A doua săptămână de decembrie în America

Perioada Crăciunului are ceva aparte. Vine într-adevăr cu multă bucurie, cu emoție și chiar cu magie, dar vine și cu o mulțime de sentimente amestecate.

Deși am avut o săptămână destul de ocupată, spre sfârșitul ei m-am pleoștit și m-au copleșit tot felul de doruri și sentimente.

Am zis că am o listă de filme de Crăciun pe care vreau să le văd dar deocamdată nu prea am avut vreme de ele. Horia ne-a dat emoții cu febră și dureri de cap așa că frumusețea zăpezii căzute miercuri a fost mai mult o provocare pentru mine că a trebuit să conduc până la clinică. Dar el a zburdat vesel prin zăpadă când am ieșit, așa că am lăsat și eu grijile deoparte.

Am avut o întâlnire cu fetele, deja a devenit obișnuință și rutină întâlnirea cu ele deși fiecare întâlnire are ceva al ei, specific gazdei.

Săptămâna asta a fost despre frumusețea femeii. Ideea de la care s-a pornit a fost ca toate să mergem îmbrăcate în rochii. Eventual cu tocuri și aranjate. Pentru mine, care m-am obișnuit să umblu în rochii și o fac foarte des, indiferent de vreme (mai ales că acum folosesc mașina și nu merg prin ploaie sau zăpadă), a fost ceva normal.

Dar pentru femei din alte țări, unele din ele care nu se arată în public cu  brațele neacoperite, cu capul descoperit sau aranjate, a fost chiar un eveniment special. Chiar și fetele care nu sunt împiedicate de religie sau alte cutume, dar care și-au făcut o rutină din comoditatea de a se îmbrăca în pantaloni și pulover, lejer, au simțit că e altceva să vină la o banală întâlnire de prânz între fete, îmbrăcate elegant.

Sigur că a fost mare haz, mai ales că afară era zăpadă și unele erau cu tocuri. Femeile pot orice atâta vreme cât pot merge cu tocuri pe zăpadă, a fost concluzia întâlnirii.

Ceea ce însă am văzut eu a fost frumusețea femeii. Indiferent de culoarea pielii, de forma corpului, de religie, de cutume sociale sau religioase, că sunt mame sau nu, femeile sunt frumoase și puternice. Femeile duc pe umerii lor cea mai mare parte a lumii ăsteia. Prin ceea ce fac zi de zi, prin rutina pe care o îndeplinesc, prin grija pe care o poartă copiilor, soților, celor dragi, femeile fac o muncă fantastică.

Vorbesc cu femei din toată lumea, schimbăm idei și informații. După atâtea luni mi-am dat seama că, indiferent de scara socială, de profesie sau țară, femeile se confruntă cu aceleași provocări: curățenie, creștere și îngrijire copii, atenție pentru soț, gătit, spălat și toate câte le știți și voi.

Toate femeile tânjesc după recunoașterea acestor eforturi pe care ele le fac. Toate femeile merită apreciate și iubite.

Poate ziua aceea a fost cea care a declanșat starea mea din zilele următoare. Mi s-a făcut dor de fetele din orașul meu, cele alături de care anul trecut am petrecut Secret Santa și acum am văzut doar poze de la evenimentul la care ele au participat. Mi s-a făcut dor de atmosfera de la noi din țară din preajma sărbătorilor. Și nu, nu vorbesc de aglomerație și toate cele, că nu prea am avut eu treabă cu asta. Cred că mă gândesc mai degrabă la o stare de spirit, la un ceva mai greu de spus în cuvinte. Mi s-a făcut dor de Super Bloggerii care weekendul acesta se întâlnesc la Sinaia, mi s-a făcut dor de munții noștri, de o vacanță de dinainte de Crăciun petrecută împreună cu soțul la munte când a fost cu muzică populară, cu hore și voie bună la pensiunea unde am stat. Sunt mici detalii care te fac să te simți acasă și pe care le cauți atunci când nu le ai.

Dar ne bucurăm că suntem împreună în primul rând, că suntem bine cu toții.

Am reușit să luăm și brăduț pentru că mai ales Horia își dorea foarte tare. Am luat unul natural, crescut special în pepinieră, cu crengi dese și cu un miros minunat de pădure și zăpadă. Ne adunăm în jurul lui și ne simțim ca acasă.

Pentru că pe mine mă apucase dorul de acasă, și, printre lacrimi și suspine, am spus că vreau înapoi acasă, dar apoi  am realizat că de fapt aici e acasă pentru noi, aici unde suntem cu toții. Pentru că în Brăila nu mai avem o casă după care să suspin.

Am fost foarte ocupată săptămâna asta și pentru că mi-am propus să confecționez câte o pereche de cercei pentru fiecare din fetele cu care interacționez aici. Pentru că sunt mai mult de 20 de soții am avut ceva treabă dar mi-a făcut mare plăcere. Ocazie cu care m-am gândit mai intens la un magazin online pe care să îl deschid încă de pe acum și pe care să îl pun la treabă când mă întorc în țară și, poate, cine știe, la un moment dat va deveni și un magazin real, așa cum visez de niște ani, un loc în care să se întâlnească oameni frumoși, să servesc ceai și biscuiți, să umblu îmbrăcată în catifea și perle și să fac tot felul de acțiuni pentru comunitate. E un vis la care mă întorc din când în când și pe care îl tot mângâi în gând.

 

Am reușit să ajungem să vedem și luminițele din centru, din New Port. A fost o seară plăcută, călduță, numai bună pentru plimbare. Copiii au fost încântați de ce vedeau, eu am mai oftat de câteva ori și apoi am alungat gândurile și dorurile propunând să mergem să luăm și cina undeva. Întotdeauna o cină în oraș parcă mai alungă monotonia și grijile.

Sâmbătă am plecat spre un outlet care s-a dovedit a fi chiar un mall, unul care ne-a plăcut foarte mult și în care putem să spunem că ne-am simțit ca acasă. Deși nu am putut eu să stau printre rafturile cu haine atât pe cât aș fi vrut, copiii s-au bucurat de decorațiuni, de carusel, de gogoși cu tot felul de glazuri pe ele. Fiecare vârstă cu bucuriile ei: eu m-am bucurat de o bluză de sezon iar ei de toate cele de mai sus.

Vă doresc să aveți o săptămână frumoasă, vă doresc să simțiți mai mult bucuria sărbătorii și mai puțin grijile și pregătirile specifice!