Weekend in capitala

Octombrie ne-a găsit cu dor de ducă și de vacanță. Dar planurile s-au schimbat din mers așa ca am ales să facem doar o ieșire de unweekend. sau un city-break cum i se mai spune acum.

Pentru ca tati era deja in București cu niște treburi și invitația finilor de a-i vizita se tot repetase, am zis că e momentul numai bun pentru a ieși din cotidianul de zi cu zi.

Așa că mi-am făcut curaj și am plecat la drum singură cu năzdrăvanii mei.

Seara ne-a prins cu pregătiri și bagaje și s-a prelungit până târziu, către miezul nopții. Dimineața devreme însă copiii erau în formă, Horia pentru că oricum este foarte matinal iar Dante pentru că era nerăbdător să meargă cu trenul.

Călătoria a fost neașteptat de liniștită, Horia a dormit aproape tot drumul, timp în care eu și cu Dante ne-am distrat cu matematica. Nu credeam ca o carte de matematică poate ține ocupat un copil de clasa a II-a așa de multă vreme dar s-a dovedit că se poate. Pe lângă noi s-au distrat și vecinii de călătorie, întrebările provocatoare îi făcea și pe ei să se gândească la răspuns.

Ultima oră a fost puțin mai dificilă, copiii începuseră să se plictisească, dar cu zâmbete, jocuri și cooperarea celor din jur, călătoria s-a încheiat cu bine.

Deși a fost un weekend ploios, aveam de acasă un obiectiv bine stabilit: să vizitez cu Dante Orășelul Cunoașterii. Auzisem numai de bine despre el și vroiam să profităm din plin.

Am avut noroc să nimerim și la o lecție de chimie amuzanta, cu experimente interesante și foarte instructive. Copiii s-au jucat cu focul la propriu, au aflat despre pixurile cu cerneala invizibila si multe altele.

Mi-a placut locul, mi-a placut că sunt foarte multe centre de activități. Noi am fost cam pe fugă totuși, e de mers în mai multe reprize pentru a avea răbdare pentru toate câte sunt acolo și pentru a-i vorbi copilului despre fiecare ramură a științei care este prezentată. Dante a fost foarte interesat de electricitate, mai ales că am văzut împreună de curând un documentar despre cum a apărut electricitatea.

 

 

 

 

 

 

Despre Ikea auzisem în fel și chip, mi-o închipuiam imensă, ca un fel de oraș așa. Nu că nu ar fi imensă, dar nu e cum îmi imaginam eu. Nu căutam ceva anume, sau nu venisem cu idee în cap,așa că ne-am uitat și noi în stânga și în dreapta, urmând să se decanteze informațiile în zilele următoare. Desigur că tot Dante a fost cel care m-a amuzat cu atitudinea lui. Și-a luat un creion, o hârtie și un centimetru de măsurat și a început să se joace de-a inginerul. Nu-i așa că-i stă grozav?

Pentru că Teatrul de Comedie pentru copii este imediat în apropiere de locuința finilor noștri, am profitat de ocazie si duminică dimineața am mers cu Dante la un spectacol. Petrică și lupul este un spectacol perfect pentru un copil ce merge pentru prima dată, desi cu Dante am mai fost la spectacole instrumentale. Mi-a plăcut conceptul, mi-a plăcut că sunt prezentate instrumentele, atmosfera e relaxanta, spectacolul durează mai puțin de o oră, cât să nu pună răbdarea copiilor la încercare. Deși pe afiș se specifică ca este pentru copii peste 7 ani părinții nu prea țin cont de asta și e păcat. copiii mici nu au răbdare si ar trebui orientati spre spectacole pentru vârsta lor. Muzica a fost plăcută, povestea a fost însoțită de vizual, adică de o doamnă care desena cu nisip, ceva foarte modern și inedit (așa ni s/a părut nouă, pentru că numai văzusem). Muzică și desen, poveste și sunet, ce poți dori mai mult de la un spectacol. Dar ce m-a impresionat la fel de mult a fost faptul ca directoarea teatrului, doamna Felicia Filip, era chiar acolo, în sală, modestă și liniștită, alături de soțul dânsei. Oamenii veniseră să vadă cum decurg lucrurile, pentru ei era o zi obișnuită de lucru, deși era duminică dimineața. Am înteles încă o dată că vedetele, oamenii mari, sunt aceia care au o inimă mare și nu care apar zi de zi la televizor împopoțonați și dând din mâini.

 

 

 

 

 

 

 

 

Am profitat de vremea buna si pentru o plimbare in parc.

Nu ne-am intors nici cu mana goală. O pereche de cizme haioase nu ne-au lăsat pur și simplu să plecăm fără ele. Eu am zis că sunt dinozauri, dar pana la urmă cred că sunt de fapt crocodili. Oricum Dante e tare mândru de ele și de când am ajuns acasă nu se mai incaltă cu altceva. Noroc că plouă și se potrivesc cu vremea 🙂

Una peste alta a fost un weekend reușit.