Zambetele si bucuriile simple nu costa nimic, oriunde am fi – 10 august-

Gata, azi m-am trezit cu alt entuziasm şi altă energie şi bine am făcut. Până la urmă am conştientizat că nu sunt aici să fac lucrurile cu hei-rup, că nu mă fugăreşte nimeni de la spate să rezolv toate într-o zi şi că până la urmă nu are nimeni nici o aşteptare de la mine.

Doar setarea mea mentală care spunea că trebuie să fac şi aia şi aia, să ştiu şi aia şi aia mă făcea să fiu stresată.

Cu un telefon am rezolvat şi programarea pentru o întâlnire pentru a-l înscrie pe Dante la şcoală, am făcut şi un drum până acolo şi am luat documentele pe care le avem de completat până la data întâlnirii.

Şcoala e mică dar are un aer plăcut, intim, sunt sigură  că lui Dante îi va plăcea acolo.

La fieccare şcoală sunt afisate la loc vizibil placute care atenţionează că e un perimetru fără fumat. Simplu şi fără echivoc, nu lasă loc de interpretări.

Am mai vizitat şi câteva magazine, ne-am pierdut printre rafturi cu haine, produse pentru casă şi alte mărunţişuri ce mai sunt necesare la o casă nouă plus cate un tricou pe care scrie New Port (7$ bucata) pe care le vom purta maine la picnic.  Bucuria mea este că mi-am luat o lampă şi un bec puternic pentru a putea citi, picta sau ce năzdrăvănii mai fac eu, chiar şi atunci când se întunecă. Lumina în casă e destul de redusă, ideea fiind de economie, fiindu-ne alocată o anumită sumă inn care să ne incadrăm cu consumul.  Ce depăşeşte plătim în plus. Aşa că aveam nevoie de o lampă portabilă pe care să o plimb cu mine pe unde am nevoie.

Ce a fost azi remercabil în atenţia mea a fost amabilitatea şi disponibilitatea oamenilor de a te ajuta. Atât la şcoală cât şi la magazine toată lumea ne-a întrebat dacă ne poate ajuta, ne-a îndrumat, ne-a zâmbit. Da, ştiu că la vânzători e un automatism aproape, căpătat în timp, dar zău că te simţi bine când intri undeva şi esti intrebat daca poti fi ajutat, sau pur si simplu esti intrebat ce mai faci azi. Obişnuită cu secretarele de la noi din ţară şi cu oamenii care se ascund după birouri, faptul că la şcoală o doamnă a ieşit din biroul ei doar ca să ne conducă la un ghişeu aflat în capătul holului pur şi simplu m-a făcut să mă întreb din nou ce mănâncă oamenii ăştia şi de ce la noi nu se poate. Sigur, şi la noi sunt astfel de oameni, dar sunt atât de rari că nu sunt normalitate.

Miruna tocmai a readus in atentie pe FB un articol-scrisoare adresat celor care vor să plece din ţară. Eu cred că toţi tinerii ar trebui să iasă din ţară fie şi pentru o perioadă scurtă de timp. Le va schimba perspectiva, gândirea, orizontul. Pe mine plecarea din tara acum niste ani m-a ajutat sa capat mai multa incredere in mine, sa inteleg ca lumea nu e doar ceea ce invatasem in carti si vazusem la parintii si profesorii mei. Nu doar despre bani este vorba. Deloc. Pentru că pe cât câştigi pe atât cheltui. Este vorba despre o altă normalitate, normalitatea ordinii, organizării, locului bine stabilit şi respectat. Poate dacă generaţiile ce vin după noi deprind alte obiceiuri se va ajunge şi la noi la o astfel de normalitate.

Si mai e şi normalitatea unei alte stări de spirit, unei alte energii pe care o emani si pe care o ai in jurul tau. Cum frumos a scris Andreea azi in articolul Remediu pentru mutre acre, e alegerea noastra cum ne incepem si ne continuam ziua.

Eu mi-am inceput ziua cu melodia Hit the road Jack. Zau că mi-a dat o energie bună. Si mi-am incheiat ziua cu un sfert de oră doar eu cu mine privind luna. Profit cat pot de faptul că pot ieşi afară oricând vreau şi pot privi cerul, copacii, iarba.

O alta bucurie a fost şi faptul că am înţeles cum fucţionează cuptorul şi am făcut o prăjitură la el şi o friptură absolut delicioase. E un cuptor inteligent, care menţine temperatura, care se închide singur când îşi termină treaba, care bipăie şi ţiuie pentru a mă anunţa una alta.

Sunt bucurii simple care nu costă nimic dar care contează enorm în starea noastră de bine.