Bicicleta second hand – o alternativa de luat in calcul

Copiii cresc de la o zi la alta si, odata cu ei, necesitatea de a cumpara aproape în fiecare sezon hainute si încaltaminte noi. Dar nu numai acestea devin necesare ci si bicicletele, trotinetele, rolele.

Dar ce te faci atunci când sezonul te prinde cu un buget redus, când dorinta este mai mare decât posibilitatile? Una dintre solutii este achizitionarea de produse second hand, o solutie de compromis care se poate dovedi o idee salvatoare. Decât sa nu cumperi deloc mai bine sa cumperi ce îti permiti. Spun asta din experienta. As fi preferat ca parintii mei sa îmi cumpere orice fel de bicicleta decât sa nu îmi cumpere deloc si sa ajung la maturitate fara sa stiu sa pedalez.

Desigur ca atunci când cumperi o bicicleta second hand sunt o multime de factori de luat în calcul, de aceea este foarte bine venita o documentare prealabila.

Consider ca învatând copiii de mici despre importanta mersului pe bicicleta ei vor fi crescuti în spiritul respectului pentru mediul înconjurator, vor îndragi miscarea în aer liber în detrimentul activitatilor sedentare de interior. Spiritul de competitie face ca, de fiecare data când se aduna doi sau mai multi copii la un loc, un concurs ad-hoc sa ia nastere imediat. Întrecerile pe aleile parcurilor sau în competitiile organizate cu diferite ocazii dau micutilor satisfactia si bucuria de a participa la un eveniment în care ei sunt eroii principali.

Eu am avut frumoasa surpriza ca un baietel s-a simtit atât de provocat de faptul ca copilul meu stie sa mearga oe bicicleta fara roti ajutatoare încât imediat a vrut sa învete si el. Mamica a ramas foarte surprinsa, pentru ca ea credea ca copilul nu este înca pregatit. Spiritul competitiv si-a spus cuvântul.

Pentru ca suntem în cautarea unei biciclete mai mari pentru copilul nostru,iar bugetul deocamdata nu este îndestulator, luam în calcul si achizitionarea uneia second hand.

DSC_0500-240x200
Biciclete second hand Bikearena

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: