Evadarea pe patru roți – secretul unei relații reușite

Rutina vieții de zi cu zi ne duce uneori la stări de oboseală, încordare. Ce poți face pentru a-ți regăsi echilibrul și energia necesare?

Evadare în doi

În familia noastră, încă de pe vremea când eram doar doi, adică eu și soțul, ”fugitul de acasă” făcea parte din secretul succesului în relație. Oricât de bine te-ai înțelege cu un om, după o vreme parcă tot ajungi să te calci pe bombeuri din cele mai nevinovate motive: ba că nu a pus farfuria la spălat, ba că nu a închis bine ușa de la frigider, ba că nu a pus capacul la pasta de dinți. Nu mai pomenesc de altele, că le știți și voi.

Ce făceam noi când ajungeam să mârâim unul la altul mai ceva ca dulăii din curtea blocului? Ne făceam bagajul și plecam pe undeva. Fie că era o evadare de un weekend la munte, fie că era un sejur la țară la rude, fie că ne duceam în vizită la cineva aflat în alt oraș, de fiecare dată astfel de ieșiri erau benefice.

Pe atunci foloseam mijloace de locomoție pentru care trebuia doar să cumpărăm bilet: tren, autobuz, maxi-taxi, căruță (deh, la țară te adaptezi), avion… ba nu, ăsta a apărut mai târziu în viața noastră.

Dar uneori drumurile erau provocatoare, nici noi nu mai eram chiar la prima tinerețe, de la tară mai mereu veneam încărcați mai ceva ca Nea Mărin și Veta lui când se duceau în vizită la București. De fiecare dată ne spuneam: gata, nu mai venim aici fără mașină.

Doar că acel gata nu s-a întâmplat chiar așa de repede cum credeam noi.

Evadare in trei

A apărut întâi copilul, de am avut apoi de cărat și copil în brațe, și mașina tot nu mai apărea în viața noastră. Dar măcar aveam eu o scuză să mai scap de cărat bagaje. Deh, eram mamă.

După ce ne-a ajuns cuțitul la os, sau mai bine zis curelele de la gențile bagajelor au tăiat adânc în palme, dar a mai crescut și bugetul nostru, a apărut și mult așteptata…Dacie 1300. Păi, ca orice cuplu român și la început de drum am luat un chilipir la mâna … nici ea cred că nu mai știa săraca a câta mănă era. Dar ce mai conta: nu ne ploua, nu ne ningea și nici bagaje nu mai trebuia să cărăm. Nu conta că stăteam în spate cu copilul mai ceva ca niște saci de cartofi. Mașina mergea, își făcea treaba. Ne-a dus săraca și la munte și la mare. Doar nu vă închipuiți că dacă a venit copilul noi nu ne-am păstrat bunele obiceiuri de evadare?

Cum simțeam că ne călcăm pe bombeuri, acum în trei, sau simțeam că nu mai avem destule borcane în cămară, cum o luam la plimbare pe drumurile patriei. Fie pentru a ne oxigena plămânii cu aer de munte, fie pentru niște aerosoli la mare, fie pentru niște zacuscă și cârnați de la țară.

Aventuri pe patru roți de … Dacie

Cu Dacia, se înțelege, niciodată nu știi ce surprize te așteaptă pe drum. Și câte nu am pățit!

Că Dacia e ca un catâr: dacă s-a oprit, gata. N-o mai urnești decât cu ajutor.

O dată s-a oprit pe un pod. Așa a vrut ea. Pe o ploaie torențială de nu vedeai la o juma de metru în jur. Noroc că eram deja în zonă cunoscută și un unchi a venit să ne scoată din necaz. Bine că nu a fost nevoie de cârlig de remorcare. Nu de alta, dar nu aveam și știm cu toții cât e de util.

Cu mașina în drum și cu burta…la gură

Dar cea mai cea pățanie a fost când ne-a lăsat în drum taman la juma de oră de casă. După o curbă mai nervoasă, numai ce auzim un poc și mașina se oprește. În fața unei porți. Sub niște pomi fructiferi. Cobor eu târâș grăpiș … că uitai să vă zic, dar eram puțin însărcinată. Da, cu al doilea copil, că primul era pe lângă noi și punea o mie de întrebări.

Noroc că a trecut un gospodar prin zonă (că era ziua în amiaza mare, pe arșiță, când nici un român nu iese din casă, că n-are de ce). Iaca omul avea drum pe acolo taman să ne ajute pe noi. Când m-a văzut pe mine, ca o balenă eșuată trântită pe iarbă, n-a mai stat pe gânduri: ne-a invitat la el acasă unde soția tocmai făcuse niște… sarmale. Ca să nu o mai lungesc, în două ore eram din nou la drum, eu cu niște sarmale în plus în burtă, pe lângă bebe, mașina cu un furtun în plus pe dedesubt, cât să țină până în oraș.

