De ce sa mergem la vot
Da, stiu, poate e un subiect neobisnuit pe blogul meu dar e un un aspect care ne priveste pe noi toti.
Anii trecuti am zis si eu ca nu merg la vot, ca nu ma intereseaza, am fost doar daca drumul m-a purtat prin zona sectiei de votare, etc. La fel ca multi dintre voi probabil, am gândit ca nu conteaza, ca nu ai ce alege sau alte scuze din acestea pentru a-mi linisti constiinta.
Anul acesta însa am fost parte din comisia unei sectii de votare. Nu ca reprezentant al vreunui partid politic ci desemnat, prin tragere la sorti, al societatii civile.
Ceea ce vreau sa va împartasesc este aspectul care m-a facut sa deschid ochii asupra unui fapt care mi-a dat mult de gândit.
La ora 7 dimineata la usa sectiei de votare erau deja adunate câteva persoane de vârsta a III -a aflate în drum spre piata. Cu sacoselele în mâna dar foarte hotarâte sa îsi exercite DREPTUL la vot. Pentru ca asta este un aspect pe care multi dinte noi îl uitam.
Votul nu este o obligatie ci este un drept pentru care semeni de ai nostri au luptat.
Pe parcursul întregii zile am asteptat si m-am bucurat pentru fiecare persoana sub vârsta de 50 de ani care a intrat în sectiie. Dar va spun sincer ca am vazut venerabile batrânici, abia deslusind literele, una din ele avea 93 de ani, care au venit sa voteze. Persoane care nu stiau nici sa îsi scrie numele corect, care abia au reusit sa dea o declaratie pe proprie raspundere. Persoane în baston, persoane foarte bolnave care se vedea ca au depus un efort pentru a ajunge acolo.
Atunci am realizat ca acesti oameni hotarasc de fapt viitorul nostru, al celor ce stam acasa si ne plângem ca cei ce ne conduc nu sunt buni, nu sunt demni, ca tara noastra nu este asa cum ar trebui, ca lucrurile nu merg cum ne dorim. Oare unui om trecut de 90 de ani îi pasa mai mult de viitorul tarii decât noua, celor ce mai avem înca multi ani înainte?
Atunci mi-am spus mie dar si celor din jurul meu ca nu voi mai lipsi de la nici o consultare electorala, de la nici un referendum sau alegere.
Pentru ca puterea este în mâinile noastre, a celor ce traim în tara asta. Puterea e în mâinile noastre la fiecare consultare electorala. Depinde doar de noi daca o folosim sau nu. Iar daca nu o folosim nu avem dreptul sa ne plângem de cei ce au fost alesi de altii care si-au exprimat optiunile, asa cum au crezut si au înteles ei.
Sper ca duminica aceasta media de vârsta a celor ce vor intra în sectia de votare sa coboare simtitor.