Scrisoarea mamei către Moș Crăciun
Anul acesta am reușit să avem un colț amenajat special pentru Moș Crăciun, în care am aranjat o mulțime de decorațiuni de sezon care ne-au încântat și ne încântă încă. Pisicile au stat mai potolite, Horia a fost încântat și nu a stricat nimic, așa că totul a mers conform planului. Am putut face chiar și o ședință foto cu ei, deși aici a fost ceva mai dificil având în vedere că Horia e mereu în mișcare și e tare greu să îl ții locului. Dar Dante a reușit cu ajutorul cărții Povești muzicale de Crăciun scrisă de Cristina Andone.
Am schimbat și abordarea către Moș Crăciun, în sensul că am scris eu scrisoare și nu copiii. Iată scrisoarea mamei:
Dragă Moș Crăciun,
năzdrăvanii ăștia doi mi-au pus mintea pe bigudiuri anul ăsta, au făcut multe nefăcute, mi-au menținut silueta în formă și atenția trează, oboseala a fost sora mea de zi cu zi, au întors de multe ori casa cu susul în jos.
Totuși, să știi că sunt copii buni, mai ales când vor ei. Din când în când se împacă chiar bine, așa cum am reușit să îi surprind în pozele astea.
Așa că, te rog eu, adu-le și lor jucării, jocuri și ce mai crezi tu acolo! Au promis că la anul vor fi mai mari și, poate, mai liniștiți și mai înțelepți. Iar de nu va fi să fie la anul, anii următori sigur vor fi. Cresc așa de repede și mâine-poimâine vor fi mari și nu vor mai aștepta jucării.
Dante a zis că nu-ți mai scrie scrisoare, că vrea să fie surprins de ce îi aduci. Așa că ți-am scris eu, ca să nu uiți de ei .
semnat: mama lui Dante și a lui Horia.
Până la urmă chiar a venit Moș Crăciun și anul acesta. Oricât de năzdrăvani ar fi copiii, până la urmă sunt doar copii și bucuria din ochii lor în fața cadourile primite sunt de neprețuit. Entuziasmul cu care s-au jucat cu tot ce au primit ne-a făcut și pe noi să redevenim copii.