Scrisoare către mine, cea de la 26 de ani

Draga Vali,

da, tu, cea de la 26 de ani! Tu, cea cu geacă de blugi, tricou prespalat și pantalon nedefinit. Tu, care nici nu cunoști cuvântul modă și îți pasă de el cu atât mai puțin. Pentru că, la cele 50 de kg ale tale cu tot cu geacă, ai impresia că ești bine așa cum ești, deși te vezi atât de imperfectă. Dacă ai ști ce perfectă ești, cu tenul de porțelan, cu osatura puternică, cu mușchii întinși și definiți, capabilă să mergi pe jos kilometri întregi fără să îți fie foame sau sete, doar cu câteva mere în rucsac. Pentru că poșeta e un cuvânt necunoscut ție. Sigur, mă fac că nu văd părul ăla încâlcit, chipurile ondulat, dar care nu a văzut în viața lui un produs de îngrijire în afară da șampon. Despre alte produse de îngrijire sau înfrumusețare nu pomenesc, că nici nu te interesează.

Deci, dragă Vali cea de 26 de ani. Hai să îți spun cum stă treaba peste vreo 20 de ani (da, știu, nici cu mintea nu poți cuprinde atâția ani).

Să știi că timpul ăsta mult așază așa bine lucrurile că nu îți vine să crezi. Da, acum îți faci griji despre cum vei evolua, care e cel mai potrivit job pentru tine, ce vei face în viață și de ce ai venit pe Pământ. Bine, în cea mai mare parte acum ești preocupată doar de distracție, de ieșiri, de … băieți. Pardon, nici ei nu te interesează prea tare. Doar că privești uneori cu îngrijorare în viitor și te întrebi dacă vei apuca și tu să ai o viață ”în rândul lumii”. Mai ales că deja ești ”fată bătrână” după cum spun … bătrânii. Dar tu te întrebi mereu: ce atâta grabă?

Nu vrei să fii ca mama ta. Nici ca alte femei pe care le vezi în jur. Măritatul ți se pare o prostie. Așa cum o prostie ți se pare să gătești în fiecare zi, să pui murături și să faci zacuscă.

Copiii? Habar nu ai ce-s ăia. N-ai avut tangență cu ei și nici nu ți dorești să ai. Ți se par niște ființe ciudate care au curajul să te privească adânc în ochi și să scotocească fără milă pe acolo. Ce or găsi acolo oare?

Hai să îți povestesc însă că, peste 20 de ani, multe din ce crezi acum devin normalul zilelor tale. Până și rujul devine parte din arsenalul tău de ieșit în oraș. Da, da, rujul, chestia aia roșie cu care te dai pe buze ca să capeți încredere și să îți pună trăsăturile în evidență.

Măritișul nu e așa bau-bau cum te-au făcut alții să crezi. Ai și tu un cuvânt de spus, poți alege să faci sau să nu face lucruri, e și despre tine, nu doar despre el. Casnicia e și despre iubire și romantism ca în filme, dar cel mai mult este despre respect, înțelegere, încredere, comunicare. Când ceva scârțâie, privitul în ochi și sinceritatea ajută cel mai mult. Nu florile aduse lângă micul dejun în pat, nu cadourile scumpe după care să ascunzi cine știe ce vinovății. Bine, ajută și ele dar pot fi degeaba daca nu le au pe toate celelalte.

Copiii… oooo, copiii. Va veni vremea când toată viața ta va însemna ființele astea mici și neajutorate care te vor privi în ochi și îți vor transmite că ești cea mai frumoasă, că ești perfectă, că ești de ajuns așa cum ești.. Bine, vor crește și vor începe să îți spună și că ești o mamă rea, că ești ”goaznică” sau alte ”drăgălășenii”. Dar pe tine te va pufni râsul, deși te vei strădui să stai serioasă și chiar să te prefaci supărată. Vei găsi în ei tot sensul vieții tale pentru multă vreme.

