Ceaiul la noi acasa

Ne-am cunoscut în plina iarna când sarbatorile bateau la usa. Ne-am fost si Mos Nicolae si Mos Craciun. Au trecut de atunci anotimpuri peste noi dar placerea de a împarti serile în doi (acum în trei) nu a disparut nici azi.

Îmi amintesc si acum primele noastre cine împreuna. La început erau în cadrul oficial al câte unui restaurant cochet, mai select sau mai retras. Dupa o vreme însa, când ne-am acomodat unul cu altul, când conversatiile se legau mai usor, când anumite chestiuni fusesera puse pe tapet, am îndraznit sa împartim câte o cina în doi. Doar noi doi în linstea locuintei pe care o ocupa pe atunci.

Nu erau mese sofisticate sau îmbelsugate. Nu erau mâncaruri alese. Dar întotdeauna erau însotite de un ceai. Ceaiul era pretextul cinei. Ceaiul era cel în jurul caruia se înfiripa întreaga cina dar si conversatia.

Ceaiuri de plante, ceaiuri aromate, ceaiuri cu lamâie si îndulcite cu miere.

Au fost si experiente mai nereusite. Încercari esuate. Când l-am servit cu un ceai verde concentrat, sub pretextul mesei prea îmbelsugate de Paste si a nevoii de detoxifiere, întâi l-a adulmecat neâncrezator si apoi a declarat ca el ceai cu miros de peste înca nu este dispus sa bea. I-am pus lamâie, miere – desi instructiunile pe care le aveam eu erau ca nu se bea cu nimic adaos – degeaba. Nu l-am convis.

Dar am avut parte si de ceaiuri parfumate, ceaiuri cu aroma de scortisoara, de vanilie, de portocala. Caut mereu ceaiuri exotice, în combinatii originale.

De atunci, din primele zile, ceaiul a devenit pentru noi pretext de conversatie, de aducere unul lânga altul în doar de noi stiutele seri de iarna.

NE bucuram ca si Dante împartaseste cu noi gustul pentru ceai. Nu se da deoparte nici când este câte un ceai mai amar, cu gust mai putin agreabil Îl bea cu placere, neîndulcit, asa cum l-am învatat de mic.

Ceaiul are o multime de traditii de-a lungul globului si este prilej de bucurie oriunde ar fi el savurat.

Alte povesti la o ceasca de ceai gasiti în Clubul Condeielor Parfumate.