Dorință versus nevoie

De multe ori în viață avem certitudinea că știm ceea ce ne dorim.

Suntem atât de siguri că ceea ce vrem noi, ceea ce ne imaginăm noi, este exact ceea ce avem nevoie.

Dorința este o stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva. Poftă, gust de a mânca, sau de a bea ceva. 

Nevoie – ceea ce se cere, trebuie, acoperă o lipsă. 

Cu doi ani în urmă ne mutam în Sibiu. Visasem la priveliștea aceea de carte poștală a Sibiului, cu acoperișurile roșii, cu munții pe fundal.

Găsisem o zonă foarte liniștită a orașului, unul din cele mai frumoase cartiere și o casă ca în filmele de Crăciun de pe Diva.

Credeam că o zonă liniștită era ceea ce ne trebuie.

Credeam că un cartier frumos ne va împlini nevoile.

Credeam că o casă mare ne va da satisfacția spațiului personal.

După doi am înțeles că:

• zonă liniștită înseamnă străzi pe care abia ai pe cine să saluți
• zonă liniștită înseamnă fără copii la joacă, fără socializare prea multă
• cartierul frumos nu satisface neapărat nevoile unei familii cu copii
• distanța față de punctele de interes din oraș înseamnă costuri suplimentare
• casă mare înseamnă multă energie alocată întreținerii , curățeniei, organizării
• casă mare duce la vieți mult mai separate ale celor ce o locuiesc.

Da, priveliștea era așa cum o visasem. Da, liniștea ne-a priit și ne-a bucurat.

Dar abia când am fost nevoiți să ne mutăm am înțeles că ceea ce ne doream nu coincidea cu ceea ce ne împlinea nouă nevoile.

În luna iulie a trebuit să ne mutăm din acea casă și din acea zonă.

În primă fază am fost: aoleu, fix de asta aveam eu nevoie acum!

După ce am tras aer în piept și ne-am uitat mai atent la viața noastră ne-am dat seama că da, fix de asta aveam noi nevoie.

Ne-am mutat astfel într-o zonă mult mai apropiată de centru, o zonă cu multe centre comerciale în jur. Ba chiar este și o piață în apropiere, așa cum spusesem la un moment dat că îmi doresc la următoarea schimbare.

Așa am conștientizat că mie îmi place să locuiesc între oameni, că nu îmi place izolarea, că nu mi se potrivește. Îmi place să ies pe stradă, să merg la magazine, să am pe cine saluta, să am opțiuni de locuri de unde să cumpăr diverse produse.

Una din cele mai mari bucurii este și faptul că sunt parcuri pentru copii în apropiere. Un mare plus pentru Horia, care la capitolul socializare cu copii de vârsta lui a avut ceva restanțe în ultimii doi, trei ani.

Sunt așa de fericită când îl vă pe el că își face prieteni, că bate mingea alături de alți copii, că gestionează situații și provocări la care nu a mai fost expus în trecut.

Să fii turist e una. Să locuiești cu adevărat în acel oraș ce este o atracție turistică este altceva.

Așa cum să visezi e una, să împlinești dorința în acord cu nevoia reală e alta.