Eu merit! Conștientizarea care a venit la maturitate

Să fii conștient că meriți tot ce ți se întâmplă frumos în viață poate fi uneori mai greu decât pare.

Copilul știe că merită tot ce e mai bun

Când eram în America, aveam la dispoziție veselă de bucătărie pentru tot ceea ce era necesar. Erau pahare obișnuite, de apă, dar erau și pahare cu picior, pentru vin sau alte băuturi. De multe ori găseam pe blat câte un pahar din ăsta cu picior și nu înțelegeam cum ajungea acolo, dacă nu băusem vin sau nu avusesem musafiri. Până când am înțeles: copilul nostru mare, Dante, obișnuia să bea apă cu un astfel de pahar. Când l-am întrebat de ce nu alege un pahar obișnuit, pentru apă, mi-a spus: pentru că îmi place să mă răsfăț și pentru că merit.

Altă dată ne nimerisem pe o stradă nu tocmai plăcută: cu străzi murdare, magazine nu tocmai arătoase, oameni fel de fel. Dante mi-a zis să plecăm mai repede de acolo, că nu îi place deloc atmosfera. L-am întrebat: și dacă am fi locuit pe o astfel de stradă? Răspunsul lui: poate voi. Eu sigur nu merit asta.

De la ”nu e pentru mine” la ”eu merit tot ce e mai bun”

Mi-au trebuit mulți ani să înțeleg că merit să mi se întâmple și lucruri bune, să accept că merit să ridic ștacheta așteptărilor mele. Am acceptat greu că merit să locuiesc într-un apartament cu trei camere, luminos și aranjat, că merit să port o haină bună chiar dacă nu era o ocazie specială. Încă lucrez la acceptarea faptului că merit să primesc bani pentru valoarea mea.

Credințele limitative cu care am crescut

Am crescut cu conceptul că ”noi suntem săraci și nu are rost să vrem mai mult”, ” mâncatul la restaurant e un lux pe care nu ni-l permitem”, ”hotelurile sunt pentru bogați”, ”viața e pentru a munci din greu”, ”banii se fac doar cu muncă grea”.

Am crescut cu vitrina plină de pahare din cristal, frumos colorate și sculptate, dar din care nu bea niciodată nimeni. Doar eu cu fratele meu o mai făceam pe ascuns, când nu erau părinții acasă. Pentru că noi, copiii, meritam. Dar nu era voie să merităm astfel de răsfățuri.

Ceașca de cafea care îmi spune că orice e bun e și pentru mine

În tot tăvălugul mutărilor noastre am păstrat un set de cești de cafea/ceai pe care mi le-a oferit mama-soacră. Sunt niște cești cu farfurioară cu ornamente dichisite, cu auriu, albastru. Mie îmi inspiră răsfăț și lux. Le-am păstrat și salvat pentru îmi place să mă răsfăț.

Pentru că din când în când vreau să mă simt ca o regină. Pentru că din când în când vreau să simt că îmi beau cafeaua la un restaurant de lux din Londra sau Paris. Pentru că uneori vreau să simt că sunt înconjurată de opulență, chiar dacă asta e inspirată de o simplă ceașcă. Uneori avem nevoie de puțin ca să simțim că avem o viață mai bună.

La fel simt și cu hainele și bijuteriile. Chiar dacă profit de două sau trei ore de liniște în casă, atunci când mă așez la masa de lucru îmi place să mă îmbrac frumos. Îmi place să îmi petrec ziua parfumată, aranjată, să ies din pijamale și să onorez ziua.

Le transmit și copiilor ideea că eu merit. Nu le spun: mie mi-am luat un lucru ieftin iar pentru LEGO al tău am dat o grămadă de bani. Dimpotrivă, copilul e bine să crească cu respect pentru părinte și să vadă că si părintele se respectă. Chiar dacă îmi iau o haină de la reducere sau de la SH, îi transmit că e normalul, că pe aceea mi-am dorit-o, nu că am făcut un sacrificiu pentru ca să îi cumpăr lui ceva mai scump.

Perlele ne spun că merităm să ne respectăm

De aceea am început să creez bijuterii cu perle. Pentru că merităm. Merităm să fim frumoase, să purtăm bijuterii speciale în orice moment al zilei. Perlele au ceva aparte, dar au și acea aură de lux, de opulență, de femeie sigură pe ea și pe ceea ce este bun pentru ea.

E un drum lung de la ”eu nu merit asta” la ” eu merit și îmbrățișez tot ceea ce e mai frumos și mai bun în viața mea”. Dar vine un moment în care schimbarea e chiar sub ochii noștri.