Viata noua de dupa …viata
Cand copilul meu m-a intrebat pentru prima data “de ce trebuie sa existam noi pe Pamant” m-a prins cu tema nefacuta. Nu eram pregatita sa raspund la asa intrebare profunda la doar trei ani. Apoi a venit avalansa de intrebari existentiale pentru care am crezut ca m-am pregatit intre timp sau cu al caror raspuns am intors-o frumusel din condei. Unde nu o mai scoteam la capat il trimeteam elegant la tati, care e mai filozof decat mami. Uneori copilul isi dadea singur raspunsurile proprii, nemultumit probabil de improvizatiile noastre cusute cu ata alba.
Cand insa, de curand, a aflat la gradinita despre cum este cu viata asta, despre cum oamenii se nasc, cresc, imbatranesc si mor, problema a capatat un accent dramatic. Desi eram convinsa ca Dante al meu intelege acest ciclu firesc al vietii, se pare ca il intelegea numai cand era vorba despre anumite vietuitoare: dinozauri, oratanii ale ograzii, iepuri si alte animale comestibile sau mai putin comestibile.
Situatia s-a schimbat cand a realizat ca insusi Omul este o fiinta perena, deloc eterna in lumea asta. Desigur ca de la frageda lui varsta de 4 ani lucrurile capata o dimensiune colosala. Mi-a plans in brate minute bune spunandu-mi ca el nu vrea sa imbatraneasca si sa parcurga parcursul existential despre care tocmai aflase. M-am simtit coplesita de suferinta lui dar si de responsabilitatea ce o aveam de a-i da o explicatie pe intelesul lui dar si care sa ii aduca in minte o imagine frumoasa, placuta, mai usor de acceptat.
Atunci inspiratia divina mi-a adus raspunsul pe buze:
– Dragul meu copil, nu trebuie sa te temi. Stii tu cum frunzele copacilor rasar primavara, cresc vara pline de seva si culoare, ingalbenesc toamna – asta insemnand ca imbatranesc- , pentru ca mai apoi sa isi gaseasca culcus pe timpul iernii in pamantul cald si primitor? Ei bine toate acestea se intampla pentru ca in primavara urmatoare sa se transforme iarasi in seva datatoare de viata pentru a rasari noi frunze pline de culoare si de viata noua.
La fel si omul, dupa ce parcurge traseul unui ciclu de viata ce i-a fost dat, porneste intr-o calatorie astrala pentru a-si cauta puterea de a reveni intr-un alt ciclu de noua viata pe Pamant. Asa cum tu singur spui ca iti amintesti de timpul cand erai batran, cand erai tatic sau doctor. Si tot asa cum iti amintesti cand calatoreai printre planete.
Aceasta asociere cu natura vegetala l-a impacat si l-a facut sa inteleaga ca viata si moartea isi au rostul lor. Cel putin pentru moment… Asa cum nasterea e un miracol cred ca trebuie sa gasim in noi puterea de a intelege si acest miracol dureros al trecerii dincolo de existenta fizica… Dar e greu. Oricata intelegere am avea tot doare si ne copleseste….
Au mai scris despre 9, noua sau noua in psi-lunelile de azi: psi, incognito, dordefemeie, mitaBiciclista, Tiberiu.
