Anthony Bourdain – Roadrunner, film biografic

Fiecare om e o poveste. Fiecare om poartă cu el o poveste.

De curând mi-a spus Dante, băiatul meu cel mare,  cât de mult îi place să stea de vorbă cu oamenii, chiar și necunoscuți. Îi place să le pună întrebări, să le afle povestea de viață, să le înțeleagă parcursul. Cel mai probabil curiozitatea lui este din curiozitatea de a prevedea propria viață viitoare.

De ce îmi plac biografiile

Cu aceeași curiozitate citesc și eu biografii ale oamenilor celebri sau mai puțin celebri.

Mereu mi-au plăcut biografiile. Chiar de pe vremea când nu erau la modă sub formă de cărți celebre, filme sau documentare, podcast-uri sau alte forme vizuale din ziua de azi.

Le citeam cu curiozitatea omului ce are un drum de parcurs și se întreabă dacă merge pe cărarea cea bună, bătătorită, sau să încerce alte cărări.

În ultimii ani sunt atrasă de biografii din rolul de mamă. E firesc, ca părinte, să mă întreb care va fi viitorul copiilor mei, să mă uit la ei să văd care le sunt calitățile, înclinațiile, să fac asocieri cu viețile altor oameni și să sper în tot ce e mai bine și mai bun în viața lor.

Anthony Bourdain – personajul și omul

Zilele astea am văzut un film despre viața profesională și personală a unei celebrități de pe Travel Chanel.

Acest canal TV era pentru mine cu ani în urmă poarta ce se deschidea către visele mele.

Pe atunci, în anii 2005-2010, călătoriile păreau ceva ce vezi doar la televizor. Nu cunoșteam oameni care să meargă pur și simplu într-un loc îndepărtat de pe Glob doar de dragul descoperirii. Dar eram fascinată de ceea ce vedeam și visam cu ochii deschiși.

Din toate emisiunile, una mă fascina în mod special.

Era vocea celui care relata. Era charisma celui care călătorea. Era misterul în care era învăluit. Era felul în care curgea narațiunea. Era jocul de cuvinte pe care îl făcea, felul în care cuvintele căpătau noi forme și sensuri.

Deși o emisiune cu pretext culinar, No Reservations era despre oameni, despre obiceiuri, despre locuri, despre atingerea și depășirea limitelor.

Anthony Bourdain a dat ani la rând viață unui personaj TV fascinant.

Deși aparent el a parcurs acele călătorii, filmul documentar Roadrunner dezvăluie povestea din spatele poveștii spuse pe ecran. Omul Anthony și-a construit un personaj de-a lungul anilor. Un personaj sigur pe el, zâmbitor, luminos.

În spatele zâmbetelor și a luminii au stat însă multă tristețe și întuneric.

Cu toate că a ales să plece cu cinci ani în urmă, oamenii care l-au iubit vorbesc cu multă afecțiune despre el.
A fost un om timid, singuratic chiar, în ciuda felului dezinvolt în care părea că trece prin lume, că își face emisiunile.
A parcurs mii de kilometru, a ajuns în locuri neumblate de pe Glob și a arătat lumii nu doar aspectele culinare, ce au fost pretextul emisiunii, ci și realitatea vieții de zi cu zi a oamenilor.

A fost un Căutător, un om dornic să descopere și să înțeleagă lumea. Probabil că nu a reușit să o înțeleagă, de aceea și alegerea pe care a făcut-o.
Deși a fost un om iubit, se pare că simțea că nu știe să primească sau să ofere această iubire.
E atât de ciudat să afli că un om ce părea să aibă lumea la picioare s-a luptat cu dependențe, că a fost un tânăr furios și revoltat deși, cum spunea și el, trăia într-un loc paradisiac.
A fost un fugar, părea mereu că se grăbește. Chiar spune în film că, atunci când era acasă abia aștepta să plece, iar după multe săptămâni de călătorie avea nerăbdarea întoarcerii acasă. Același lucru l-am auzit spus și de către marinarii de cursă lungă. Undeva în fiecare dintre noi probabil că stă ascunsă această sămânță de neliniște continuă.
Deși era un om luminos, un om care făcea oamenii să se destăinuie, să zâmbească, lumea lui interioară era întunecată. Spre sfârșitul vieții întunericul a luat locul luminii.

A vorbit de multe ori în emisiunile sale despre sfârșit, despre posibilitatea de a face o astfel de alegere, se simțea o tristețe în fața peisajelor absolut superbe pe care le vedea și le împărtășea cu noi.

Inspirație și deschizător de drum

Când auzeam genericul și vocea lui știam că urmează o aventură imaginară.
Mă atrăgea în special stilul lui de a povesti, de a pune în lumină locuri și oameni, felul în care cuvintele se jucau și căpătau sensuri noi.

Cine știe, poate atunci mi s-a deschis pofta de a scrie, poate atunci s-au pus mental bazele blogului pe care l-am avut mai târziu. Poate a fost un model pentru mine, fără să îmi dau seama la acel moment. Pentru că de multe ori mi s-a spus că am un fel anume de a face dintr-o zi aparent normală, o poveste întreagă, dintr-o destinație de vacanță un loc pe care să vrei să îl vezi. Acum, când îmi amintesc de emisiunile lui, realizez că fac ceea ce făcea și el: relata fapte aparent banale, cum ar fi să iei masa la un restaurant, în corelație cu alte și alte fire împletite ale vieții.

Deși nu se spune explicit în film, se subînțelege că depresia a fost cea care l-a măcinat de-a lungul vieții, care l-a făcut să vrea să fugă tot timpul, să nu se așeze cu adevărat nicăieri. A fost un Călător neobosit. Iar când a obosit a ales să plece.

E un film biografic care te face să te uiți la lume, la tine însuți, să îți pui întrebări despre sensul vieții și rostul a ceea ce faci ca locuitor al planetei.