Copil nou, mașină …nouă

Noul bebe a venit și cu o nouă mașină. Că era evident că biata Dacie nu mai făcea față cerințelor noastre gabaritice și kilometrice.

Așa am intrat în posesia mașinii actuale.

Ați zice, poate, că acum drumurile noastre sunt line și fără peripeții. Doar nu credeți că dacă avem doi copii ne-am liniștit. Ohoo, ba dimpotrivă. Doi copii înseamnă stres mai mult, deci nevoie de evadare mai mare.

Am fost cu noua noastră mașină la mare, la munte, la vecini, la țară și iar de la capăt.

Am omis însă capitala. Că deh, pe scara evoluției urbane, să crești înseamnă și să ai treabă mai mult pe la capitală.

Hai cu trenul, ba cu mașina, ba cu trenul!

Îmi amintesc o dată, când trebuia să mergem la București. Ne așteptau finii la ei, să ne găzduiasca câteva zile cât avea domnul soț de rezolvat treburi. Ne urcăm noi în mașină, dă omul cheie, mașina nimic. Mai stă un pic, mai dă o cheie. Tot nimic. Începe soțul să se gândească, să se socotească, mai dă o cheie, iaca merge. A mers puțin și iar a stat. A început omul să înșire: trebuie schimbat uleiul, plăcuțele de frână și alte năzdrăvănii. Că am uitat să vă zic: nici asta nu e nouă. Cică ar fi la mâna a doua… dar nu aș pune pariu. Doar nu credeați că ne-am îmbogățit subit și ne-am luat ultima ieșită din fabrică.

Pe scurt, aveam tren la o anumită oră. Zicem: hai la tren. Până mai bibilește ceva la ea, pleacă trenul. Hai că urc eu cu copiii sus, până te duci tu să schimbi ce e de schimbat. După două ore: hai cu trenul. Până în final am ajuns și noi la capitală, dar pe calea ferată.

Altă dată eram la munte. Că avea copilul competiție de hochei. Deci era iarnă. Deci era zăpadă. Că munte. Pornim noi spre locul competiției, soțul zicea hăis, mașina zicea cea. Nu se puneau de acord. Până în vale s-au pus de acord: la service-ul auto s-a făcut constatarea că trebuie schimbate două roți. Două, ca să fie gaura în buget mai mare.

De asta vă zic: evadarea în natură, fugitul de acasă, plecatul în concediu, ajută maxim la relația de cuplu.

Dar e musai, obligatoriu și neapărat să fie și o mașină implicată. Păi altfel unde ar mai fi distracția? Știți cum devin cei doi soți aliați și uită de toate divergențele dintre ei când trebuie să stăpânească doi copii puși pe ceartă, să scoată bani pentru schimbat roți sau să curețe covorașele pline de noroi?

Bine, asta cu covorașele la noi în familie e poveste. Soțul se minunează cum de eu și copiii putem să stăm așa de relaxați cu covorașele murdare, și mă întreb de ce îl interesează pe el așa tare, că doar nu covorașele asigură deplasarea. Degeaba îmi explică omul că sub covoarele murdare se adună umezeală, că umezeala duce la rugină, că rugina duce la gaură și că ajungem să mergem cu mașina ca alde Flinstone în Epoca de piatră. Eu tot nu pricep. Ei, dacă erau covoare roz. Sau măcar plușate, pufoase, poate poate aș avea și eu mai multă grijă. Dar așa…

Am carnet, dar conduc… mai târziu

Acum sunt în plin proces de reîmprietenire cu mașina și volanul. Că de luat carnet am luat. Dar de condus, am condus doar în America. Nu v-am zis? Între timp am zburat și cu avionul. Dus întors, asta e. Doar că acolo, pe șoselele lor cu patru benzi, am condus mașină automată. Acum parcă nu mai știu ce să fac cu atâtea pedale, și shimbător în plus. Parcă îmi mai trebuie un creier să procesez și manevrele și traficul și copiii chirăitori din spate.

Ca să nu mai spun că acum copilul mare, care între timp chiar a crescut mare cât mine, ne bate la cap să instalăm și noi la mașină un suport biciclete. Că el e mare amator de mers cu bicicleta și ar vrea să o luam peste tot.

În concluzie

  Când simt că ne călcăm pe bombeuri, mai plecăm undeva. Unde să mai plecăm însă? Că ne-am mutat la munte. Gata. Avem muntele lângă noi. Ei, găsim noi un munte pe aici de urcat. Cum cu ce? Tot cu mașina. Doar nu am întinerit între timp să iau muntele la pas.

Articol scris pentru SuperBlog. 

 

 

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.