Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee

Eu am o vorbă: copiii nu sunt proști, sunt doar mici.

Cu ani în urmă, înainte să am copii, un copil mic era o enigmă pentru mine dar tot ce gândeam era că nu e mare lucru să fii mic și oricum nevoile tale sunt puține iar părinții ți le satisfac imediat.

Abia când am avut copil și am pătruns alături de el în lumea copilăriei mi-am dat seama cât de complexă este de fapt această lume, cât de fascinantă e mintea unui pui de om și ce intensitate de trăiri ascund ochii lui inocenți și puri.

Cartea Tatal celuilalt copil de Parinoush Saniee ridică un pic vălul de pe acest mister numit copilărie. Fiind scrisă din perspectiva unui copil de patru ani și a mamei lui, pătrundem în mintea fascinantă a celui mic și realizăm ce se petrece de fapt acolo.

Micul Shahab gândește: ”Eram gata să fac orice să o înveselesc cât mai tare (pe verișoara lui).” Copiii fac orice pentru a-i vedea pe cei dragi fericiți. Ei nu înțeleg lumea, faptele, ei înțeleg sentimentele. Dacă o ispravă de-a lor i-a făcut pe cei mari să râdă ei sunt mulțumiți. De aceea de cele mai multe ori nu înțeleg de ce sunt certați sau, mai rău, admonestați, pentru că au desenat pe perete o inimioară pentru mama, de exemplu. Copilul a vrut să îi facă mamei o bucurie nicidecum să mâzgălească un perete.

Dar când faptele lui ajung să îi determine pe cei din jur să îi pună o etichetă ce se întâmplă? Copilul crede că așa trebuie el să fie și se comportă ca atare. Copilul etichetat ca fiind obraznic devine tot mai năzdrăvat, copilul etichetat prost ajunge să nu își mai dorească să arate cum poate fi de fapt. El știe că va obține atenția adulților dacă se va comporta așa cum ei să așteaptă de la el să se comporte. Cu fiecare boacănă pe care o face adultul ”îl vede”, chiar dacă asta înseamnă ceartă sau chiar chelfăneală. Copilul vrea să fie văzut, să nu fie invizibil.

Descrierile din carte privind ceea ce simte micuțul când mama lui pleacă de lângă el, panica de a nu rămâne singur (pe care toți puii de animale o au instinctiv și care la om se traduce prin plâns la despărțire), dorința de a sta cât mai lipit de mama lui, tânjirea după iubire din partea părinților ne deschid ochii asupra minții complexe pe care acesta o posedă.

Gelozia dintre frați, răsturnarea lumii copilului atunci când apare un copil mai mic în familie acaparând toată atenția și iubirea părinților apare și ea în carte.

Am discutat și eu de multe ori cu copilul meu cel mare despre ce simte atunci când s-a născut fratele lui mai mic. Copiii au sentimente foarte puternice chiar pe care nu știu să le definească, să le exprime. De aceea se pot manifesta în fel și chip, spre disperarea și nelinștea părinților.

Refuzul unui copil de a vorbi este iarăși un motiv de a fi etichetat de către adulții care au așteptări de la el.

E tulburătoare relația copilului cu tatăl, un om total ancorat în material și real, copleșit de simțul datoriei și de munca epuizantă, uitând să se mai bucure însă de viață și de familie.

Din păcate viața de adulți și de părinți ne transformă de multe ori în niște roboți, în niște ființe surde și oarbe la frumusețea din jurul nostru și, din păcate, chiar și la zâmbetele copiilor noștri.

O familie în care fiecare își face treaba dar fără bucurie și fără iubire devine o familie tristă, searbădă, fără bucuria de a fi împreună.

Bunica, femeie simplă și fără sute de cărți citite, e cea care descâlcește ițele poveștii.

Cuvintele ei sunt simple dar atât de expresive:

”(Copilul) nu știe cât de mult îl iubești. De unde să știe? Iubirea trebuie arătată. Crezi că dacă plângi și esti mâhnită din cauza lui, asta e dovadă de iubire? Tu, când îți arăți iubirea, oftezi și-i spui: O să mor de grija ta.” Câte mame nu se recunosc în această descriere? De câte ori, îngrijorate pentru ziua de mâine sau pentru situația familiei noastre, nu uităm să ne arătăm iubirea și lăsăm orele să curgă în apăsare și încruntare? Dar cum e când orele devin zile, zilele devin luni și lunile devin stil de viață?

Recomand cartea tuturor părinților pentru a-și aminti că au fost și ei copii cu ani în urmă, pentru a se întoarce în lumea copilăriei, dar nu în aceea romanțată și frumos colorată ci în aceea a spaimelor și necunoscutelor de tot felul cu care fiecare dintre noi s-a confruntat l-a un moment dat.