Moda va deveni o preocupare constantă, vei avea grijă cum te îmbraci, vei ști diferența dintre hainele de zi și cele de seară, vei deveni expertă în a folosi un luminator pentru ten, un fond de ten sau un blush. Îți vor plăcea parfumurile fine (și scumpe). Vei purta cercei și alte zorzoane, ba chiar le vei confecționa chiar tu cu mare pasiune.

Vei face ce îți place. Vei învăța un milion de lucruri noi, de chestii la care tu nici nu te gândești în vremurile tale și la cei 2o și ceva de ani ai tăi. Da, școala și învățarea nu se termină o dată cu facultatea. Nuuuu. Ba chiar vei deveni și mai dornică să înveți. Ca să nu mai punem la socoteală că vei relua toată școala împreună cu copiii tăi. De două ori chiar. Dar îți va plăcea. Va fi altfel. Te vei simți împlinită să dai mai departe ceea ce știi. Vei savura mirarea lor când îți vor auzi vorbele.

Despre bani îți spun doar să nu îți faci griji. Nu pentru că vor crește în copaci sau vor cuge la robinet, ci pentru că vei învăța despre ei, despre energia lor, despre faptul că ei sunt un mijloc și nu un scop, sunt o formă de energie, nu o povară pentru care să nu dormi noaptea de griji.

Vei învăța să nu mai faci compromisuri, să spui nu, să ai lângă tine oameni pe măsura ta, oameni care să conteze, nu să te saboteze. Vei învăța că pentru iubire, profesie sau prietenie nu trebuie să pleci capul, să taci și să înghiți, să treci cu vederea dacă te afectează direct. Vei învăța că o ceartă nu e un capăt de lume, că o discuție în contradictoriu nu înseamnă un sfârșit de relație. Dimpotrivă, sunt eliberatoare. Vei învăța greu astea, după multe erori și frustrări, dar în final va fi bine.

Despre Făt-Frumos nu îți spun prea multe pentru că nimic din ce te-au învățat basmele nu e adevărat. Sigur, de frumos e frumos. Dar ce contează cu adevărat e că te înțelege, că îl înțelegi, că vă regăsiți de fiecare dată cu bucurie, că vă sprijiniți, că vă plimbați mână în mână, că vă bucurați de fulgii de nea sau de copacii înfloriți de parcă ați avea 20 de ani. Acel ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” are așa de multe nuanțe…

Dar cel mai mare secret pe care vreau să ți-l împărtășesc este că nu vei fi bătrână. Nu, la 46 de ani te vei simți încă tânără. Vei simți că trăiești cea mai bună viață a ta. Vei călători și vei vedea țări străine. Vei lua de multe ori lucruri de la capăt și vei învăța să pictezi. Te vei juca cu mingea și vei striga de bucurie ca un copil.

Sigur, corpul va mai protesta el, te va mai trage în jos uneori, dar vei avea grijă de el. Vei învăța să o faci: alimentație, suplimente, gânduri, acțiuni. Cu sportul nu prea te vei împăca dar, hei, nici nu trebuie să le faci pe toate bine. Despre colăcei, cute între sprâncene și riduri, câteva kilograme mai mult, nu îți povestesc pentru că, știi ce, fac parte din tine și vei învăța să le accepți. Chiar și faptul că vei semăna tot mai mult cu mama ta, după ce peste 40 de ani ai semănat cu tatăl tău, vei învăța să accepți.. Pur și simplu te vei trezi într-o zi, te vei privi în oglidă și vei zice: hello, mama, cum ai apărut tu aici, pe chipul meu?

Vei învăța, așadar, în 20 de ani, că perfecțiunea stă în imperfecțiune. Așează-te confortabil și privește cu bucurie filmul vieții tale. Va fi perfectă așa cum va fi. Fără regrete, fără privit în urmă. Doar înainte. Pentru că viața poate începe și la 40 de ani.