Aventuri de vacanta
Ne-am intors din dulcele targ al Iesilor. A fost frumos, relaxant, alb si rece la exterior, cald si bine la interior. Joaca cu copii, discutii de adulti, tot despre copii , desigur. Dezmat culinar, de iarna, se intelege. O intalnire ratata, de care imi pare nespus de rau. Promit solemn sa remediez situatia cu proxima ocazie.
In concluzie: totul e bine cand se termina cu bine… chiar daca incepe ciudat. Aventura am vrut, aventura am avut. Cel putin pe drumul de plecare.
O bucata de drum am parcurs-o prin bunavointa cuiva drag. Cealalta bucata urma sa o fac pe cont propriu cu mijloacele bine cunoscute si incercate: microbuzul. Am sunat, am vorbit, am confirmat. Vine ora, ma asez cu copilul de mana la punctul stabilit. Rabdatori asteptam. Vremea incepea sa devina ca din basme: albul imaculat, zapada scartaia, oamenii se zgribuleau si se grabeau.In basme e frumos, sau de la fereastra… dar cum noi stateam si asteptam nu pot zice la fel. In sfarsit se zareste mijlocul nostru de transport. Uite-l, vine, incetineste, se apropie, accelereaza si …. trece mai departe.
Cateva secunde m-am uitat dupa el sperand ca va opri mai la vale. Nici gand. S-a dus si s-a tot dus. Pun mana pe telefon si-l sun pe amabilul domn ce imi spusese ca acolo e locul bun de asteptare. Imi raspunde ca nu e bine acolo totusi, ca mai erau colegi regionali, care ar fi facut scandal, etc etc. Mare indoiala am ca cineva ar mai fi tinut cont de nu stiu ce reguli ale breslei, pe o asa vreme, vazand o femeie cu un copil mic de mana.
M-am repliat rapid, am facut prezenta: copil, bagaje, minte la purtor, neuroni inca neinghetati. Am intrat in prima benzinarie, am vorbit cu omenii care si-au facut cruce cand au auzit ca ultima masina ce mergea in directia dorita trecuse si ne lasase in drum la ceas de seara. Au chemat un taxi, m-am dus la gara. In 40 de minute un tren urma sa ne preia frumusel din gara si sa ne poarte spre Iasi.
Acum, ce-i drept, tot imi spuneam eu ca al meu copil nu s-a plimbat inca cu trenul pana la venerabila lui varsta de patru ani. Asa ca era momentul sa cunoasca “frumusetea” unei gari CFR, pitorescul mainilor intinse de cativa amarati, luminile chioare numai bune sa primeasca calatorii rataciti. Dar, ca sa nu fiu carcotasa, copilul a fost rabdator, i s-a parut interesant, trenul a venit la timp, a fost cald si bine in interiorul lui. Calatoria a fost placuta, costul acceptabil, durata calatoriei asemenea. Am ajuns tocmai bine la ora cinei tarzii, inainte de ora de culcare a copiilor gazdei.
Dupa ce m-am asezat comod in asternuturi si am spus un “Multumesc Doamne” ca ne-ai adus in siguranta la loc cald si primitor, mi-am indreptat gandul si catre omul care ne-a lasat in drum pe o vreme nu tocmai de plimbare, intrebandu-ma daca si el va fi trimis macar un gand catre femeia pe care a lasat-o in drum, cu un copil de mana, sa se descurce cum o putea, printre zapezi si viscolul ce se anunta serios pentru acea noapte…
Acum ne-am intors cu bine acasa, am lasat in urma zapezile de poveste ale Iasului, incruntandu-ne serios la ploaia ce ne-a intampinat in orasul de bastina. Am auzit ca poate fi mai rau… Dar pentru ca nu stiu sa patinez (si cu siguranta nu sunt singura), sper ca natura sa fie blanda cu noi si sa se hotarasca: fie ploaie, fie zapada.
Weekend de poveste tuturor!
