• să îmi ”învăț corpul limbi străine” (Manualul trupului de Cameron Diaz) – să nu îmi fie teamă să îl supun la noi provocări.
• cele câteva mici semnale pe care ni le dă corpul  e bine să le ascultăm – nevoia de repaos a corpului se face simțită iar noi doar trebuie să îi dăm acel răgaz fără să ne împotrivim.

S-au spus multe povești de viață, au fost multe exemple concrete.

A fost invitată Miruna Macavei, autoarea blogului simplitao.ro. Este așa cum scrie: bună, generoasă, sinceră. Ne-a învățat câteva exerciții de bază, respectiv să zâmbim cu tot corpul – Surâsul interior și să ne conștientizăm părți ale corpului la care nu ne gândim decât atunci când ne dau semnale prin durere – organele interne – Sunetele vindecătoare. Pentru mine a fost prima dată când m-am lăsat dusă de instructor, când mi-am golit mintea și am simțit starea aceea de relaxare și de abandon de care cu timp în urmă m-aș fi amuzat. E așa de plăcut să te rupi de exterior și să te lași purtat spre interiorul tău!

Peste toate informațiile primite însă cel mai mult mi-am dorit să învăț să respir. Luați cu tăvălugul vieții de multe ori uităm să respirăm. Apoi mai și spunem că nu avem timp nici să respirăm. Eu am spus-o și scris-o. Iar drăguțul de corp m-a ascultat și mi-a dat niște blocaje de respirație de nu puteam să mă redresez. Ei, acum am reînvățat să respir. Conștient, adânc, din tot pieptul și cu toată capacitatea plămânilor mei.

Mi-am reamintit că povestea ne-o scriem și prin postura corpului nostru. Sunt diverse posturi pe care corpul nostru le adoptă instinctiv dar sunt si posturi pe care noi le putem controla pentru ca trupul nostru să se reobișnuiască cu ele.

Despre Andreea Burdălescu ce pot să spun? E sufletistă și inimoasă, era în stare să vorbească dublul cuvintelor pe minut pe care le poate vorbi un om doar pentru a ne da nouă toată informația și cunoașterea pe care ea le-a acumulat în ani de cursuri, lecturi și experiență. Un om generos care ne-a răsfățat cu bunătăți și daruri. Un om cald ca o pâine proaspătă și luminos ca o miere în razele soarelui. Mie una așa mi-a inspirat felul ei de a fi.

Despre informațiile primite și poveștile aflate nu vă vorbesc prea mult pentru că fiecare primește ceea ce are nevoie la un astfel de eveniment, ceea ce caută și este pregătit să primească. Eu am primit multă energie și relaxare totodată, o stare de bine pe care am păstrat-o și am dus-o cu mine acasă, o stare ce încă rezistă în mine și îmi aduce zâmbete pe care le împărtășesc  cu cei dragi.

Am scris întreaga poveste pentru că noi, mamele, ezităm de multe ori atunci când vrem să facem ceva doar pentru noi, când se ivește ocazia de a ieși din rutina zilnică și a pleca de acasă de lângă prunci. Mie mi s-a confirmat încă o dată că fiecare astfel de ieșire vine cu plusuri, mă îmbogățește sufletește și mental, îmi scoate în cale oameni pe care altfel nu i-aș fi cunoscut.  

Dacă vreți să o cunoașteți  pe Andreea și să primiți ceea ce aveți nevoie de la ea și invitații ei o puteți face pe 30 septembrie in Brașov. 

Sponsorii evenimentului au fost: Sloop, Dacris, Libris, Apiestetic si Amelys.