Copilul si autoritatea – concurs
- Buna ziua. Ce construiti aici? La ce foloseste asta?
- Doamna doctor, de ce bate inima asa de tare? Unde este esofagul? Pot sa ascult si eu cu asta (stetoscopul) ?
- Buna ziua domnul politist!
Propozitiile de mai sus sunt culese din conversatiile zilnice si firesti pe care le are copilul meu cu cei din jurul lui, inca de cand a inceput sa vorbeasca. Intotdeauna l-am incurajat sa poarte dialog pe unde sa duce, sa salute politicos, sa nu aiba retineri in a intreba daca are vreo curiozitate. Toate, desigur, in limita respectarii timpului celuilalt, a intelegerii disponibilitatii acestuia. Acum, la 7 ani, este intr-o perioada in care tace doar noaptea cand doarme (si uneori nici atunci) si are tendinta de a deveni sacaitor si obositor.Dar stiu ca e doar o faza care va trece. In schimb va ramane obisnuinta comunicarii, obisnuinta curiozitatii si a respectului pentru munca celuilalt.
Atunci cand copilul intelege despre fiecare meserie in parte, cand intelege ca fiecare este in acel loc pentru a-si face treaba, chiar daca aceasta implica un pic de severitate, severitatea de fapt inseamna seriozitate si concentrarea pe a face treaba bine. Nu l-am amenintat cu injectia, cu doctorul sau cu politistul. L-am invatat ca, daca vreodata nu ma mai vede prin parc, primul om caruia sa se adreseze sa fie jandarmul sau politistul. La medic mergem sa se faca bine nu sa ne faca buba.
Am crescut cu o teribila inhibitie fata de autoritati, de autoritate, pornind poate si de la atitudinea autoritara a tatalui. E o inhibitie care te paralazizeaza in momente cand ai mai mare nevoie de curaj, de stapanire, de sprijin. Frica de profesori e o alta frica ce ne-a terorizat pe multi din generatia noastra.
Exista insa o granita subtire intre ceea ce am scris mai sus si respect. Respectul insa vine din cunoastere. Consider ca e foarte important sa invatam copilul sa respecte pe cel din fata lui, nu doar acum, copil fiind,, ci si atunci cand va creste. Sa respecti munca celuilalt, sa ai incredere ca va face tot ce va putea sa te ajute din prisma meseriei lui, este o chestiune care se invata si care aduce multe beneficii.
Imi doresc ca el sa devina un adult independent, care sa stie sa se delimiteze in pareri si actiuni fata de ceilalti, dar care sa stie ce inseamna sa il repecti pe cel de langa tine, asa cum fiecare din noi pretindem sa fim respectati. Cred ca epoca “capului plecat si a caciulii rasucite in maini” a trecut, lasand loc vremurilor dialogului si echilibrului.
In acest context va propun un concurs organizat la propunerea Totul despre mame in care puteti castiga 3 dintre cartile lui Alfie Kohn: Parenting Necondiționat, Mitul temei pentru acasă, Pedepsiți prin recompense. Autorul este cunoscut pentru cartile si ideile sale in privinta cresterii copiilor si a relatiilor dintre parinti si copii precum si pentru seriile de conferinte pe care le tine in legatura cu aceste subiecte.
Ce trebuie sa faceti:
Sa lasati un comentariu legat de subiectul pe care vi l-am propus , respectiv relatia copilului cu autoritatea: obedienta vs independenta.
Sa mentionati ce carte v-ar placea sa castigati din cele trei.
Cele mai interesante trei raspunsuri vor fi premiate cu cate una din cele trei carti mentionate.
Concursul dureaza pana in data de 30 aprilie.
Va astept cu interes raspunsurile si va rog sa dati de veste si altor parinti despre concurs.
Din experienta de mama de copii scolari, constat ca generatia noastra, din fuga de autoritate s-a directionat la extrema cealalta, adica la lipsa de respect si la contestarea autoritatii. Vad parinti care contesta autoritatea invatatorului la clasa (din pacate de fata cu copilul) sau soferi care contesta autoritatea politistului din intersectie. Atata timp, cat ca parinti, devenim prietenii copiilor nostri abandonam cu buna stiinta autoritatea noastra de parinti. Respectul se invata din familie si din dorinta de a fugi de autoritatea cu care am crescut, ne-am deplasat catre lipsa autoritatii, a relaxarii educatiei si a solicitarilor minime de la copii, impovarandu-ne pe noi cu alte responsabilitati. Consider ca fiecare trebuie sa fie responsabil pentru ceea ce face si sa isi asume responsabilitatea faptelor sale. Pledez pentru independenta copiilor, dar asumata constient, in momentul in care sunt pregatiti si isi asuma si riscurile actiunilor lor.
Legat de cartile propuse, mi-ar placea sa citesc Mitul temei pentru acasa, pentru ca am nevoie de idei privind prezentarea temelor si a invatatului, astfel incat sa fie mai placute orele de studiu.
Copilul trebuie respectat. Daca noi il respectam, indrumam si-l sustinem va avea o stima de sine foarte bine conturata si astfel el va deveni indepedent si va putea oferi la randul sau politete si respect, ceea ce noi ne dorim ca parinti. Vechiul sistem ne-a inhibat toate emotiile si chiar personalitatea…. Vrem copii liberi, atunci trebuie sa le dam aripi!
Mi-ar placea sa castig cartea Pedepsiti prin recompense. Atat pentru mine, dar si pentru bunici care ne critica fiecare alegere pe care o luam in legaturacu copilul?
Ar fi frumos ca tot mai multe mame sa incerce sa isi educe in acest fel copiii. Din pacate se pierd de multe ori din vedere aspecte importante care pot influenta negativ buna crestere a unui copil. Chiar daca inca nu am un copil, observ foarte multe greseli pe care tinerii, ajunsi mult prea repede parinti, le fac. E important sa ne crestem copiii echilibrat, invatandu-i adevaratele valori ale vietii, oferindu-le incredere si fiind cei mai buni prieteni ai lor (de ce nu!).
Eu pledez pentru independenta copilului. Asta nu inseamna ca ma asez confortabil in fotoliu si il las sa faca ce-l taie capul, dar nici nu stau in ceafa lui sa-i urmaresc/ corectez fiecare pas. Face traznai si mai mari si mai mici, dar de fiecare data incerc sa ma pun in locul lui, sa imi imaginez eu cum as fi reactionat in aceleasi circumstante si cu “resursele” lui. Vorbim, aflu care au fost motivele pentru care a reactionat intr-un fel sau altul, si facem un joc de rol “cum ar fi fost daca faceam altfel in situatia data”. Uneori iese bine, alteori nu, cateodata nu vrea sa-mi motiveze reactia (pe moment, avem “confesiuni” cateva ore mai tarziu, sau a doua zi).
Oricare din cele 3 carti mi-ar fi de folos.
Sunt mulți cei care apreciază când un copil “stă locului”, “nu suflă” sau când e “cuminte-foc”. Fie ca vorbim de relația copil-părinte, copil-profesor, copil-străini, obediența este zgomotos de mult apreciată și încurajată, ea stând la baza comparațiilor atât de nocive pentru temperamentul multor copii :”uite ce cuminte stă Popescu, tu de ce nu poți?”
Din păcate, orice formă de independență acordată copilului este privită ca o formă de “scăpare de sub controlul”. Autoritatea părintelui se măsoară în grade de cumințenie și note mari în carnetul copiilor.
Iar această balanță dureros înclinată spre autoritate, în detrimentul echilibrului, va produce în continuare adulți nesiguri și anxioși.
(Pedepsiti prin recompense)