De la copilarie la preadolescenta

IMG_20151006_122213Vorbeam într-un articol precedent despre trecerea de la perioada de joaca si lipsa de griji la perioada de implicare si responsabilizare a copilului.

Sigur, trecerea nu este usoara nici pentru parinte nici pentru copil. E nevoie de mult tact si de multa întelegere din partea parintelui pentru ca aceasta trecere sa se produca cât mai lin, dar totusi sa se produca.

– Vreau sa fiu liber si sa îmi traiesc viata asa cum vreau!

– Vreau sa fiu singur, sa îmi traiesc viata singur, fara voi!

– Cred ca trebuie sa ma apuc sa îmi caut sotie si sa o pun la treaba pentru mine.

– Mama , esti o rea. Cea mai rea.

Si muuuulte astfel de replici le sunt date sa auda parintilor micilor rebeli. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, nici un copil nu va accepta de buna voie si cu mare usurinta trecerea de la “mânca-l-ar mama de dragalas” la “strânge-ti lucrurile din camera ta!”.

Ne-am confruntat si ne confruntam înca cu opozitia lui Dante în fata acestor schimbari. De multe ori opozitia lui se vede ca este gândita, voita, calculata. Dar au fost si momente în care s-a manifestat zgomotos, vehement, cu crize de nervi, trântit de obiecte sau de usi, batut din picioare. Si vor mai fi cu siguranta astfel de momente.

Cum procedam noi? Asa cum am procedat si când am traversat perioada lui NU, asa cum am traversat si perioada de crize emotionale care ne lasau storsi de puteri. Cu multa rabdare, cu multa iubire trecem împreuna peste toate aceste manifestari.

Îl lasam sa se calmeze, sa îsi exprime furia si nervozitatea, sa faca opozitie atâta câta simte. Dupa ce apele s-au linistit, preadolescentul redevine copil, cauta caldura bratelor parintesti dar si urechile dispuse sa îl asculte.

Dante ne-a vorbit de multe ori despre sentimentele contradictorii pe care le simte, despre fiorul de nervozitate care îl cuprinde, despre sentimentele negative si despre gelozie.

Uneori îl surprind cum se foloseste cu buna stiinta de aceste sentimente, cum le mimeaza si mi le serveste apoi pe tava ca si explicatii pentru a gasi întelegere. Zilele astea mi-a spus ca daca il mai supar mult s-ar putea sa faca un atac de inima… Ma fac ca îl cred pentru ca mai apoi sa discutam despre disimulare si minciuna.

Eu sunt încrezatoare ca, asa cum am ajuns pâna la aceasta vârsta folosind dialogul, comunicarea, îmbratisarile si jocul, asa vom merge si mai departe. Sunt si momente în care cedez mofturilor, sunt si momente în care nu am putere sa lupt cu micul rebel si mai ridic tonul, când cuvintele nu tocmai de rasfat îsi gasesc drum spre urechile lui.

Dar, asa cum el îsi poate manifesta liber furia sau alte sentimente negative, si eu, ca adult, am dreptul de a mi le manifesta. Copiii nu trebuie sa ne vada tot timpul cu zâmbetul pe buze si fericiti ca niste primaveri. Tristetile, dezamagirile sau furiile fac si ele parte din fiinta noastra. Importanta e totusi pastrarea masurii în manifestari. Pentru ca, asa cum i-am explicat eu lui Dante vis-a-vis de anumite manifestari de lacomie la mâncare, gândirea si rationamentul ne diferentiaza de animale. Iar controlul emotiilor e necesar tocmai pentru a putea trai în buna întelegere cu cei din jur.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.