Clipe, minute, zile…

Zile linistite de iarna, de vacanta, de odihna. Odihna si liniste la suprafata, in ritmul zilelor ce se scurg egale, fara planuri pe termen imediat. In adancuri de suflet si de minte sunt vartejuri de ganduri, de impresii, de transformari si vise mai mult sau mai putin realiste.

Vartejuri de ganduri date de cartile ce mi-au aparut in viata, dorite si chemate de multa vreme. Carti ce imi raspund la intrebari venite avalansa in ultima parte a anului ce a trecut. Carti ce mi-au devenit dragi de la primele pagini.

Zile de iarna mohorate, natura neprietenoasa ce nu imbie la plimbare, zapada trista ce nu se lasa dusa, lasand speranta alteia noi, albe, spumoase, cu aer de noua sarbatoare.

Jucarii colorate rasarite pe covor inca de la primele ore ale dimineatii, copilul ce isi face propriile jocuri, asteptand ca mama sa risipeasca ultimele imagini ale visului sau sa mai savureze cateva pagini matinale de carte. Jucarii ce imbie la joaca dar si uitate in colturi de casa unde nu ar trebui sa fie. Nervi de mama intinsi la maxim cautand noi si noi scheme de a ocupa timpul vacantei ce se scurge prea incet… Copilul energic, inventand noi jocuri ce implica lupte de gladiatori, ce ameninta orice suprafata elastica pe care se poate sari, sau chiar linistea vecinilor ce au uitat cum e sa fii copil cu energie debordanta, nedispus a asculta de disciplina sau rugaminti, decat dupa resorturi doar de el stiute. Picnic in mijloc de casa, la ore tarzii din noapte, cu o parte de vesela mutata din locul ei statornic, bucataria, pentru a satisface nevoi misterioase ale celui ce se imagineaza in cea mai insorita poienita din padure.

O mama ce a renuntat a mai cauta in carti sau alt’unde indrumari privind calea cea mai buna de a ajunge pe aceeasi linie de comunicare cu copilul ce a crescut si are noi purtari, noi intrebari si pareri. Intrebari  si framantari zilnice: oare il constrang prea mult, oare il las prea liber? Care e calea de mijloc? Care e calea cea buna? Oare exista o alta cale in afara celei dictate de instinctul matern si de iubire?

Tehnologie virtuala suspendata, redusa la liniste pentru cat mai multe ore ale zilei in favoarea lecturii, a jocului, a gandului. O adevarata desfatare si bucurie.

Hotarare ascunsa in vizuinile mintii si scoasa la iveala in ultim moment de oportunitatea venita in favoarea deciziei: evadare din cotidian, evadare din orasul care periodic parca nu ne mai incape. Bagaje facute in graba, febril, cu bucurie si speranta unei noi saptamani. Plecam! Din oras. Venim! In Iasi.

Asadar, ne asteapta o noua aventura, mama-copil, o noua saptamana plina de necunoscut, de neprevazut, de noi intamplari. Pornim spre Iasi! Revenim peste cinci zile. Cu escala de o zi inapoi acasa pentru mama. Apoi weekend ocupat in Bucuresti, tot pentru mama. Uraaa! Un an nou, plin de plecari si veniri se anunta. Da Doamne sa fie veniri si plecari cu folos, frumoase, cu oameni minunati, cu intamplari pline de invataminte.

O saptamana surprinzatoare tuturor!