Glossa – o poezie inca actuala
In lumea asta s-au nascut multi oameni geniali, oameni despre care au vorbit si vorbesc generatii la rand. Noi il avem pe Eminescu, un poet de care putem fi mandri si spre ale carui scrieri ne putem intoarce oricand spre a gasi raspunsuri la intrebarile ce ni le punem zi de zi.
Din intamplare, sau poate ca nu doar, astazi mi-am amintit poezia Glossa, cu ale sale “toate-s vechi si noua toate”. Prin asociere cu poezia mi-am amintit si ca azi e 15 ianuarie, zi de omagiu si comemorare a nasterii poetului. Si pentru ca vroiam sa recitesc poezia, mi-am zis ca nu strica sa o readuc in atentia celor ce poposesc pe aici, poate li s-a facut si lor dor de adevarurile ei, onorand astfel si memoria poetului.
GLOSSA
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
Si pentru ca veni vorba de scrieri si de a iubi cuvantul scris, draga de Irealia mi-a facut cunoscut un concurs pentru bloggeri, ce incepe curand. Se numeste Concurs de proza scurta si ne invita la a scrie asa cum simtim pe o tema data, ceea ce mie imi convine de minune. Nu stiu voi cum ati inceput anul, dar eu sigur l-am inceput cu carti bune, calatorii si muzica buna (atat cat percepe urechea mea nepriceputa in ale muzicilor), ceea ce va doresc si voua!
